A fugit de poliţişti în trafic, fiind descoperit într-un bar. Bărbatul are trei  dosare penale pentru conducere fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a condus fără permis, descoperind şi alte infracţiuni
Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a condus fără permis, descoperind şi alte infracţiuni

Poliţiştii olteni au încercat să oprească în trafic un bărbat care a ignorat semnalul, dispărând cu maşina. Poliţiştii l-au descoperit într-un bar, iar în curtea şoferului au avut şi altă surpriză.

Un bărbat care conducea un autoturism cu numere provizorii a fost semnalizat în traffic de poliţişti, însă şoferul şi-a continuat drumul, ignorând semnalul. Poliţiştii l-au descoperit ulterior într-un local de pe raza localităţii Osica, din judeţul Olt, după ce maşina au găsit-o în localitatea vecină, Fălcoiu. În urma verificărilor s-a dovedit că numerele provizorii erau false, dar şi că bărbatul era cercetat în două dosare penale pentru conducere fără permis, în aceeaşi situaţie fiind şi sâmbătă, 2 martie 2019.

„Poliţiştii rutieri au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa cu un  autoturism, având numere provizorii de înmatriculare. Conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea. Acţionând cu operativitate şi colaborând cu poliţiştii prezenţi în  teren, un alt echipaj al Serviciului Rutier Olt a identificat conducătorul auto într-un local de pe raza comunei Osica.Totodată, poliţiştii au depistat autoturismul parcat în curtea conducătorului auto, in comuna Falcoiu.

masina neinmatriculata falcoiu

Maşina cu numere false de înmatriculare a fost descoperită în curtea şoferului fără permis, în Fălcoiu

Extinzând verificările, a reieşit faptul că bărbatul,  de 28 de ani, se deplasa pe raza comunei Fălcoiu si nu a oprit la semnalul poliţiştilor întrucât nu deţine permis de conducere, iar autoturismul avea montate plăcuţe de înmatriculare false.

Bărbatul nu este la prima abatere, fiind cercetat în alte două dosare pentru  conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere conducerea unui vehicul neînmatriculat  şi conducerea unui vehicul cu numere false de inmatriculare, urmând a fi dispusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal“, a informat IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite