EXCLUSIV Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Spirescu (30 de ani), devenit vedetă în presa din Marea Britanie, la 1 ianuarie, şi prezentat drept unul dintre invadatorii din estul Europei, este un tânăr sărac din satul uitat de lume Pelişor, din Sibiu, cu un vis simplu: să strângă bani pentru casă. Românul spulberă, însă, mitul britanicilor şi le transmite că nu-şi va da ţara pentru Anglia.

Pelişorul e un sat aproape de capătul judeţului Sibiu, în comuna Bârghiş. Satul mai numără doar 300 de case, are străzi înguste, neasfaltate, două biserici cu brazi împodobiţi în curţi şi foarte multă sărăcie. Atât de multă încât tot tineretul satului a luat drumul străinătăţii, care în Germania, care în Anglia sau Spania, în speranţa că, astfel, vor reuşi ceea ce pe uliţele îngheţate n-ar fi reuşit niciodată: să-şi facă, pentru ei şi pentru copiii lor, un viitor. 

„Majoritatea tinerilor sunt plecaţi, şi copiii mei, am trei copii şi toţi lucrează în Germania, la Mc Donald’s. Unii sunt plecaţi de doi ani, alţii de trei, fraţii s-au dus unul pe altul, cum au putut, toţi tinerii sunt plecaţi în Germania, Spania, Anglia“, spune cu amărăciune Daniela Boaru, o localnică din sat. Iar cel mai bun exemplu, ca să ne convingă că în cătunul uitat de lume nu ai altă şansă, e chiar cel personal: nu şi-a găsit de lucru, aşa că îngrijeşte, zi şi noapte, o bătrână bolnavă de Alzheimer, pentru 1.300 de lei pe lună. 

„Vezi că e Victor la televizor!“

Pe femeia de 46 de ani o întâlnim într-o casă mică, unde năvăleşte toată numai suflet şi emoţie. E casa lui Victor Spirescu, românul care ţine, de la 1 ianuarie, prima pagină a presei britanice, după ce a fost întâmpinat pe aeroport de jurnaliştii care aşteptau „invazia“ est-europenilor şi de parlamentari britanici. Doar că Victor, pe care îl cunoaşte acum tot satul, nu s-a dus în Anglia nici să distrugă, nici să fure, nici să sperie lumea, aşa cum se aşteptau britanicii. El a plecat acolo pentru un vis simplu şi un viitor altfel, mai bun. 

A fost şi constructor, şi cioban 

De loc din Bucureşti, Victor a terminat liceul, a lucrat în construcţii şi, în urmă cu doi ani, a ajuns în Pelişor. Iniţial, povesteşte vecina lui, ca şi cioban la cineva din sat. Apoi, a lucrat în construcţii, la o mânăstire unde se făceau lucrări. Aici l-a cunoscut Cătălina, o fată simplă, de la ţară, cu ochi albaştri umezi atunci când vorbeşte despre dragostea lor. „Am stat într-o chirie, la început, apoi eu am plecat în Germania, la muncă, la sortat de morcovi. Când m-am întors, cu banii de acolo, cu ce a mai avut el, ne-am luat casa asta, să stăm împreună, să ne facem o familie“, rezumă Cătălina, scurt. 

Casa mai că stă să se dărâme, are două camere mici, o bucătărie, un grajd şi un şopron de lemne. În prima cameră, singura mai de Doamne ajută!, în care stăm de vorbă lângă o sobă încinsă, fata ne arată cu mândrie amenajări cu rigips, un pic de gresie, un pic de faianţă, toate făcute de mâna lui Victor, „se pricepe“. N-au avut însă bani de mai mult, aşa că nici n-au stat pe gânduri când un prieten i-a oferit lui Victor şansa de a pleca în Anglia. Se cunoşteau de când băiatul a lucrat cioban pentru bunicii prietenului său, îl ştia om muncitor şi ştia că vorbeşte şi limba engleză şi i-a găsit şi de lucru, la o spălătorie de maşini. Cu prietenul cu care a plecat şi cu alţi doi români va împărţi, la Londra, o chirie. 

”Am zis să stea cât vrea, el iniţial a zis un an, apoi mai vedem. Vrem să ne renovăm şi noi casa, să ne mai luăm ce ne mai trebuie, şi dacă va câştiga bine să ne luăm şi o maşină ca lumea“, rezumă Cătălina visul simplu, pentru care înfruntă lunile lungi, departe unul de celălalt. 

„E un băiat de suflet“

Cătălina a fost foarte surprinsă când l-a văzut pe Victor al ei cu presa britanică strânsă ciorchine în jurul lui, la televizor. Nu ştia de ce primire a avut parte, ei au vorbit scurt la telefon, i-a spus că a ajuns bine şi atât. Tânăra nu ştie ce au scris englezii, însă ştie bine adevărul lor, acela că Victor a mers acolo ca să muncească cinstit, pentru ca ei doi să aibă un viitor. 

Vecina Cătălinei, doamna Boaru, cea cu copiii plecaţi în Germania, are numai cuvinte de laudă pentru Victor. „Victor e un băiat de suflet, povestitor, respectă pe toată lumea, încă nu-mi vine să cred că l-am văzut la televizor“, spune doamna Boaru. Ştie ce se spune despre românii plecaţi dincolo, însă la fel de bine ştie, cunoscându-i pe tinerii din satul ei duşi departe, că nu tot românul pleacă pentru a fura sau pentru a cerşi. „Nu există pădure fără uscături. În România, ca în toate ţările, sunt oameni care îşi câştigă banii cinstit, dar şi oameni răi“, încheie 

femeia. 

„Am venit să muncesc, nu să vă fur!“

Câteva sute de oameni, jurnalişti englezi şi câţiva parlamentari s-au afişat la aeroportul din Londra, pe 1 ianuarie, pentru a întâmpina mulţimea de români care, potrivit presei britanice, urmau să le invadeze ţara. Surpriza a fost că la terminalul de la aeroport nu a venit decât un singur român: Victor Spirescu, plecat din Bucureşti cu munca, acum doi ani, în localitatea sibiană Pelişor, s-a dus în Londra pentru că are un contract de angajare la o spălătorie auto. Jobul i-a fost găsit de câţiva prieteni de-ai lui, mutaţi de mai demult în Anglia.  

„Când am intrat în aeroport, au sărit vreo 200 de ziarişti pe noi, ne-au pus întrebări, erau şi nişte parlamentari de-ai lor. Eu le-am zis tuturor că am venit aici să lucrez, nu să vă fur. Am să iau banii şi am să-i duc la noi în ţară, în România, atâta tot. Parlamentarii mi-au zis că au aflat că vin şi că nu au nicio problemă, dar că le este frică să nu se strice economia altor ţări. Că se vor duce mulţi români la ei şi ce o să facă românii. Ziceau că o să se formeze un echilibru. Oricum, parlamentarii lor nu sunt ca ai noştri. Au venit au dat mâna cu mine, au vorbit cu mine cum trebuie“, a declarat Victor pentru „Adevărul“.  Acesta a mai spus că, după experienţa din aeroport, i s-a întâmplat să îl recunoască oamenii prin magazine, dar că, în general, sunt prietenoşi. Deşi are un contract de muncă nedeterminat la o spălătorie auto, Victor spune că o să stea doar câteva luni. „Vreau să renovăm şi noi casa, să ne facem un rost. Chiar dacă stau într-o casă cu două camere, prefer să vin acasă. Să vin cu 4.000-5.000 de lire după câteva luni şi asta e. Nu dau ţara mea pe Anglia“, a mai spus Victor.  (Ionuţ Ungureanu)

    

România, Bulgaria şi ultima graniţă a Uniunii Europene: care sunt beneficiile englezilor de pe urma imigranţilor români şi bulgari 

Citeşte şi:

VIDEO Adevărul Live, despre „invazia” românilor în Marea Britanie. Damian Drăghici: Imigranţii sunt nişte eroi

Damian Drăghici, senator şi consilier al premierului Victor Ponta, Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema Veche” şi Alex Varninschi, jurnalist „Adevărul” întors astăzi de la Londra, au dezbătut la Adevărul Live, panica creată de tablodele britanice şi de politicienii din Regat cu privire la iminenta invazie a românilor de la 1 ianuarie 2014, care s-a dovedit falsă.

Nouă ţări UE ridică restricţiile pentru muncitorii români, de la 1 ianuarie 2014

Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari sunt ridicate în toate ţările UE, de la 1 ianuarie 2014, pe fondul temerilor că va exista un val de imigranţi din România şi Bulgaria care vor „abuza” de beneficiile sistemelor sociale din ţări precum Marea Britanie sau Germania.

FOTO Cod roşu de români în presa britanică: ziarele încep anul cu noi atacuri la adresa imigranţilor

Pentru prima dată, România ţine prima pagină a principalelor publicaţii britanice în prima zi a anului. Ediţiile on-line ale tabloidelor, dar şi ale ziarelor quality au avut, miercuri dimineaţă, pe primele pagini articole în care avertizează „Atenţie, vin românii!”.

Marea Britanie, în aşteptarea „invaziei” care nu a avut loc

Victor, un român în vârstă de 30 de ani, a sosit miercuri, în Marea Britanie, cu o cursă aeriană care a pornit din Târgu-Mureş cu destinaţia Aeropotul Luton. El urmează să se angajeze la o spălătorie auto din Londra, fiind doar unul dintre românii care se duc să muncească în Regatul Unit, deci va plăti taxe şi impozite. Economia va avea de profitat, este de părere Herbert Brücker, specialist la Institutul pentru Piaţa Muncii din Germania.

Ridicare restricţiilor de muncă în Marea Britanie iscă reacţii aprinse: „De ce vor România şi Bulgaria să luăm noi romii lor?”

„The Daily Sunday Express”, un tabloid britanic, scrie că guvernele din România şi Bulgaria acuză pe nedrept Marea Britanie de tratament discrimnatoriu în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei muncii începând cu 1 ianuarie 2014, deşi ele nu au grijă de această minoritate în propria ţară. Autorul articolului sugerează că cele două guverne ar vrea, de fapt, să scape de romi.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite