VIDEO Nouă turişti străini, transportaţi la spital după un accident grav de căruţă. Atelajul s-a răsturnat în judeţul Sibiu

VIDEO Nouă turişti străini, transportaţi la spital după un accident grav de căruţă. Atelajul s-a răsturnat în judeţul Sibiu

Echipaje de prim-ajutor la locul accidentului din Sibiu FOTO News.ro

Nouă cetăţeni străini au fost răniţi în după-amiaza zilei de vineri, 14 iunie, după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat pe un drum judeţean din Sibiu. Caii s-ar fi speriat şi ar fi pornit la galop, iar căruţaşul nu i-a putut controla, atelajul răsturnându-se.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, nouă persoane, cetăţeni străini, au fost transportate la spital după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat pe DJ 142B, în localitatea Boian.

Caii s-ar fi speriat de un pieton, au pornit la galop, iar căruţaşul nu i-a mai putut controla, atelajul răsturnându-se. Căruţaşul nu se afla sub influenţa alcoolului, mai spun reprezentanţii Poliţiei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit cu patru echipaje SMURD şi trei echipaje de pompieri şi autospeciala de salvare victime multiple, pe DJ 142B, între localităţile Boian şi Bazna.

Conform ISU Sibiu, sunt 9 victime de cod galben, conştiente, dintre care patru au diferite contuzii şi escoriaţii, două prezintă traumatism cranio-celebral şi trei au fracturi la mâini. Cinci dintre victime, femei, au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Mediaş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: