115 ani de învăţământ economic la Slatina, continuat astăzi la Colegiul Economic „P.S. Aurelian“. Fost director: „Vindeţi-vă marfa foarte scump!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiu Economic „Petre S. Aurelian“, continuatorul tradiţiei învăţământului economic la Slatina, a marcat, la sfârşitul săptămânii, împlinirea a 115 ani de când zeci de generaţii de liceeni desluşesc tainele conturilor, cifrei de afaceri sau bugetului.

Invitaţi de seamă, foşti profesori, foşti elevi s-au bucurat să sărbătorească alături de colectivul didactic al Colegiului Economic „P.S. Aurelian“ şi de elevii unităţii de învăţământ 115 ani de învăţământ economic la Slatina şi 15 ani de când şcoala poartă numele ilustrului înaintaş Petre Sebeşanu Aurelian.

Manifestările au început cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi la statuia marelui economist, agronom, publicist, om politic, membru titular al Academiei Române, primul economist în acest for şi preşedinte al Academiei Române între 1901-1904, fondator al Ateneului Român, prim-ministru,  ministru, deputat, primar al Bucureştiului, iar lista poziţiilor ocupate este mult mai lungă, Petre S. Aurelian, născut în 1883 la Slatina. Repere din viaţa marelui savant aveau, de altfel, să fie evocate nu mult mai târziu de membrii conducerii colegiului care din 2001 îi poartă numele.

O istorie zbuciumată a învăţământului economic slătinean

Prin ce s-a trecut până la înfiinţarea colegiului care astăzi este primul din rândul liceelor tehnologice în preferinţele absolvenţilor de gimnaziu a făcut o succintă prezentare primul director al liceului economic reînfiinţat în 1997, prof. Dumitru Nica, fost inspector şcolar general.

Originea învăţământului economic slătinean trebuie căutată, a indicat prof. Nica, într-un catalog al Colegiul Real „Radu Greceanu“ din 1901, în care este menţionată prima clasă de comerţ. În anuarul 1901-1902 apare, de altfel, şi lista liceeniilor care au urmat cursurile acestei clase noi.

În 1905 s-au înfiinţat, în toată ţara, 100 de clase de contabilitate şi educaţie cooperatistă, iar la Slatina a funcţionat una dintre acestea.

În 1925 lua naştere Şcoala Elementară de Contabilitate, care în anul şcolar 1926/1927 primeşte dreptul de a desfăşura şi curs seral. În 1930 se înfiinţa Liceul Economic, cel care timp de 10 ani avea să poarte numele diplomatului „Nicolae Titulescu“, personalitate de asemenea cu puternice rădăcini oltene.

În 1948, Liceul Economic se transformă în Şcoala Tehnică de Administraţie Economică, însă opt ani mai târziu această nouă instituţie de învăţământ îşi închidea porţile. „S-a stins flacăra învăţământului economic, dar nu s-a stins definitiv“, a completat prof. Nica, rememorând destinul şcolii economice slătinene.
În 1974 încep zbaterile pentru reînfiinţarea claselor de economic. Prof. Dumitru Nica, pe atunci director adjunct al Liceului „Radu Greceanu“, alături de un alt absolvent al celebrei şcoli „Radu Greceanu“, prof. Ion Georgescu, încep formalităţile. Astfel, două clase de economic apar în oferta reputatului Liceu „Radu Greceanu“ în 1979 şi se păstrează până în 1997, când se obţin aprobările necesare pentru reînfiinţarea liceului economic drept unitate de învăţământ de sine stătătoare.

image

În 1998 se înregistrează prima promoţie de absolvenţi (din rândul elevilor transferaţi din Liceul „Radu Greceanu“, profil economic, în noul liceu) a noii unităţi de învăţământ. În 2000 liceul se uneşte cu fostul liceu industrial cu profil textil, iar în 2001, la sărbătorirea a 100 de ani de învăţământ economic în Slatina, se transformă în Colegiul Economic „P.S. Aurelian“, şcoala cu sute de absolvenţi anual, cu o ofertă educaţională bogată şi cu exemplul unor absolvenţi deveniţi între timp manageri de top sau specialişti recunoscuţi în domenii diverse.

Distincţii pentru foştii profesori şi pentru elevii cu rezultate remarcabile în acest an şcolar

Profesorii din „garda veche“ au primit la moment aniversar din mâna gazdelor diplome pentru activitatea depusă, directorul şcolii, prof. Ortansa Stănescu, reuşind să le aducă lacrimi de bucurie pe chip.

„Vindeţi-vă marfa foarte scump, iar când spun marfă mă refer la toate activităţile pe care le realizaţi. Scrieţi un articol, consemnaţi în anuare lucrurile bune pe care le faceţi, cineva, cândva, le va citi!“, i-a îndemnat pe elevi şi profesori fostul director Dumitru Nica, primul dintre foştii profesori care a primit o diplomă din partea actualei conduceri a colegiului.

Dacă pentru foştii profesori şi elevi ai şcolii revederea a fost emoţionantă, pentru actualii elevi manifestarea a constituit prilejul de a arăta că fac cinste istoriei de peste 100 de ani. Premiaţi la concursurile şcolare de profil, la concursul firmelor de exerciţiu, la matematică, la limba română, la geografie sau istorie, dar şi pentru activităţi extraşcolare (muzică, teatru etc.), elevii chemaţi să primească diplome aniversare s-au adunat câteva zeci în faţa profesorilor lor.

image

Cei mai talentaţi au cântat şi au dansat şi au reuşit, rapid, să aducă buna dispoziţie în rândul oaspeţilor. Cheful a început chiar mai repede decât programaseră organizatorii, chiar în curtea şcolii, unde elevi şi profesori s-au prins în horă, pe ritmul melordiilor interpretate de foşti şi actuali elevi care deja s-au remarcat pe scenele festivalurilor folclorice.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite