UPDATE VIDEO Patru victime, spulberate pe trecerea de pietoni de un director cu permisul suspendat. Poliţist: „Nu te-ai săturat de câte accidente ai făcut?!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer a spulberat patru victime pe o trecere de pietoni din Slatina, toate ajungând la spital. Bărbatul ocupă o funcţie importantă în cadrul unei cunoscute firme slătinene şi a mai produs şi alte accidente în trecut, având la momentul accidentului permisul suspendat.

UPDATE: Şoferul care a accidentat cele patru victime, Iulian Ciocloavă, are 60 de ani şi ocupă postul de director de producţie în cadrul TMK Artrom. La momentul producerii accidentului avea permisul suspendat, tot pentru un accident, circulând în baza dovezii eliberate de poliţişti.

Poliţistul ajuns la faţa locului a avut, de altfel, o reacţie nervoasă la vederea şoferului. „Nu te-ai săturat, domnule, de atâtea accidente? De ce mai urci la volan? Nu ţi-a spus şi fiul dumitale să nu mai urci, câte vrei să mai faci, ai 7, 8, câte ai până acum?“, şi-a ieşit din fire poliţistul. Conducătorul auto, care a reuşlit să oprească maşina la aproape 50 de metri după trecerea de pietoni, l-a urmat spăşit. Întrebat mai târziu ce s-a întâmplat de fapt, bărbatul a declarat că  nu le-a văzut pe femei şi nu a mai putut opri la timp.

Martorii spun însă că acesta circula cu viteză şi că din lovitură le-ar fi aruncat pe victimele aflate pe trecerea de pietoni. „Fetiţia era foarte speriată, întreba de mama ei, mamei îi curgea sânge... M-am sperait şi eu, le-a lovit rău, îmi tremură picioarele“, a povestit o tânără care se afla în zonă, al marginea trotuarului, vindea cireşe.

Patru victime, spulberate pe trecerea de pietoni de un director cu permisul suspendat

Ştirea iniţială

Trei femei şi o copilă de 10 ani au fost lovite în plin pe o trecere de pietoni din centrul Slatinei, autorul accidentului fiind un bărbat care, din modul cum i s-au adresat poliţiştii aflaţi la faţa locului, ar mai fi provocat şi alte accidente în trecut. Bărbatul conducea un Ford şi spune că la un moment dat a văzut mai multe persoane în mijlocul străzii şi o maşină în faţa sa, dar nu ar mai fi putut opri.

Victimele au fost preluate de ambulanţele SJA Olt şi transportate la spital, una dintre femei fiind puternic lovită la cap. Ştire în curs de actualizare.

image
image
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite