Accident grav pe drumul european E 754. Trei maşini implicate, două persoane la spital VIDEO

Accident grav pe drumul european E 754. Trei maşini implicate, două persoane la spital VIDEO

Accidentul s-a petrecut la ieşire din localitatea Găneasa

Un accident grav de circulaţie a avut loc vineri-dimineaţă, 18 decembrie 2020, pe drumul european E 574, în judeţul Olt.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Conform participanţilor la trafic, trei maşini ar fi implicate în accidentul care s-a produs la ieşirea din localitatea Găneasa, spre Slatina, la faţa locului ajungând mai multe echipaje de prim ajutor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Două persoane au fost transportate la spital, a confirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

„Pompierii Detaşamentului Slatina, cu un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială pentru intervenţie şi descarcerare, au intervenit pe Drumul European 574, în zona localităţii Găneasa, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La faţa locului a intervenit şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt. (...) Pompierii SMURD au transportat la spital un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Bobiceşti, cu traumatism toracic şi sângerare nazală“, a transmis ISU Olt.

 

 

Persoanele implicate în accident, patru la număr, au fost găsite în afara autoturismelor, toate fiind asistate medical la locul accidentului şi doar două transportate la spital.

Pompierii au acţionat şi pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma evenimentului, care prezentau pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Vă recomandăm şi: Şofer mort după o urmărire ca în filme. A fost împuşcat după ce a încercat să izbească o maşină a Poliţiei

Cine este şoferul împuşcat mortal de Poliţie după o cursă nebună de 80 de km. Interlopul, condamnat pentru trafic de minori şi răpire VIDEO

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările