În genunchi în memoria victimelor din Club Colectiv. Slătinenii au venit în număr şi mai mare să ceară schimbare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul tinerilor s-a încheiat pe Esplanadă. foto: Alina Mitran
Protestul tinerilor s-a încheiat pe Esplanadă. foto: Alina Mitran

A treia seară de proteste în Slatina a adus şi mai mulţi tineri în stradă, care au mărşăluit, au scandat, s-au revoltat şi, odată ajunşi pe Esplanadă, au îngenuncheat, rugându-se pentru victimele din Clubul Colectiv.


Tinerii au ieşit în număr şi mai mare în stradă vineri-seară, ajungând, în marş pe Bulevardul Alexandru  Ioan Cuza, să depăşească 400. Au respectat locul de întâlnire convenit, platoul din faţa Prefecturii, şi ora, 20,00. Doar că n-au zăbovit mult, horărându-se relativ repede să pornească în marş şi să trezească oraşul. S-a scandat din nou „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!“ şi, cu fiecare mic grup care se alătura, s-a dovedit eficient sloganul. De data aceasta prima oprire a fost la Casa Tineretului, unde o copilă a reuşit să-i însufleţească şi să-i determine să cânte aproape întreg imnul „Deşteaptă-te, române!“. Sutele de oameni s-au îndreptat apoi spre cartierul Steaua, cu acelaşi îndemn - „Treziţi-vă!“. S-a ajuns la gară, de aici urmându-se din nou bulevardul A.I. Cuza până în zona Vâlcea. O escală aparte s-a făcut în faţa sediilor PSD şi PNL, vecine, de altfel. Tinerii şi-au amintit că de la politicieni au o singură aşteptare, să plece, aşa că au scandat, ca şi cu o seară înainte, „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie“. În tot acest timp, deşi se parcurseseră deja kilometri întregi, cei care nu şi-au pierdut nici entuziasmul, nici răbdarea şi nici vlaga au fost copii. Foarte mulţi copii, de altfel, pe străzile oraşului în seara protestului.

Şi slătinenii din zona Zahana i-au putut auzi pe tineri sub balcoanele lor, deşi numărul protestatarilor a început deja, după aproape două ore de mărşăluit, să scadă vizibil. S-a făcut şi aşteptata oprire la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru ca la ora 22,30 să se ajungă pe Esplanadă, conform programului.
Punctul culminant al marşului l-a constituit momentul închinat victimelor din Club Colectiv. La şapte zile de la tragicul eveniment, tinerii Slatinei au îngenuncheat, au ţinut un moment de reculegere şi chiar s-au rugat pentru colegii lor de generaţie care au căzut victime neglijenţei criminale a autorităţilor. „Ţara s-a trezit când tinerii-au  murit!“ a fost concluzia unei seri în care tinerii au primit admiraţia slătinenilor pentru mesajul şi entuziasmul lor.
Departe de a fi fost organizaţi „ca la carte“, departe de a nu fi căzut pradă, pe alocuri, jocului perfid al unor protestatari de profesie,  slătinenii care au marcat a treia seară de proteste au plecat, după ora 23,00, spre casă cu gândul că demersul lor nu e zadarnic şi cu speranţa că valul format într-o Românie până nu demult amorţită le poate aduce într-un viitor nu prea îndepărtat altceva. „Sperăm, e normal să sperăm şi să cerem să fim trataţi corect, să ni se ofere şanse reale, să simţim că trăim într-o ţară normală, a noastră, nu a lor. Sperăm să ne luăm cât de curând ţara înapoi!“, a fost mesajul pe care protestatarii sunt pregătiţi să-l repete şi în serile următoare.
 

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite