Încă un poliţist din Olt confirmat cu noul coronavirus. Soţia unui poliţist confirmat ieri are de asemenea test pozitiv

Încă un poliţist din Olt confirmat cu noul coronavirus. Soţia unui poliţist confirmat ieri are de asemenea test pozitiv

Continuă să crească numărul oltenilor afectaţi de noul coronavirus

Alte două cazuri au fost confirmate astăzi cu noul coronavirus, după ce ieri doi poliţişti de la postul de poliţie din Ipoteşti au ajuns la spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba de un poliţist care activează la postul de poliţie din Brebeni, dar şi de soţia unuia dintre poliţiştii pentru care a venit confirmarea sâmbătă, 30 mai 2020.

Poliţistul de la postul din Brebeni este contact al primilor doi poliţişti confirmaţi, la această dată rămânând în izolare (contacţi direcţi ai celor doi) alţi opt poliţişti şi un elev aflat în practică, cu toţii colegi în cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Coteana, din care fac parte şi cele două posturi locale de poliţie.

După ce sâmbătă, 30 mai 2020, cei doi poliţişti, dar şi trei asistente din cadrul secţiei Boli Infecţioase a SJU Slatina au fost confirmaţi cu noul coronavirus, iar astăzi alte două noi cazuri au fost confirmate, numărul persoanelor pozitive din judeţul Olt a ajuns la 86.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: