Acuză medicii că au tratat-o greşit, pentru o tumoare inexistentă: „Ştiţi cum este să stai în fiecare zi cu o cărămidă legată de gât? Asta am eu acum!“

Acuză medicii că au tratat-o greşit, pentru o tumoare inexistentă: „Ştiţi cum este să stai în fiecare zi cu o cărămidă legată de gât? Asta am eu acum!“

Silvia Grădinaru nu-şi mai poate folosi, din vara anului 2014, mâna dreaptă FOTO: Alina Mitran

O pacientă susţine că tratamentul prescris pentru a lupta împotriva unei presupuse recidive de cancer a lăsat-o fără mâna dreaptă. Acuză de malpraxis trei medici şi cere acum 150.000 euro daune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Silvia Grădinaru (66 ani), din Slatina, a fost diagnosticată în 1998 cu cancer la sân, în acelaşi an intervenindu-se chirurgical şi îndepărtându-se tumoarea. A urmat tratamentul prescris şi lucrurile au decurs bine până în ianurie 2014 (cu excepţia unei suspiciuni de recidivă, în 2000, tratată parţial, până la primirea rezultatelor anatomo-patologice, când s-a întrerupt tratamentul, rezultând că formaţiunea îndepărtată chirurgical nu era malignă), când a simţit o durere suspectă în umărul drept.

S-a adresat medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, unde era în evidenţa secţiei de Oncologie, a făcut câteva investigaţii, iar în urma unui examen computer tomograf (CT) i s-ar fi transmis, spune femeia, că cel mai probabil cancerul a recidivat, că este într-o zonă greu accesibilă şi că ar trebui să înceapă tratamentul.

A fost trimisă în centrul de la Bucureşti, unde urmase, după prima intervenţie chirurgicală, în 1998, tratament radioterapic. Medicul radiolog, susţine femeia, nu s-a mulţumit cu examenul CT de la Slatina şi i-a mai prescris alte câteva investigaţii, în cele din urmă decizând că nu se impune radioterapia. „Ca să nu plecaţi nemulţumită de aici, vă mai trimit la chirugie toracală“, spune Silvia Grădinaru că i s-ar fi transmis. Nici medicul chirurg nu ar fi văzut ce suspecta spcialistul în imagistică de la Slatina, pacientei recomandându-i-se o analiză şi mai complexă, anume PET-CT, la acel moment, 2014, accesibilă în baza unui dosar întocmit la CJAS. 

Femeia nu-şi mai poate folosi mâna dreaptă FOTO: Alina Mitran

„Am venit, i-am spus la doctoriţă (n.r. - medicul oncolog Mihaela Boştină, de la SJU Slatina). Doctoriţa îmi spune - «Doamna Grădinaru, nu facem niciun dosar, că eu n-am încredere în această analiză, vă trimit la Craiova». Mi-a dat trimiterea şi-am plecat la Craiova. Acolo nu mi-a făcut nicio investigaţie. A zis că să stau afară pe hol, să vadă CT-ul (n.r. - investigaţia realizată la Slatina), nu ştiu la ce s-a uitat, a chemat fata de la Radioterapie să mă ştanţeze şi de luni a şi început radioterapia. Am făcut zece şedinţe. Din mai am început citostaticele. Am făcut şase serii. Mi-a căzut părul din nou, o stare foarte proastă după citostatice“, a relatat femeia.

Din august 2014 a început să nu-şi mai simtă mâna dreaptă. „O căutam prin pat noaptea“, susţine femeia, motiv pentru care s-a adresat din nou medicului oncolog, primind suplimentar şi alt tratament. Când, în schimb, după un nou examen CT, în toamnă, i s-au prescris alte şedinţe de radioterapie, femeia a refuzat şi a plecat în Spania, la unul dintre copiii săi, de aici începând noi investigaţii şi tratament.

Ce spun medicii spanioli

Coşmarul a continuat şi în Spania. Silvia Grădinaru a ajuns la Urgenţe mai întâi, în 3 noiembrie 2014, pentru că se simţea din ce în ce mai rău, şi ulterior la Spitalul Universitar „Rey Juan Carlos“ din Madrid, la Oncologie, pentru o a doua opinie. Spaniolii au discutat cazul în comisia de tumori osoase şi sarcom, i s-au făcut mai multe investigaţii, iar medicii spanioli au propus întreruperea tratamentului oncologic specific, neconfirmând diagnosticul din România, şi i-au prescris, în schimb, tratament pentru durere. Cu alte cuvinte, medicii spanioli au stabilit că românca nu avea cancer în zona omoplatului, aşa cum spuseseră medicii români. Cu toate astea, urmările radioterapiei pentru tumora inexistentă au apărut, inclusiv prin prezenţa unor răni. În lunile care au urmat s-a instalat necroza, o „arsură“ în zona omoplatului drept, tratată în Spania inclusiv de către dermatologi.

Medicii din Spania au menţionat, în mai multe rapoarte, că nu sunt urme de recidivă

Au urmat alte controale şi rapoarte medicale în Spania, iar întoarsă în ţară, în 2016, Silvia Grădinaru a depus plângere penală împotriva celor trei medici (medicul oncolog Mihaela Boştină, medicul radiolog de la SJU Slatina Cristina Vodiţă şi medicul radiolog din cadrul SJU Craiova) care, consideră pacienta, ar fi evaluat greşit problema sa de sănătate şi i-ar fi prescris, respectiv efectuat şedinţele de radioterapie, determinând necroza în urma căreia mâna dreaptă a devenit nefuncţională, iar durerile, de nesuportat. Pacienta cere 150.000 euro daune morale.

„N-o să mă apăr împotriva opiniei publice, trebuie să fim puşi la zid…“

„Lucrurile sunt foarte complicate în oncologie, nu e aşa, 1 şi cu 1 fac doi. A fost investigată şi răsinvestigată, tocmai pentru că nu e simplu să spui: da, ai sau n-ai cancer. A avut o neşansă, e într-o situaţie nefericită, dar nu ar trebui pentru asta să încerce să stoarcă bani de la oameni care au vrut să-i facă bine, pentru că n-a vrut nimeni să-i facă rău, tratamentele sunt cu două tăişuri de multe ori. (…) Ne-am învăţat să fim ăia răii, hoţii, biciuiţii şi care mai au şi salarii mari. Suntem în situaţia în care suntem, n-o să mă apăr împotriva opiniei publice, trebuie să fim puşi la zid, dat cu roşii, ouă, cartofi în noi…“, a comentat dr. Cristina Vodiţă, după ce, iniţial, a refuzat să se poziţioneze în acest caz, spunând că aşteaptă concluziile în urma demersului legal început de pacientă.

O poziţie similară a exprimat şi dr. Boştină, dezamăgită de faptul că, după o carieră de muncă asiduă la patul bolnavului, este pusă în situaţia să dea explicaţii scrise anchetatorilor într-un caz pe care l-a tratat cu toată seriozitatea. „Noi zic că ne-am făcut datoria, aşa am considerat la momentul respectiv, n-am neglijat niciun moment situaţia doamnei“, a răspuns dr. Boştină.

În urma plângerii penale, prima expertiză medico-legală realizată la Institutul de Medicină Legală Craiova şi transmisă Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt menţionează, printre altele, că „Tratamentul oncologic efectuat din februarie 2014 şi până în septembrie 2014 nu era necesar“.

Prima expertiză medico-legală menţionează că femeia nu ar fi avut nevoie de tratament oncologic în 2014

Cursul acestui dosar este departe de a se fi încheiat. Deşi pacienta a depus plângerea penală împotriva celor trei medici în 2016, deocamdată s-a realizat prima expertiză medico-legală, fiind în lucru cea de-a doua. Femeia spune că vrea să i se facă dreptate şi să fie recompensată pentru suferinţele îndurate, pentru că viaţa i s-a schimbat radical din anul 2014.

„Ştiţi cum este să stai în fiecare zi cu o cărămidă legată de gât, pentru că asta mai am eu acum?! Este un obiect legat de mine, atât“, mai spune femeia, care nu poate realiza independent mare parte din sarcinile de altădată. „O ajut să se spele, să se îmbrace, eu fac mâncare, o sprijin în tot ce face, nici nu s-a pus problema“, spune şi soţul pacientei, relatând un moment dureros prin care Silvia Grădinaru a trecut în anul 2015, suferind o adevărată depresie şi suportând foarte greu tratamentul prescris pentru a face faţă durerilor, care îi provoca stări grave de somnolenţă.

„Fără tratament eu nu pot sta nici astăzi. Nu-mi pot folosi mâna, nu am control asupra ei, dar simt durerile, chiar dacă mai puţin decât în urmă cu trei ani, pentru că în Spania am făcut tot felul de terapii“, a mai spus Silvia Grădinaru.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările