VIDEO - Peste 90 de reprezentaţii stradale, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 90 de reprezentaţii stradale vor avea loc, în perioada 27 mai - 5 iunie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), la eveniment fiind aşteptaţi, zilnic, peste 40.000 de spectatori.

CITEŞTE ŞI:

Pregătiri pe ultima sută de metri pentru Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, principalul organizator al FITS, timp de zece zile, pe durata celei de-a XVIII-a ediţii a manifestării, vor avea loc peste 90 de spectacole în diferite locuri publice din municipiul Sibiu.

"Arhitectura unică a oraşului reprezintă platforma ideală pentru evenimente desfăşurate în spaţii publice, confirmând încă o dată spectacularul fostei Capitale Culturale Europene în 2007. Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc, în acest an, în perioada 27 mai - 5 iunie şi va aduce la Sibiu peste 90 de reprezentaţii stradale la care se aşteaptă o participare zilnică de peste 40.000 de spectatori. Devenit deja o tradiţie, sezonul spectacolelor în aer liber îşi propune să aducă artele spectacolului aproape de publicul larg, încurajând comunitatea să participe la evenimente culturale", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, parade, dansatori, pirotehnişti, muzicieni, acrobaţi şi personaje gigant din toate colţurile lumii vor invada oraşul în spectacole impresionante pentru care se vor monta peste 300 de proiectoare şi lumini inteligente, o macara de peste 60 de tone, instalaţii de sunet de până la 80.000 de Watti şi peste 15 tone de instalaţii şi echipamente tehnice.

Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a FITS va fi deschisă printr-un spectacol grandios de lumină, acrobaţii, foc de artificii, muzică şi instalaţii prezentat de compania germană Aktionstheater Pan.Optikum. "TRANSITion" este un spectacol care pune în discuţie ideea de societate şi regulile care formează o comunitate, producţia fiind programată în 27 mai, de la ora 22.50, în Piaţa Mare.

Una dintre cele mai bine cotate companii de teatru de stradă din lume, "Malabar", revine în acest an la Sibiu cu două spectacole noi care vor avea loc în 29 mai. Primul spectacol, "Creaturi bestiale şi strălucitoare", va fi prezentat pe bulevardul central din Sibiu, începând cu ora 17.00, iar cel de-al doilea spectacol, "Helios II", în Piaţa Mare, începând cu ora 22.30.



Potrivit reprezentanţilor teatrului sibian, un punct de maxim interes pe agenda de evenimente din acest an îl reprezintă spectacolul "Muaré" al companiei Voala Project, o coproducţie Argentina - Spania.

"«Muaré» este un spectacol de stradă prezentat la o înălţime de 40 de metri, în aer liber, cu muzică live şi treisprezece artişti suspendaţi de o macara pentru a compune o serie de momente coregrafice aeriene", se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, pentru prima dată în acest an, festivalul va găzdui evenimente şi la Grădina Zoologică din Sibiu, unde va fi prezentat spectacolul "Girafele" al companiei Teatro Pavana din Olanda, care va avea loc în 5 iunie, de la ora 12.00.

image



Programul complet de evenimente şi prezentările detaliate ale companiilor de stradă invitate în acest an la Sibiu pot fi accesate pe www.sibfest.ro.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, Primăria municipiului Sibiu şi Consiliul Local, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, al Institutului Cultural Român, al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, al Consiliului Judeţean Sibiu şi al UNITER.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite