Adolescentul de la Brastavăţu găsit decapitat a fost tăiat cu un cuţit. „L-am găsit, acum un an şi ceva, dormind într-o căsuţă din locul de joacă“

Adolescentul de la Brastavăţu găsit decapitat a fost tăiat cu un cuţit. „L-am găsit, acum un an şi ceva, dormind într-o căsuţă din locul de joacă“

Victima decapitată (băiatul din centrul fotografiei, în tricou verde cu alb) a avut o viaţă plină de greutăţi

Suspectul de 20 ani pe care procurorii îl bănuiesc de crimă în cazul adolescentului găsit decapitat la marginea localităţii Brastavăţu a fost reţinut. Victima care a sfârşit tragic a avut o viaţă chinuită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au reţinut noaptea trecută pe suspectul de 20 de ani, bănuit că şi-a omorât consăteanul, pe tânărul Daniel Şoşoi, în vârstă de 14 ani.

„Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanţa din seara zilei de 03.10.2017 ora 22:20 reţinerea unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din com. Brastavăţu, jud. Olt, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor, prev.de   art.188 alin.1 C.p., pentru o durată de 24 de ore.

În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 02/03.10.2017, suspectul GMI a exercitat acte de violenţă fizică asupra unui minor în vârstă de 14 ani, din com. Brastavăţu, jud. Olt, pe care l-a lovit iniţial cu pumnul în zona feţei, apoi, cu un cuţit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.
Cadavrul victimei a fost găsit, decapitat, în dimineaţa zilei de 03.10.2017 de către săteni, iar în urma examinării s-a apreciat de către medicul legist, că leziunile traumatice s-au putut produce prin acţiune animală“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt prin intermediul unui comunicat.

Ce l-a determinat pe tânărul suspectat de omor să recurgă la acest gest rămâne să se stabilească. Acesta nu este cunoscut în comună ca o persoană care să facă probleme, însă, spune primarul localităţii Brastavăţu, Constantin Oprea, „am auzit că la băutură devenea agresiv“.
Victima, în schimb, a avut o viaţă chinuită. Abandonase şcoala şi, deşi de-abia ajunsese la vârsta la care se eliberează buletin, era o sursă de venit pentru familie.

„A fost şi cioban la o familie din Redea“

Daniel Şoşoi, adolescentul găsit decapitat, provine dintr-o familie numeroasă. Cinci fraţi, părinţi despărţiţi, probabil cheltuieli mari şi imposibilitatea de a le face faţă. Daniel, cel mai mare dintre fraţi, îşi câştiga singur banii. „A fost şi cioban pe la o familie din Redea, chiar de gândeam, ieri, să nu fie vreo legătură...“, a spus primarul, amintind şi de alte episoade din copilăria chinuită a victimei.
„Cu ani în urmă l-am găsit într-un loc de joacă al primăriei, dormise într-o căsuţă din asta. Am chemat părinţii, chiar am avut în intenţie să anunţăm Protecţia Copilului, dar s-au angajat că au grijă de el.“, a mai spus primarul, menţionând că Daniel a făct, cu ani în urmă, şi ceva probleme, fiind surprins în repetate rânduri la furat.

„E o familie care trebuie ajutată“

Familia victimei este beneficiară de ajutor social din partea primăriei, primarul declarând că va fi susţinută material pentru a-şi înmormânta creştineşte copilul. „E o familie care trebuie ajutată, aşa cum am făcut şi cu alte cazuri sociale. Am trimis deja la cimitir un utilaj, o maşină la Slatina, pentru a aduce trupul neînsufleţit, după necropsie, şi-i vom ajuta cu tot ce au nevoie, cu sicriu, cu cele necesare. Consider că e mai bine să ne ocupăm efectiv de ce au nevoie, decât să le dăm efectiv banii“, a mai spus primarul.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările