Un copil de un an şi şapte luni a murit după ce a căzut de la etajul 4. Poliţia a deschis o anchetă

Un copil de un an şi şapte luni a murit după ce a căzut de la etajul 4. Poliţia a deschis o anchetă

FOTO Arhiva

Un copil de un an şi şapte luni a murit, luni, după ce a căzut de la geamul locuinţei situată la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Sibiu. Poliţia a deschis o anchetă in rem pentru ucidere din culpă, băieţelul fiind cu mama acasă în momentul când a căzut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe strada Vrancei din municipiul Sibiu.
 
Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, un băieţel în vârstă de un an şi 7 luni ar fi căzut de la geamul unei locuinţe situate la etajul al patrulea al unui bloc.
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, copilul fiind preluat în stop cardio-respirator, cu politraumatisme. Au fost efectuate manevre de resuscitare şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Luther.
 
Ulterior, copilul a murit.
 
Poliţia Sibiu spune că, în momentul căderii, copilul era acasă cu mama.
 
"În prezent, se efectuează cercetări in rem privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate împrejurările care au condus la acest nefericit eveniment", arată Poliţia Judeţeană Sibiu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: