VIDEO-FOTO Prima păpușă țigănească în variantă masculină s-a lansat de ziua regelui Cioabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărculică, prima păpușă țigănească în variantă masculină, a fost lansată la Sibiu chiar în ziua în care regele romilor, Florin Cioabă, a împlinit 58 de ani. Primul exemplar a ajuns la el, drept cadou, iar pe cel de-al doilea în va primi Elena Băsescu, cea care a primit la nuntă, drept cadou, varianta femină, respectiv păpușa Lulica.

Cu mustață sau fără, tânăr sau bărbat în putere, Bărculică iese pe piață în trei variante de prezentare, și va putea fi cumpărat de pe internet, din magazine dar și din magazinul țigănesc de la Sibiu.

Păpușa are trăsăturile și numele celui mai iubit conducător al romilor, și va face pereche și pe rafturi cu Lulica, partenera lui în viața reală și prima păpușă țigănească lansată la Sibiu.

”Bărculică a fost primul conducător al etniei romilor nomazi și căldărari, el era cel care, în relația cu autoritățile, mergae și clarifica problemele romilor din comunitate. Bărculică a plăcut-o foarte mult pe Lulica și atunci când a cerut-o de la tatăl ei acesta nu a fost ade acord cu această căsătorie, iar Bărculică a decis să o răpească pe Lulica. Bărculică și Lulica au format cel mai apreciat cuplu din comunitatea romilor nomazi și căldărari, în sensul că el a fost un model pentru bărbații comunității iar Lulica a fost un model pentru femeile din comunitate”, explică Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, regele romilor de la Sibiu.



Ppăușa poartă haine tradiționale, lucrate manual, iar franjurii sunt nelipsiți pentru că se consideră că aduc noroc.

” Culoriile costumului sunt vii, iar franjurii sunt foarte importanți, pentru că se spunea că bărbații care aveau franjuri la haine erau mult mai norocoși, făceau mult mai mulți bani și le mergea mult mai bine”, spune Sighișoara Cioabă, cea care creează hainele pentru Bărculică.

Cei care cumpără cuplul de păpuși primesc discount

Prețul lui Bărculică, la fel ca și în cazul păpușii Lulica, este de 150 de lei. Dacă vine însă la pachet și cu accesorii, cum sunt cele de cupru, cortul sau căruța, păpușa poate costa chiar și 500 de lei.

”Ne gândim ca în luna decembrie să ieșim chiar și un cort unde să fie așezate cele două păpuși, apoi o să apară o căruță, o să apară toate accesoriile și ușor-ușor copiii sau pasionații de artizanat să aibă în casa lor o familie nomadă completă. Dacă vorbim și de cort și de toate accesoriile Bărculică poate să ajungă și la peste 500 de lei”, adaugă Dorin Cioabă.

Cei care au cumpărat-o deja pe Lulica și îl vor achiziționa și pe Bărculică primesc discount, la fel și cei care cumpără acum ambele păpuși, prețul pachetului fiind de 250 de lei.  

”Sunt deja comenzi pe Facebook și pe Internet, vin comenzi din toată țara. La Lulica a mers foarte bine, și nu vedem de ce să nu meargă la fel de bine și la Bărculică, pentru că la noi la romi bărbatul este mai apreciat, deci ne așteptăm să avem chiar vânzări mai mari”, explică Dorin Cioabă.

La fel ca și Lulica, Bărculică va fi distribuit gratuit în școli și grădinițe, fioind de asemenea considerat o păpușă a prieteniei, care să-i apropie pe copiii români și pe cei romi.

Cadou pentru regele Cioabă

Varianta masculină a păpușii țigănești a fost primul cadou primit de regele Florin Cioabă sâmbătă, zi în care acesta a împlinit 58 de ani.

”E un cadou foarte frumos, păpușa e foarte frumoasă, foarte elegantă, sperăm ca prin intermediul ei să se realizeze și o apropiere între majoritari și minoritatea romă, ca să le putem schimba percepția despre romi”, a spus regele Cioabă, care a adăugat că de ziua sa va petrece în familie.

”Îmi doresc de ziua mea sănătate pentru copiii, nepoții și strănepoții mai, vom petrece în familie, ce poate să fie mai plăcut decât să fii cu familia. Masa va fi ca în regim de criză, un purceluș, 2-3 curcănei și șahaimas, bineînțeles”, a spus Florin Cioabă.

 



 

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite