Alegeri prezidenţiale 2014. ACL Olt atacă cu plângeri penale nominale pentru vot multiplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filiala judeţeană Olt a Alianţei Creştin-Liberală (ACL) a depus, luni – 10 noiembrie, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina prin care reclamă cinci persoane din oraşul Scorniceşti de practicarea votului multiplu. Legea prevede închisoarea de la 6 luni, la 3 ani sau cu amendă pentru persoanele depistate în asemenea ipostaze ilegale.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Aceasta este a doua plângere penală formulată de ACL Olt în mai puţin de cinci zile după ce, săptămâna trecută, la doar câteva zile de la primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014, reprezentanţii Alianţei au depus o altă sesizare la Biroul Electoral Judeţean Olt, precum şi o plângere penală la Parchetul Slatina, motivele invocate în ambele documente fiind aceleaşi: practicarea votului multiplu.

Diferenţa dintre cele două reclamaţii este că, în primul caz, nu era indicat niciun nume – atât sesizarea, cât şi plângerea penală fiind depuse “la modul general” -, pe când, de data aceasta, ACL Olt indică în clar numele şi prenumele a cinci persoane din oraşul Scorniceşti pe care le acuză că au încălcat legea.

“Alianţa Creştin-Liberală Olt a formulat astăzi o plângere penală prin care sesizează aspecte cu privire la desfăşurarea procesului electoral în localitatea Scorniceşti, judeţul Olt, respectiv la secţia nr. 110, în care un număr de 5 persoane au votat şi au fost înscrise pe listele electorale suplimentare şi au votat, de asemenea, şi pe listele electorale permanente de la secţiile ce aparţin de domiciliul acestora - Calapod Cătălin Dănuţ, Cercel Adrian, Ciocanea Gheorghe, Stoiculescu Ilie, Nae Victor. În aceste condiţii, ACL OLT solicită Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina ca, în baza art. 387, alin.1, lit. b Cod Penal, să ia toate măsurile ce se impun  în vederea tragerii la răspundere penală pentru săvârşirea faptelor”, se arată într-un comunicat de presă al ACL Olt.

Reprezentanţii ACL Olt solicită autorităţilor analizarea situaţiei şi pedepsirea persoanelor anterior amintite, pedepsire aşa cum este ea descrisă la art. 387, alin.1, lit. b din Codul Penal, conform căruia: “(1) Fapta persoanei… care votează de două sau mai multe ori…. Se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea unor drepturi”.

În sprijinul afirmaţiilor, reprezentanţii ACL Olt au depus, alăturat plângerii penale, copii xerox ale listelor electorale suplimentare din secţia nr. 110 din oraşul Scorniceşti.

Mai puteţi citi:

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur Olt.  ACL Olt a depus sesizări la Parchet şi la BEJ pe motiv de suspiciuni de “turism electoral”

Alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur Olt. Primarii “migratori” spre PSD de la Olt au făcut treabă: toate voturile au mers la Victor Ponta

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite