VIDEO Accident rutier grav pe centura Caracalului. Un bărbat a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului un bărbat şi-a pierdut viaţa
În urma accidentului un bărbat şi-a pierdut viaţa

Traficul este deviat de pe DN 6, variata de ocolire a oraşului Caracal, după ce un grav accident de circulaţie s-a produs joi-dimineaţă, 20 septembrie 2018.

UPDATE: Bărbatul decedat, şoferul autoturismului, avea avea 30 de ani şi era domiciliat în municipiul Caracal. Şoferul autocamionului, un bărbat în vârstă de 50 ani, nu prezenta urme de traumă. În cele două autovehicule se aflau doar şoferii.

Poliţiştii care au cercetat evenimentul la faţa locului au stabilit că acesta s-a produs din vina conducătorului auto. „Din primele verificări, se pare că un bărbat, de 30 ani, din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat pe sensul opus, lovind frontal un cap tractor, condus regulamentar de un bărbat de 50 ani. În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului. (..) Conducătorul capului tractor a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ“, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

accident caracal
accident caracal

La locul accidentului au intervenit pompierii Detaşamentului Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, dar şi un echipaj al serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

accident caracal

Ştirea iniţială 

Un bărbat a decedat în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autocamion. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că pe DN 6, varianta ocolitoare a oraşului Caracal (VO 6G), judeţul Olt, „a avut loc un eveniment rutier, în care un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un autocamion, ca urmare a pătrunderii pe contrasens. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat. Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării locului faptei, iar autovehiculele vor fi deviate pe DN 54, prin oraşul Caracal“. Ştire în curs de actualizare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite