Angajat al Primăriei Caracal, acuzat de trafic de influenţă. A încasat sume în lei şi euro pentru a „intermedia“ contracte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpatul lucrează în cadrul Primăriei Caracal FOTO: Facebook/Primăria Caracal
Inculpatul lucrează în cadrul Primăriei Caracal FOTO: Facebook/Primăria Caracal

Un angajat al Primăriei Caracal este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind acuzat de trafic de influenţă.

UPDATE: Persoana acuzată este Laurenţiu Marian Băjenescu, iar de astăzi, conform propriilor declaraţii, se află în concediu. 

„Ce să vă spun, deocamdată sunt la Parchet, nu pot să vă spun absolut nimic. (...) Este în faza de cercetare şi atât“, a fost singurul comentariu al celui învinuit.

Ştirea iniţială

Inculpatul, în vârstă de 48 ani, a fost deja plasat sub control judiciar. Acesta este învinuit că a luat 15.000 lei şi 1.000 euro de la un denunţător, iar într-o altă tranşă alţi 10.000 lei, făcându-i acestuia promisiunea că îl va ajuta să câştige un contract, pentru că poate interveni pe lângă primar. Faptele s-au petrecut anul trecut, când în funcţia de primar era Liviu Radu. 

„În fapt, s-a reţinut că, în luna mai 2020, respectiv iunie 2020, inculpatul B.M.L. a pretins şi primit de la numitul C.D.D. sumele de 15.000 lei şi 1000 euro, respectiv  suma de 10.000 lei (2 acte materiale), inculpatul lăsându-l să creadă pe acesta că are influenţă asupra primarului mun. Caracal-R.L. (în funcţie la acea dată) în vederea facilitării obţinerii unor contracte cu atribuire directă în vederea valorificării cantităţilor de fier din cadrul punctelor termice, precum şi a  conductelor din fier de pe tronsonul Uzina de Vagoane – Autogară din mun. Caracal, în favoarea societăţilor numitului C.D.D. şi soţiei acestuia C.G.L.“, menţionează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii au mai dezvăluit despre inculpat că are vârsta de 48 de ani, locuieşte în municipiul Caracal, judeţul Olt, are studii superioare, este inspector economist în economia mediului în cadrul Primăria  Caracal şi nu a mai comis fapte de natură penală.

Vă recomandăm şi: Deputat PNL, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi cerut mită 500.000 de lei să influenţeze numirea unui director la Apele Române

Cum a ajuns patronul unei firme de pompe funebre managerul Spitalului de Urgenţă din Piatra Neamţ

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite