UPDATE-FOTO Accident feroviar grav în Olt. O maşină a fost lovită de un tren InterRegio, la o trecere fără bariere. Şoferul a decedat

UPDATE-FOTO Accident feroviar grav în Olt. O maşină a fost lovită de un tren InterRegio, la o trecere fără bariere. Şoferul a decedat

Accidentul a avut loc în satul Cruşovu

Un accident feroviar s-a produs în jurul orei 16,00 în localitatea Brastavăţu, din judeţul Olt. Trei persoane au fost transportate la spital. Şoferul a decedat.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ora 21,40 - Şoferul autoturismului lovit de trenul interegio 9064, în localitatea Brastavăţu, a decedat la spital. Acesta a fost iniţial transportat la CPU Caracal, însă rănile suferite au necesitat transferul la Craiova, unde însă a decedat, conform informaţiilor IPJ Olt. 

UPDATE ora 17,40:  Cele trei persoane rănite în accident, care se aflau în autoturismul lovit de automotor, au fost transferate iniţial la Compartimentul de Primiri Urgenţe al  Spitalului Municipal Caracal, şoferul, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, volet costal şi plăgi la nivelul feţei, urmând să fie transferat la un spital din Craiova. pompierii Gărzii Vişina l-au găsit blocat în autoturism, cele două femei care se aflau în maşină reuşind să iasă.

Pasagera de 40 ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, din localitatea Vişina, acuza dureri la nivelul coloanei vertebrale şi excoriaţii al nivelul membrelor inferioare, în timp ce femeia de 46 ani, din Brastavăţu, care se afla pe locul din dreapta şoferului, a suferit o plagă în zona frontală, acuzând şi dureri în zona toracelui.

Autoturismul a rămas blocat în tampoanele locomotivei, cei nouă pasageri ai trenului interregio 9064, care circula pe ruta Corabia - Caracal, fiind nevoiţi să continue deplasarea cu alte mijloace.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a precizat că în jurul orei 15,55, un bărbat de 40 ani, din oraşul Corabia, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 544 pe raza localităţii Brastavăţu, sat Cruşov, nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, autoturismul fiind lovit de un automotor şi târât aproximativ 50 m. 


În maşină se mai aflau două femei, de 40, respectiv 46 ani. Toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au fost transportaţi la spital.

Ştirea iniţială


 

Accidentul s-a produs în satul Cruşovu din localitatea Brastavăţu. Conform primelor informaţii, este vorba de trei victime, conştiente, care primesc ajutor de la echipajele aflate la faţa locului. Ştire în curs de actualizare.

citeste totul despre: