Alergător la 73 de ani: „Mişcarea face bine la picioare, la încheieturi. Dacă nu alerg, mă mai dor“

Alergător la 73 de ani: „Mişcarea face bine la picioare, la încheieturi. Dacă nu alerg, mă mai dor“

Ioan Vişan aleargă de plăcere şi spune oricui vrea să-l asculte cât de bine se simte făcând mişcare FOTO: Alina Mitran

Ioan Vişan este o prezenţă nelipsită de la cursele organizate în zona Olteniei şi nu se mulţumeşte doar să alerge, plăcere pe care a descoperit-o în urmă cu mai bine de zece ani, ci reuşeşte să scoată şi timpi buni. Cursele umanitare îi sunt cel mai aproape de suflet şi ar vrea să descopere calea de a-i face pe cât mai mulţi semeni să i le alăture.

Ioan Vişan (73 de ani) este pensionarul premiat de municipalitatea slătineană la „Crosul Primăverii“, la mijlocul lunii mai, fiind cel mai vârstnic participant. A fost, în schimb, destul de aproape de un loc pe podium la categoria de vârstă 50+, deşi spune că i se pare un pic nedrept să concureze la aceeaşi categorie cu alergători şi cu peste 20 de ani mai tineri. A parcurs cei 5 kilometri mult mai aproape de primii sosiţi din prima jumătate a plutonului şi chiar a mărturisit că „a fost uşoară cursa“.

Alergătorul a început să-şi cultive pasiunea cu 12-14 ani în urmă, pe când încă era angajat ca maistru la Romgaz. S-au adunat de atunci peste 20 de curse, dar nu a făcut un scop în sine din a-şi măsura forţele în competiţia cu ceilalţi alergători.

„Gimnastică mai fac, câte o oră, de la vârsta de 30 de ani. În sufragerie, aşa, flotări, una, alta... De alergat m-am apucat în urmă cu cinci-şase ani, cred, înainte de pensionare. Mai mult singur, la început, dar după un timp, am început să alerg cu gaşca asta (n.r. – în Slatina există un grup de alergători, Slatina Running, care s-a organizat iniţial pe Facebook şi care s-a transformat în timp într-un grup de prieteni cu diverse iniţiative civice şi umanitare), cu cei de la pompieri, de la jandarmi...“, povesteşte Ioan Vişan.

„Alerg seară de seară şi mă simt extraordinar“

Ceea ce la început era simplă plăcere a devenit în timp o necesitate, avea să constate bărbatul care spune că se resimte nu atunci când aleargă, fie şi pe distanţe mari, ci atunci când nu face mişcare. „Mişcarea face bine la picioare, la încheieturi. Dacă nu alerg, într-adevăr, mă mai dor. Aşa că alerg seară de seară şi mă simt extraordinar“, a explicat alergătorul. Cursa obişnuită pe care o parcurge zilnic singur are între 3 şi 4 kilometri. Când se alătură grupului, în special la sesiunile de alergare de pe barajul râului Olt, cursa are 8 kilometri. Această distanţă o parcurge însă în mai puţin de 40 de minute, un timp foarte bun.

Alături de alergătorii premiaţi în urma cursei de la Slatina FOTo: Alina Mitran

Astfel de curse sunt un bun antrenament pentru concursurile oficiale, la care a devenit deja o prezenţă obişnuită. „Am fost la Maratonul Olteniei de trei ori, la Vâlcea, am luat locul II la vârsta mea, am fost la Ziua Olimpică, la Craiova, la Caracal... Merg cât pot de des, dar nu ajung peste tot pe unde mi-aş dori, pentru că sunt şi curse la care se pleacă şi cu o zi-două înainte şi îmi este mai greu cu transportul“, mai explică Ioan Vişan.

De multe ori, se simte obosit peste zi, mai ales când are de lucru, când mai merge şi la ţară şi mai face diverse treburi prin gospodărie. „Când mă simt aşa obosit îmi spun că nu mai merg la alergare, asta pe la 3.00 după-amiaza. Păi, ce credeţi? Când se apropie de 7 seara, deja nu mai am stare, nu mai simt oboseală, nu mai simt nimic. E ca un drog, să ştiţi“, continuă el.

Nu de puţine ori, Ioan Vişan a atras privirile vecinilor, care acum s-au obişnuit cu cele 20-30 de ture pe care le dă atunci când nu poate face cursa de 4 kilometri în jurul bazei sportive a Liceului cu Program Sportiv din Slatina. „La Potcoava, când merg acolo, alerg pe stadion, stau chiar lângă. E mai bine pe iarbă, e mult mai bine, pe asfalt îţi soliciţi mai mult coloana, dar alergi aşa cum găseşti condiţiile. Pe acolo se mai holbează de pe la blocuri, dar îi las în pace. Acolo n-am reuşit să conving pe nimeni să mă însoţească, nici nu mi-am pus problema, de ce să zic. Mai vin pe stadion şi tineri, mai mult cei care se pregătesc să dea diverse examene, nu prea sunt aceiaşi“, a mai spus alergătorul.

„Nu mi-am numărat niciodată medaliile“

La competiţii merge din plăcerea de a sta de vorbă cu oamenii şi de a-şi măsura forţele. În timp a reuşit chiar să convingă şi cunoscuţi de-ai săi, pensionari, care nu credeau vreodată că ar fi capabili să termine o cursă organizată după toate regulile. De altfel, două doamne pensionare care au alergat la cursa de la Slatina şi au reuşit să treacă linia de sosire într-un timp rezonabil au mărturisit că Ioan Vişan le-a convins să participe.

„Nu ştiu câte medalii am câştigat, pentru că nu le-am numărat niciodată, le am pe acasă. Nu sunt scopul meu. Îmi place să parcurg trasee diferite, să încerc, cea mai lungă cursă a fost de 10 kilometri, pe munte. Şi mă mai atrag acele curse umanitare, când organizatorii îşi propun să rezolve o problemă colectând acea taxă de înscriere. Am fost, de exemplu, la Vâlcea, la o astfel de cursă, unde taxa a fost donată pentru a se cumpăra incubatoare pentru nou-născuţi. Nu a fost, bineînţeles, de ajuns, dar au mai sponsorizat şi anumite firme. E un sentiment plăcut să ştii că poţi să faci un bine prin asta. Costisitor nu este, dacă vrei să ajuţi. Taxa e 50-70 de lei, iar echipamentul necesar cât să coste?! Că dacă îţi cumperi o pereche de pantofi buni nu o schimbi atât de des. Un tricou, un short şi plăcerea de a alerga şi asta este!“, întăreşte bărbatul, iar vorbele sale, rostite atât de sincer, chiar au darul de a mobiliza, spun cei care îl cunosc.


Am fost la Maratonul Olteniei de trei ori, la Vâlcea, am luat locul II la vârsta mea, am fost la Ziua Olimpică, la Craiova, la Caracal... Merg cât pot de des, dar nu ajung peste tot pe unde mi-aş dori, pentru că sunt şi curse la care se pleacă şi cu o zi-două înainte şi îmi este mai greu cu transportul.
Ioan Vişan
alergător

 


Alergatul îl ţine departe de medicamente

Pentru cei pe care nu-i conving astfel de argumente, Ioan Vişan are şi altele. Mişcarea e sănătate curată, o simte în fiecare zi. Niciodată n-a neglijat, însă, sfatul medicului, iar periodic se adresează cardiologului, care îi face investigaţiile de rutină şi îl sfătuieşte să nu renunţe, pentru că „reţeta“ încă îl ţine departe de medicamente.

În ultimii ani a convins mai multe persoane să i se alăture şi participă împreună la cursele organizate FOTO: Alina Mitran

„Nu folosesc nimic chimic sau încerc, pe cât posibil, să mă feresc. Energizante? Aşa ceva eu n-am băut! Nici nu beau o sticlă de Cola, o sticlă!, pe an. Îmi fac eu acasă sucuri sănătoase. Nici roşii, acum, eu nu am cumpărat. Cumpăr câteva de la supermarket, ca să-mi fac pofta, dar din piaţă eu n-am cumpărat până acum, pentru că sunt cu pesticide şi încerc să mă feresc. Nu am făcut nicio perfuzie în viaţa mea, nici internat în spital nu am fost, decât pe la vreo 30 de ani, o singură dată, pentru că m-am spălat cu apă rece. La controale mi-a mai găsit ceva cronic, m-a întrebat medicul dacă am lucrat în mediu toxic, dar probabil totul e din perioada în care aveam sediul vizavi de Uzina de Aluminiu, iar pe atunci chiar era poluare... Chiar medicul mi-a recomandat să alerg. De vreo zece ani mă programez la cardiolog şi zice: «Domnu’ Vişan, nu vă dau tratament, nu e cazul, mergeţi tot aşa». Dacă alerg, să ştiţi că tensiunea mai scade, dar dacă n-alerg, e mai sus cu două diviziuni. Dacă vin de la alergat, tensiunea e 11-12, pulsul e ceva mai mare, dar se reglează după un timp“, explică alergătorul.

„Mănânc şi de cinci ori pe zi“

Recunoaşte că niciodată nu forţează nota. Altfel, îşi permite să mânănce cam orice îi pofteşte inima, n-a avut probleme cu kilogramele în plus niciodată.

Nu mă abţin de la mâncare, în niciun fel: smântână, unt, carne, brânză, dulciuri mai puţine. Nu fac rabat şi nu fac exces. Mănânc mai puţin şi mai des. Când am plecat în armată, tot aceeaşi greutate am avut-o, ca şi acum, plus sau minus un kilogram-două.
Ioan Vişan
alergător

Pe podium la Crosul Primăverii, la Slatina FOTO: Facebook/Primaria Slatina

„Eu mănânc şi de cinci ori pe zi, nu mă abţin de la mâncare, în niciun fel: smântână, unt, carne, brânză, dulciuri mai puţine. Nu fac rabat şi nu fac exces. Mănânc mai puţin şi mai des. Când am plecat în armată, tot aceeaşi greutate am avut-o, ca şi acum, plus sau minus un kilogram-două“, a mai spus bărbatul a cărui dorinţă este, acum, să reuşească să-şi convingă din nou şi fiica să alerge. A fost mai uşor, însă, cu nepoţii, care fac sport în cadru organizat, iar cu unul dintre ei chiar e pregătit să participe la o cursă specială, în Bucureşti.

„Aleargă să-i fie lui bine“

Ioan Vişan este un partener de nădejde al alergătorilor amatori de la Slatina Running. Coordonatoarea informală a grupului, Simona Floricel, spune că „ne cunoaştem de mulţi ani, nici nu-mi mai amintesc exact cum ne-am cunoscut, parcă ne ştim dintotdeauna. Mi-a fost drag mereu de dânsul şi l-am dat exemplu multor oameni. Cred că din Slatina este cel mai vârstnic alergător. Aleargă pentru că a văzut că se simte bine şi face mişcare în limita puterii lui, nu face supraantrenament, nu se extenuează, aleargă să-i fie lui bine“, a declarat alergătoarea care încearcă, de altfel, şi personal, dar şi prin membrii grupului, să aducă la mişcare în aer liber cât mai multe persoane.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările