VIDEO Copil la volan, pe autostradă, cu 120 de kilometri pe oră, aclamat de adulţi: „Depăşeşte, semnalizează!“
0Un sibian a postat pe Facebook un filmuleţ în care un copil conduce o maşină cu viteză pe o autostradă. Din imagini ar părea că minorul nici nu este la vârsta şcolară. Poliţia examinează acest caz pentru a stabili dacă infracţiunea - pentru că aşa este calificat evenimentul - a avut loc pe raza judeţului Sibiu. Deocamdată nu e clar nici unde, nici când s-a petrecut evenimentul.
Filmuleţul a stârnit controverse în spaţiul virtual, dat fiind faptul că minorul este însoţit de adulţi în maşină, cel mai probabil de părinţii săi, care îl laudă pentru „fapta” comisă.
Filmarea a fost încărcată pe Facebook acum câteva zile de un sibian pe pagina personală, acesta precizând că video a fost preluat. Nu există deci indicii clare privind data sau locul în care s-au petrecut cele filmate. Din imagini se mai înţelege că viteza cu care circulă maşina atinge 120 km/h, iar copilul este îndemnat la un moment dat să facă şi o devansare. Băieţelul stă singur pe scaunul şoferului, abia ajungând la pedale.
Inspectorul Ionuţ Natea de la Serviciul Rutier Sibiu ne-a spus că ştie despre acest caz, dar că poliţiştii îl examinează pentru a afla dacă acesta s-a produs în raza judeţului Sibiu. El a precizat că este vorba despre o infracţiune şi că aceasta se încadrează în articolele 334 şi 335 din Codul penal, care se referă la Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.