Artizana din Cezieni declarată Tezaur Uman Viu: „Picur din sufletul meu în fiecare ie cusută“
0
Olga Alexandrina Filip a primit în acest an titlul de Tezaur Uman Viu din partea Ministerului Culturii. Artizana din Cezieni spune că distincţia o onorează, însă cel mai de preţ premiu este să vadă cum elevele sale duc mai departe tradiţia coaserii iei.
Olguţa Alexandrina Filip (61 de ani) a învăţat să coasă în poala bunicii şi îşi aminteşte cu drag de ghionturile primite când greşea. Tanti Olga, aşa cum îi spun sătenii şi colaboratorii, încearcă să ţină în viaţă un meşteşug aproape uitat în multe zone ale ţării, cel al ţesutului şi cusutului portului tradiţional.
Artizana recunoaşte că a avut norocul de a se naşte în comuna olteană Cezieni, unde autorităţile au înţeles ce moştenire importantă au căpătat şi au susţinut readucerea în lumina reflectoarelor a unui meşteşug promovat în primele decenii ale secolului trecut de principesa Elisa Brâncoveanu.
Aşa a ajuns Cezieni „comuna iilor“, iar sărbătoarea organizată în fiecare an, în luna iunie, de Drăgaică, cel mai aşteptat moment de peste an. Este ziua în care fiecare familie din Cezieni îşi etalează pe gard minunile din lada de zestre spre a fi admirate de oaspeţi veniţi din toată ţara.
„Dacă n-am picurat un pic de suflet, nu fac, că nu-mi iese“
Amărăciunea artizanei este că se promovează din ce în ce mai mult pseudo-creaţiile populare. Dacă în Cezieni are grijă ca femeile care primesc comenzi de peste tot să păstreze elementele tradiţionale ale unei ii, ce a văzut în diverse târguri destinate tocmai meşterilor populari a îngrozit-o. Din comoditate, încet-încet, tehnica îşi face loc. Mai un tiv realizat la maşină, mai una, mai alta, până când se trece la cămăşile făcute cap-coadă industrial, dar vândute ca produse lucrate manual.
Olga Alexandrina Filip a făcut din coaserea iei un crez FOTO: Valeru Ciurea
Foto A.M.
„Nu se compară un obiect pe care îl lucrezi cu sufletul cu un alt obiect în care pui un curent electric. Obiectul în care pui suflet te atrage. Eu asta simt, că e altceva atunci când pui mâna ta, mintea ta, fiinţa ta la contribuţie. Eu, cel puţin, atunci când lucrez un obiect, mă gândesc mai întâi la ce trebuie să fac. După aceea, dacă accept sau nu, pentru că sunt oameni pentru care nu pot lucra. Dacă am acceptat, mă gândesc la ce pot să fac. Dacă nu am picurat un pic de suflet, atunci nu fac, că nu-mi iese. Şi toate la un loc se adună. Păi, atunci când bagi o maşină specială, cu trei mii de culori, şi în trei ore îţi lucrează o cămaşă, nu ai timp să mai gândeşti. E altceva când pui mâna pe un obiect, când l-ai lucrat cu mânuţa ta, ai gândit la el, ai pus un pumn de suflet în el şi ai muncit luni întregi. De multe ori mi-a părut rău şi n-am putut să mă mai despart de obiectul respectiv. Acolo rămâne ceva, şi cel care-l poartă se gândeşte: «A muncit femeia asta!»“, mărturiseşte meşterul popular.
Ii se găsesc la toate colţurile, dar nu ca la Cezieni
Nemulţumirea că se renunţă prea uşor la un lucru atât de important, moştenit din generaţie în generaţie, pe care o exprimă liber, o face să nu fie chiar cea mai populară printre colegii de breaslă. „Am avut discuţii cu cei care comercializează. Eu nu sunt comerciant, eu vreau să duc mai departe, să poată copilul de mâine să facă diferenţa între ce iese când pui suflet şi ce iese când lucrezi cu un robot. Faci o cartelă, nu te stresează c-ai greşit o muscă şi trebuie să desfaci, nu te interesează că modelul nu este cum îţi place ţie – las’ să fie. Lucrurile astea mie nu-mi trebuie“, spune Olga Filip, convinsă că, cel puţin la Cezieni, meşteşugul pe care-l promovează are viitor, fie şi numai pentru că a devenit o importantă sursă de venit.
Obiectele care ies din mâna meşterului popular Olga Filip sunt adevărate opere de artă Foto A.M.
„Să ştiţi că la noi în comună, în 2001, când am reluat Sărbătoarea Iilor, au fost numai patru ii participante, lucrate cu mâna. Ei, acum am avut sute, sute de ii participante, încât n-am putut să le premiem pe toate din cauza bugetului. Să ştiţi că eu am din ce în ce mai multe comenzi de ii şi cămăşi lucrate la mână. Şi tot le spun: «La mână sunt foarte scumpe. De ce nu vă căutaţi în altă parte?». «Păi, ce, credeţi că nu ne cumpăram dacă voiam? Am găsit, că sunt pe la toate colţurile, dar noi vrem ceva special, să ieşim pe o scenă, să ne îmbrăcăm la un eveniment special»“, explică meşterul popular, precizând că românii ştiu să aprecieze şi lucrurile de valoare.
O industrie întreţinută la gura sobei
Tocmai interesul crescut pentru astfel de obiecte vestimentare a dus la dezvoltarea unei adevărate „industrii“ la Cezieni. „Femeile din comună lucrează toată iarna. Bătrânele stau lângă sobă şi lucrează. Eu muncesc mult pe afară, în gospodărie, iar când obosesc intru în casă. Ştiţi cum mă odihnesc? Pun mâna pe ac şi pe pânză şi, uite, tot aşa, mintea mea se limpezeşte, nu mă mai gândesc la niciun rău, la niciun bine, decât la ce am de făcut acolo. Şi aşa se întâmplă cu multe, foarte multe femei din sat. Vin multe femei la mine şi-mi zic: «Mai dă-mi ceva de lucru, că stau degeaba şi mă plictisesc». Şi le dau câte ceva de lucru“, spune Olga Filip.
Creaţia de care nu s-a mai putut despărţi
Olga Filip a povestit că are în colecţia sa o ie care i-a fost cerută de interpreta de muzică populară Ileana Ciuculete, care a murit în 2017. Artista a venit la o Sărbătoare a Iilor, a văzut ce fac femeile din Cezieni şi şi-a dorit tare mult ca Olga Filip să-i coasă o ie. A durat peste doi ani, însă la final, tanti Olga nu s-a îndurat să i-o mai dea.
Foto A.M.
„Pur şi simplu, n-am putut să mă mai despart de ea. Şi acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a oprit. A venit la noi, la o Sărbătoare a Iilor, şi a zis că să-i cos şi ei o cămaşă. A cumpărat una de la noi, dar a zis că vrea una specială. Am ţinut legătura, am mai vorbit la telefon, îmi tot spunea: «Să nu mă laşi fără ie!». Am terminat-o, dar n-am mai putut să i-o mai dau. Nici nu mai ştiu ce-i spuneam, că nu mai pot, că nu mai am timp. Am două nurori şi nici lor nu le-o dau. Le-am spus: «V-o dau să vă îmbrăcaţi în ea, dar nu s-o purtaţi, că o agăţaţi, o stricaţi. Vă daţi seama ce e aici? Ce muncă?».“
„Specialiste în teorie, că practic nu ştiau nici să ţină acu’ în mână“
Olga Filip este şi profesoară la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Slatina, la secţia externă de cusături tradiţionale. A fost modalitatea în care a putut să-şi pună la dispoziţia noilor generaţii priceperea sa. De-a lungul anilor, le-a instruit pe copilele din sat, dar şi pe tinerele şi doamnele venite de la oraş. Astăzi, are eleve de peste tot, chiar şi persoane care au studiat în teorie meşteşugul, au diplome recunoscute, dar au vrut să înveţe şi practic tainele cusutului. La cursurile ţinute de tanti Olga vin, de asemenea, şi persoane care au investit timp, bani şi energie în recuperarea unor obiecte vechi şi vor să înveţe cum să le dea un suflu nou.
Dibăcia femeilor din Cezieni, fără pereche
„Anul trecut am avut peste 40 de elevi, din tot judeţul. Am avut două clase. Mi-a fost foarte greu cu ei, dar la noi nu e limită de vârstă. Au fost multe persoane care aveau obiecte vechi şi nu ştiau cum să le recondiţioneze. Îmi spuneau: «Aş vrea să le păstrez, dar nu să mă uit la ele că sunt frumoase şi să nu le pot purta». Le-am ajutat să le recondiţioneze, după care şi-au dorit să înveţe să-şi facă singure. Au vrut să aibă lucruri de calitate, nu cămăşi care se deteriorează după două-trei spălări. Altele îmi spuneau: «Ştiu şi eu să lucrez, dar nu ştiu să pun rândurile». «Vino încoace, uită-te la mine, la urmă croieşte tu, nu să croiesc tot eu.» Am mai avut pe cineva care-mi spunea: «Am atâtea obiecte acasă, dar nu pot să fac un muzeu, că nu am calificare în domeniu».
La Cezieni, în fiecare casă femeile cos ii, iarna fiind cel mai prolific anotimp Foto A.M.
Au venit de la Bucureşti şi-mi spuneau: «Păi, să vedem, că noi am învăţat în facultate altfel». Specialiste în domeniul teoretic, că practic nu ştiau nici să ţină acu’ în mână. Dar le plăcea, au făcut-o cu drag. Când am terminat, mi-au spus: «Atât de bine s-a împletit teoria noastră cu practica dumneavoastră de-am făcut un lucru la care nici nu ne gândeam că-l putem facem»“, mărturiseşte tanti Olga.
După înfiinţarea clasei de la Cezieni, Olgăi Filip i s-a dus vestea şi-n comunele învecinate. Tot mai mulţi părinţi şi-au trimis copilele să înveţe să coasă la cursurile ţinute de artizană. Se vede însă, spune tanti Olga, că fetele din Cezieni au ceva al lor. „Eu am luat şi fete de la Dobrosloveni. Nu este acelaşi lucru, nu este ca la copiii de la Cezieni, parcă cineva ne-a insuflat. De la principesa Brâncoveanu tot mereu a fost tradiţia asta. Nu s-a lăsat niciodată, n-a fost părăsită decât pentru perioade scurte“, îşi explică meşterul popular dibăcia femeilor din zonă.
„Maică, acuma nu mai vedem nici la becurile ăstea care luminează tot pământul“
În Cezieni nu există casă în care să nu se coasă, iar asta e o tradiţie veche. Astăzi însă femeile se folosesc de obiectele care le uşurează munca. Au lumină bună, s-au dotat cu lupe, şi se miră cum de reuşeau înaintaşele lor să scoată pe pânza deosebit de fină asemenea minuni. „Femeile apropiate de vârsta mea nu ştiu prea multe despre ce a fost. Într-o zi, a venit pe la noi doamna Işfănoni şi mătuşa mea povestea: «Maică, acuma nu mai vedem nici la becurile ăstea care luminează tot pământul. Când era mama şi punea lampa în perete, noi ne făceam grămadă, ne strângeam patru-cinci în jurul lămpii. Cum vedeau ele să lucreze? Şi nu orice model.
Lucrau până la 1-2 noaptea, pe furiş. La fir, iar nu ce pun ăştia acum, nişte mărgele şi nişte paiete. Acum, şi ăstea de 17-18 ani zic că nu mai văd să lucreze pe marchizet»“, a povestit Olga Filip.
La fel ca atunci, şi astăzi o ie de mare valoare se lucrează cu migală şi necesită foarte mult timp. „Mulţi dintre clienţi înţeleg asta, alţii consideră, atunci când li se cere un preţ care oglindeşte valoarea lucrului făcut, că <e doar o bluză>“, susţine artizana din Cezieni.
Foto A.M.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
