Sute de turişti profită de stratul consistent de zăpadă: la Bâlea Lac are aproape un metru

Sute de turişti profită de stratul consistent de zăpadă: la Bâlea Lac are aproape un metru

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă are aproape un metru FOTO Mediafax

Sute de turişti au luat cu asalt, sâmbătă, zonele montane din judeţul Sibiu, unde profită din plin de stratul consistent de zăpadă, care, potrivit meteorologilor, atinge aproape un metru la Bâlea Lac şi depăşeşte 30 de centimetri la Păltiniş.

Zeci de turişti au decis să profite, sâmbătă, de stratul de zăpadă depus în zonele montane din judeţul Sibiu. Astfel, potrivit meteorologilor, la Bâlea Lac, la ora 14.00, stratul de zăpadă avea 98 de centimetri, iar turiştii pot schia, se pot da cu sania sau snowboard-ul.

„Ninge abundent. Sunt şi foarte mulţi turişti în zonă. Nu e soare, dar este frumos”, a declarat Leonard Klingeis, proprietarul unei cabane de la Bâlea Lac şi al Hotelului de Gheaţă. Potrivit acestuia, hotelul a fost finalizat, iar de Crăciun s-au înregistrat şi primii turişti care au înnoptat acolo.

„Au fost britanici cei care s-au cazat. Tot britanici vor fi şi cei care se vor caza de Revelion. Pentru noaptea respectivă, Hotelul de Gheaţă este complet rezervat. Mai sunt locuri disponibile în cabană”, a declarat Leonard Klingeis.


Cei care doresc să se cazeze în cabană de Revelion au la dispoziţie mai multe pachete cu oferte. Primul pachet constă în trei nopţi de cazare, demipensiune şi masa festivă de Revelion. Preţul pentru acest pachet variază între 1.140 şi 1.315 lei de persoană, în funcţie de tipul de cameră aleasă. Cel de-al doilea pachet include două nopţi de cazare, demipensiune şi masa de Revelion şi poate fi achiziţionat la preţuri cuprinse între 963 şi 1.228 de lei de persoană.

La Bâlea Lac, mai sunt disponibile locuri pentru Revelion şi la fosta cabană de vânătoare a familiei Ceauşescu, unde turiştii pot achiziţiona pachete de Revelion la tarife cuprinse între 850 şi 1.100 de lei de persoană. Preţul diferă în funcţie de numărul nopţilor de cazare şi de tipul camerei. În ofertă sunt incluse cazarea, demipensiune, masa festivă şi divertisment. Toţi cei care aleg un pachet la această cabană beneficiază de o noapte de cazare gratuită.

Şi în staţiunea Păltiniş, aflată la circa 30 de kilometri distanţă de municipiul Sibiu, s-au aflat, sâmbătă, foarte mulţi turişti care au profitat din plin de zăpada căzută. Sibienii, dar şi turişti veniţi din diferite zone ale ţării, s-au bucurat de zăpadă, au schiat şi s-au putut da cu sania sau cu placa.

„Am aşteptat foarte mult zăpada şi zilele acestea libere. Mă bucur că au coincis şi am venit cu copiii să ne bucurăm de zăpadă”, a declarat o sibiancă venită cu cei doi băieţi la schi la Păltiniş.
Reprezentanţii Complexului Arena Platoş din Păltiniş au anunţat că toate pârtiile sunt funcţionale, la fel şi instalaţiile de telescaun, teleschi, dar şi nocturna.

Complexul Arena Platoş, aflat la intrarea în staţiunea Păltiniş, dispune de pârtii de schi pentru începători şi avansaţi, pârtii de snowboard şi sănii, dar şi de un centru de închirieri şi şcoală de schi pentru începători.
Reprezentanţii complexului au anunţat că în noaptea de Revelion va fi organizată o petrecere pe pârtie la care sunt aşteptate peste o mie de persoane.

În cazul în care zăpada naturală nu rezistă până la finalul anului, complexul dispune de tunuri de zăpadă artificială, pârtiile urmând a fi disponibile pentru petrecere.

Zăpada s-a aşternut şi în celelalte zone ale judeţului, iar turiştii care au venit de Crăciun în Mărginimea Sibiului şi urmează să plece doar duminică se pot bucura de plimbări cu sania.
Majoritatea pensiunilor se vor elibera doar în cursul zilei de duminică, iar marţi sau miercuri vor sosi turiştii care au închiriat locurile pentru Revelion.

Cele mai multe pensiuni din Mărginime au fost deja închiriate, preţurile variind între 110 şi 550 de lei pe noapte de persoană, în funcţie de tipul unităţii şi serviciile oferite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: