Viaduct de 8 milioane de euro pe Kogălniceanu la Sibiu

Investiţia va fi făcută din fonduri europene nerambursabile, la fel ca şi viitorul centru de control trafic. Primăria a accesat fonduri prin programul Regio în valoare de aproape 20 de milioane de euro.

CITIŢI ŞI:

370 milioane lei pentru creşterea siguranţei pe DN 1

Ghid „practic”: Cum se pot pierde 650.000 de lei

Primăria Sibiu a stabilit bugetul pentru anul 2011

Pe lângă creditul de 11,5 milioane euro împrumutaţi  de la Banca Europeană Pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, primăria Sibiu a reuşit să pună mâna pe o sumă importantă de bani graţie fodurilor de pot fi accesate prin Programul Operaţional Regional, axa 1. Municipalitatea sibiană a decis deja unde vor fi investite fondurile primite prin programul REGIO. Mai exact peste 8 milioane de euro se cheltuie pe un viaduct peste calea ferată ce leagă Sibiul de Vinţu de Jos, înspre Zona Industrială Vest a Sibiului.

Pentru viaductul de pe Calea Surii Mici, studiul de fezabilitate a fost deja executat, urmand sa se alcatuiasca proiectul si detaliile tehnice. „Viaductul va face legatura intre strada Mihail Kogalniceanu  şi Calea Surii Mici şi va rezolva problema fluenţei traficului în zonă. Viaductul se va constitui ca o posibilă rută de intrare în Zona Industriala Vest”, a explicat Mirela Gligore, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu. Lucrările la acest obiectiv trebuie efectuate cel târziu până în 2015, în caz contrar finanţarea urmând a fi pierdută.

Şase proiecte majore
Proiectul viaductului de pe Kogălniceanu este unul din cele şase principale şi două secundare, prin care primăria a accesat şi a primit fonduri în valoare totală de aproape 18.000.000 de euro şi pentru care finaţarea este garantată. Celelate proiecte sunt modernizarea străzii Faurului (470.000 euro), modernizarea străzii Turnului şi a piaţetei Târgul Peştelui (1,7 milioane euro), modernizarea centrului de recuperare copii cu handicap de pe strada Aleea Streiu (500.000 de euro), modernizarea străzii 9 mai (2 milioane euro) şi modernizarea străzii Ocnei (900.000 de euro). 

Toate aceste proiecte au ca termeni de implementare şi finalizare a lucrărilor anul viitor, sau în 2015 cum este cazul viaductului. Viaductul Calea Surii Mici şi centrul de control trafic, sunt proiecte incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Sibiu.

Trafic supravegheat
În ceea ce priveste centrul de control şi management al traficului, investiţia se ridică la aproximativ 4 milioane de euro. „Acesta are ca scop optimizarea traficului în principalele intersecţii din oraş” a mai spus Mirela Gligore, de la biroul de presă al primăriei. Implementarea urmează să fie începută anul viitor cu finalizare în 2014.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: