Accident rutier pe un drum din Olt. Doi răniţi transportaţi la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile s-au ciocnit al intersecţia DN 65 cu DJ 677
Maşinile s-au ciocnit al intersecţia DN 65 cu DJ 677

Două persoane au ajuns, miercuri-seara, 3 ianuarie 2018, la spital, în urma unui accident produs pe un drum din Olt.

Accidentul s-a produs la intersecţia DJ 677 cu DN 65, două autoturisme intrând în coliziune pe fondul neacordării de prioritate. În cele două maşini se aflau şase persoane, trei fiind asistate de echipajele medicale la faţa locului, iar două transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Pasagerii transportaţi la spital sunt din Râmnicu-Vâlcea. Bărbatul, în vârstă de 28 ani, a acuzat dureri de umăr la momentul preluării, iar femeia, în vârstă de 40 ani, un traumatism cranio-cerebral. Ambele victime, au transmis reprezentanţii ISU Olt, erau conştiente.

accident slatioara

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au stabilit cum s-a produs accidentul. „În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, un bărbat, de 56 ani, din Piatra-Olt, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Slatina-Găneasa, la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care venea din sens opus, acorşându-l.  Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, cms. Alexandra Dinu.

accident slatioara
Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite