Ambulanţierii, nemulţumiri mari legate de stimulentul de 500 euro promis:  „Ai doi copii, le cumperi o îngheţată şi-i laşi să se bată pe ea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la începutul pandemiei, angajaţii Ambulanţei sunt primii care intră în contact cu potenţialii purtători ai virusului FOTO: arhiva
De la începutul pandemiei, angajaţii Ambulanţei sunt primii care intră în contact cu potenţialii purtători ai virusului FOTO: arhiva

Angajaţii serviciilor de Ambulanţă spun că stimulentul de 500 euro care le-a fost promis celor care luptă cu temutul virus în prima linie este, în cazul lor, o glumă. Puţin sunt pe lista norocoşilor, însă nici aceştia n-au văzut banii. Şi nemulţumirile nu se opresc aici.

Dacă în spitale banii au fost trimişi prin CJAS, dacă şi colegii din DSP-uri, pentru care vin banii tot de la Ministerul Sănătăţii, ar fi fost retribuiţi, angajaţii din serviciile judeţene de ambulanţă încă aşteaptă stimulentul de 500 euro. Sunt şi aşa puţini cei care au întrunit condiţiile stabilite, respectiv cei care au intrat în contact cu persoane confirmate cu noul coronavirus.

În judeţul Olt, din cei aproximativ 270-280 angajaţi din teren, medici, asistenţi şi ambulanţieri, nici 40 nu se încadrează în condiţiile stabilite. De aici şi nemulţumirea ambulanţierilor, care au început lupta, la debutul pandemiei, aproape cu mâinile goale, primind măştile şi vizierele atât de necesare pe parcurs şi, primele, din donaţii. Pe deasupra, 21 dintre ei s-au infectat ca urmare a apariţiei unui caz chiar la angajaţi, o colegă asistentă care făcea naveta la Slatina, de la Mioveni.

E greu, spune liderul Sindicatului Ambulanţei Olt, Marian Lazăr, să dovedeşti că ai intrat în contact direct cu un pacient afectat de noul coronavirus, cu atât mai puţin în condiţiile în care în continuare se testează extrem de puţine persoane. „Ştiţi cum a fost cu banii ăştia? E ca şi cum ai doi copii, le cumperi o îngheţată şi-i laşi să se bată pe ea. Şi nu e numai asta, banii ăştia n-au venit, dar să vedem şi ce bani de salarii sunt“, a spus Lazăr. Şi nu doar că nu primesc sporul promis, dar ambulanţierii se confruntă cu situaţia cel puţin ciudată în care colegi care intră în contact cu pacienţi ulterior confirmaţi sunt pur şi simplu ţinuţi în izolare, fără să fie testaţi. „Mi se pare anormal comportamentul DSP-ului. Am doi colegi care au transportat pacientul care a decedat sâmbătă. Nu au avut combinezoane, au avut mănuşi, măşti, halat. Sunt în izolare, dar nu vor să-i testeze. Noi şi aşa mai suntem câţiva, colegii noştri ieşiţi din spital sunt în concedii medicale, se recuperează, poate vor avea nevoie şi de concediu de odihnă, nu ştim. Nu e normal“, a declarat Lazăr, care se află la Bucureşti, alături de liderii judeţeni ai sindicatelor Ambulanţei, în demersul de a convinge legislativul să-i susţină şi în alte demersuri. Vor în primul rând ca statutul personalului operativ din Ambulanţă să devină în sfârşit lege. Au nevoie, spune Lazăr, de un statut propriu, aşa cum au multe alte categorii profesionale din România. Pentru că lucrează într-un domeniu cu un consum neuropsihic, dar şi fizic, extraordinar, vor de asemenea să poată ieşi la pensie la 55-57 ani, dacă au cel puţin 20 de ani de Ambulanţă. Statutul este în mâna parlamentarilor de peste 5 ani şi a zăcut prin sertarele celor două camere, ajungând acum la Camera Deputaţilor, for decizional. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite