Accident grav produs de o şoferiţă de 21 ani. O tânără a rămas încarcerată

Accident grav produs de o şoferiţă de 21 ani. O tânără a rămas încarcerată

O şoferiţă nu a acordat prioritate de trecere, noaptea trecută, într-o intersecţie din Slatina, maşina pe care o conducea lovind puternic un alt autoturism. O tânără de 19 ani a rămas încarcerată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul s-a petrecut în Slatina, judeţul Olt, la intersecţia străzilor Primăverii şi Crişan, în noaptea de vineri/sâmbătă, puţin după miezul nopţii. O tânără în vârstă de 21 ani, care conducea o maşină Volkswagen Tuareg, nu a acordat prioritate de trecere, lovind un autoturism Cielo, condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 21 ani, din Slatina.


 

În urma impactului, o fată în vârstă de 19 ani, aflată pe locul din dreapta al autoturismului Cielo, a rămas încarcerată, fiind eliberată de echipajul de descarcerare şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, cu răni grave. Tot la spital a ajuns şi şoferul autoturismului lovit, însă cu răni mai puţin grave.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările