Ultima ţesătoare din comuna sibiană Alţâna face dantelă pentru nemţi: „Aici s-a ţesut întruna, de sute de ani. Pe vremuri, lucra tot satul“

În comuna Alţâna, din judeţul Sibiu, singura femeie care mai păstrează tradiţia veche de sute de ani a ţesutului este Ana Preda (69 de ani). Dezamăgirea ei este că meşteşugul va muri în zonă odată cu ea.

În Alţâna, localitate aflată la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, ţesutul a fost timp de sute de ani o adevărată tradiţie. Aproape că nu era casă în care să nu fie întins un război de ţesut. Femeile satului ţeseau de toate, de la ştergare sau feţe de masă până la pânza cu care făceau hainele de toată ziua sau portul de sărbătoare, de duminica. Astăzi, în comună a mai rămas o singură femeie care ţese în continuare, iar marea ei dezamăgire e că nu are cui să transmită meşteşugul mai departe. 

„Aici s-a ţesut întruna, de sute de ani, lucra tot satul, femeile pe întrecute, lucrau femeile la cânepă, ţeseau cămăşi la bărbaţi, cioareci de lână (n.r. – pantaloni tipic ţărăneşti, din postav alb făcut în casă), la piuă se bătea lână să se facă pănură (n.r. – ţesătură groasă de casă din lână albă din care se confecţionau hainele ţărăneşti), ii ţesute în război, ţeseau pânza şi apoi modelul. Pe vremuri am fost sărace, am făcut numai pentru noi“, povesteşte Ana Preda (69 de ani), care a rămas astăzi ultima ţesătoare din Alţâna. 

Despre depănatul de mosoare

Ana Preda are o energie care uimeşte. Nu stă locului o clipă, are un umor sănătos şi-un mod de a-şi primi oaspeţii care îţi dă senzaţia că o cunoşti dintotdeauna. Printre glume cu soţul ei, la fel de energic şi de vesel ca şi ea, curge povestea frumoasă a unei pasiuni de o viaţă, atât de mare încât şi-acum îşi petrece chiar şi noaptea ore întregi în faţa războiului de ţesut. A lucrat ca telefonistă la centrala din comună timp de 24 de ani, însă nu a renunţat niciodată la pasiunea pentru ţesut. 

„De copilă m-a pus mama să ţes, eram cea mai mare dintre cele trei fete, aveam 15 ani când am învăţat la război. Când veneam de la şcoală, imediat mă punea mama la ţesut“, îşi aminteşte astăzi zâmbind. A început cu preşuri, cele mai uşoare, să se obişnuiască, iar în timp, au ajuns să-i iasă din mâinile pricepute adevărate minunăţii. „Prima dată e depănatul pe mosoare, cu fire din bumbac, apoi urzitul pe urzitoare, pe urmă învelitul pe sulul de război cu vergele, faci o jumătate de metru, pui o vergea. Urmează «înnăvăditul» în iţe, bagi în iţe şi pe urmă în spată“, ne învaţă Ana Preda. 

Nopţi întregi în faţa războiului

În războiul vechi de peste 100 de ani, moştenit de la mama ei, a făcut de toate, de la preşuri la feţe de pernă, feţe de masă, prosoape sau ştergare. Firele de bumbac cu care lucrează şi le cumpără din comerţ, de la Sibiu, Tălmaciu sau de la Agnita. După ce e ţesută pânza, urmează partea de model făcut manual, meşteşug migălos şi de durată. „Prosoapele le fac toate cu mâna, cu ac gros, se duce firul de negru şi se calculează, o dresură de negru, două fire de alb, tot în război. La un cap de prosop lucrez două-trei zile iar la un prosop întreg, cam o săptămână. La un preş faci cam doi metri pe zi, mai mult nu poţi“, explică femeia. 

Lucrează după modele vechi, desenate într-un caiet păstrat cu sfinţenie, foarte multe dintre ele moştenite de la mama ei, la rândul ei o ţesătoare renumită în sat. A învăţat mult şi de la bătrânele locului, şi a păstrat vie peste ani imaginea dragă a tuşei Mărie, care „dacă se uita la un model ştia deja să-l facă“. Multe dintre obiectele făcute de ea au modele săseşti, Valea Hârtibaciului, unde se află localitatea Alţâna, având pe vremuri comunităţi mari de saşi. „Am împrumutat mult de la saşi, au fost mai avuţi decât noi“, povesteşte femeia. 

Chiar dacă nu mai e demult în floarea vârstei, îşi petrece şi astăzi nopţi întregi în faţa războiului de ţesut. „Am noroc că am un bărbat bun, doarme şi pe bătaie de război, îmi spune: «Te-oi opri tu odată, dar până poţi»...“. Mie mi-a plăcut să ţes dintotdeauna, aş lăsa tot şi m-aş băga la război“, spune, zâmbind. 

Feţe de masă pentru restaurantele nemţeşti

Pentru că-şi iubeşte meşteşugul şi îl face respectând cu sfinţenie tradiţiile vechi, Anei Preda i s-a dus vestea nu doar în zonă, ci şi printre saşii plecaţi de mult timp din ţară, dar rămaşi în suflet cu dorul tradiţiilor de acasă. Aşa că are comenzi şi din localităţile din jur, dar şi din Germania, unde clienţii apreciază ţesăturile pe care le consideră „o adevărată artă“. 

„Pentru nemţi lucrez în special dantelă şi colţişori. Au comandat feţe de masă pentru restaurant, au venit şi au ales modelul. Nemţii trag mult la ţesături, apreciază lucrul de mână, dantela croşetată. Apreciază ţesăturile de artă. Am mai avut un război, şi un neamţ l-a cumpărat şi l-a dus în Germania“, povesteşte femeia. 

Preţurile variază în funcţie de dimensiunea obiectelor comandate şi de model, însă meşteşugul e mai mult pasiune şi mai puţin sursă de venit. Nici comenzile nu sunt multe şi, în plus, timpul necesar pentru a realiza obiectele este mare. Spre exemplu, o faţă de masă cu 96 de colţişori, adică dantelă croşetată, costă 950 de lei, însă nu poate face mai mult de 6 colţişori pe zi. Un prosop de 1,60 metri pe 0,40 m costă 500 de lei, un metru de preş, 50 de lei, feţele de masă simple – 10 euro metrul, cele cu colţişori, dimensiune 1,50 metri pe 2 metri – 800 de lei, feţele de pernă – 100 de lei bucata. 

Dincolo de voioşia care o caracterizează, Ana Preda are însă şi un mare of. Acela că, din păcate, meşteşugul moare odată cu ultimele bătrâne care îi mai păstrează tradiţia. Deşi ţese şi acum destul de mult şi ar avea foarte multe de transmis mai departe, nu are pe cine să înveţe. Nici fetele ei, nici altele din sat nu mai au înclinaţie şi nici dorinţă să deprindă meşteşugul bunicilor. „E nevoie de răbdare şi trebuie să-ţi placă foarte mult, altfel degeaba vrei să faci. Am fata, am nepoate, am surori, dar nu le place, au servicii, au altele“, spune cu amărăciune femeia. 

Vă mai recomandăm: 

Povestea lui Hermann Oberth, sibianul care a revoluţionat navigaţia spaţială. A fost primul om din lume care a gândit proiectul rachetelor moderne de acum

Savantul transilvănean născut la Sibiu a rămas cunoscut în istorie drept părintele navigaţiei spaţiale, cercetările sale în domeniu fiind recunoscute şi apreciate în întreaga lume.

Sibianul Ieronim Budac, locotenentul lui Al Capone: cum a ajuns în Mississippi cu un camion cu alcool de contrabandă, fugind de poliţie

Cârţişoreanul rămas şi azi o legendă a avut o viaţă plină de peripeţii în America. Cu banii strânşi a dezvoltat acasă afaceri bănoase şi a fost primar în satul lui timp de patru mandate.

Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.