VIDEO Subcarpaţi cântă sâmbătă pe pârtia de la Arena Platoş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subcarpaţi, “un manifest cultural contemporan concentrat în jurul infiltrării folclorului local în diverse genuri muzicale din underground”, aşa cum se prezintă băieţii, vor susţine un concert pe pârtia Arena Platoş din Păltiniş.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, ora 22:00 şi se desfăşoară în cadrul proiectului „Sibiu Winter Challenge”. Este primul concert al trupei la Sibiu şi se anunţă unul dintre cele mai interesante proiecte muzicale care au ajuns în zonă în acest an, cu atât mai mult cu cât stilul abordat este unic. Warm up-ul va fi asigurat de DJ JLe, cu începere de la ora 20:30.

Subcarpaţi s-a format în 2010, odată cu lansarea primului album, ce poartă acelaşi nume, proiect muzical la care au participat Bean (Şuie Paparude), Omu Gnom (Raparta), Mara Panaitescu şi DJ Limun. Cu un stil unic, cei de la Subcarpaţi mizează pe un amestec de muzică tradiţională românească cu ritmuri de dub, breaks şi hip-hop, „turntables”  şi proiecţii video. În prezent,trupa înseamnă Bean, Vali Umbră, DJ Power pe Vinil şi VJ Andri.

Bean, liderul, vocea şi textierul trupei: “O sursă de energie. Am fost genul de român care a renegat folclorul, care avea o impresie foarte proastă despre România. Până când am reînceput să ascult din nou muzică folclorică şi iniţial am zis că are legătură cu copilăria, dar începea să îmi placă din nou. Folclorul emitea către mine şi aşa a început să se formeze un soi de conştiinţă în capul meu, pentru că au fost oameni care au luptat pentru ţara asta şi care ne-au schimbat viaţa şi, pentru ei, dar şi pentru noi, trebuie să învăţăm păstrăm valorile tradiţionale”.

Sibiu Winter Challenge

Concertul are loc în cadrul proiectului Sibiu Winter Challenge, o acţiune care urmăreşte dezvoltarea unei atitudini pro-sport la nivelul comunităţii sibiene şi promovarea sporturilor de iarnă. Inspirat de conceptul “World Challenge Day”, un concurs internaţional al sportului de masă, organizat la Sibiu în anul 1993, „Sibiu Winter Challenge” oferă participanţilor toate condiţiile pentru practicarea unui sport de iarnă: infrastructură sportivă, echipamente şi îndrumare specializată.

Vă mai recomandăm: 

VIDEO Feerie pe gheaţă în centrul Sibiului. Sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi la patinoar

Au început lucrările la cel de-al nouălea Hotel de Gheaţă

Bâlea şi Păltinişul îşi aşteaptă turiştii. Unde schiem în această iarnă, la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite