Traficul rutier închis mâine trei ore pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii vor avea parte de restricţii pe Valea Oltului până la 24 iunie. Circulaţia va fi închisă între localităţile Călimăneşti şi Brezoi, cu intermitenţe, pentru consolidarea versanţilor.

CITEŞTE ŞI:

Valea Oltului închisă pentru „rănguirea” stâncilor periculoase

Primăria Mediaş controlează fiecare garaj în parte

Măsuri fără precedent pentru a opri pirateria auto în judeţul Sibiu

„În zilele de 17, 19, 22 şi 24 iunie se va închide Valea Oltului pentru realizarea unor lucrări de consolidare a versanţilor. Astfel, se opreşte circulaţia rutierătimp de 15 minute, între orele 9.00 şi 12.00, se doboară stânci şi se îndepărtează de pe carosabil. După acest interval din zilele menţionate mai sus, dar şi la 16, 18, 20, 21 şi 23 iunie, circulaţia pe Valea Oltului se va desfăşura pe o singură bandă, semaforizat", a precizat subinspectorul Cristina Hănulescu de la Serviciul Poliţiei Rutiere.

Lucrări ca în Elveţia

Lucrările de consolidare pe Valea Oltului, executate de o firmă care a consolidat şi Alpii din Austria şi Elveţia, se vor prelungi cu încă doi ani.

„Proiectul iniţial de consolidare a versanţilor, în valoare de 9 milioane de euro, a fost majorat cu 50% pentru că au mai fost descoperite alte patru puncte unde există pericolul căderii de stânci", a explicat inginerul Eugen Mănescu, directorul Drumurilor Naţionale Vâlcea.

Celelalte patru locuri unde există pericolul căderilor de stânci se află între kilometrul 200 şi 205 şi fiecare se întinde pe o suprafaţă de circa 50-60 de metri. 

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite