Superşcoala din mijlocul unei comunităţi de romi. „Ne dorim să înveţe copiii noştri. Eu am opt clase, e foarte important ca ei să facă mai mult“
0Copiii din Brădeni, comună aflată aproape de graniţa dintre judeţele Sibiu şi Braşov, au început anul şcolar într-o şcoală nouă, ridicată cu fonduri de la Banca Mondială. Copiii trăiesc într-una din cele mai sărace comunităţi din judeţul Sibiu, dar spun că vor să înveţe şi să reuşească în viaţă.
E un soare ca de vară şi de pe uliţele din Brădeni curg spre centrul comunei pâlcuri pâlcuri de copii, care cu părinţi, care cu bunici, toţi nerăbdători aşa, ca-n cea mai frumoasă zi a fiecărui an şcolar. Au în braţe buchete de flori culese din grădini sau de pe câmp, poartă cele mai bune haine din dulapul de acasă, fetele au agrafe colorate în păr. Sunt copii fericiţi, chiar dacă Brădeniul e una din cele mai sărace comune ale Sibiului, şi în scurt timp curtea şcolii se transformă într-o mare de zâmbete. Curtea şcolii noi, ridicată după mai bine de un an de muncă, printr-un proiect cu fonduri de la Banca Mondială şi de la Guvern. În total, s-au alocat aproximativ 15 milioane de lei, pentru lucrări plus mobilier, iar şantierul s-a deschis în iulie 2014 şi s-a închis în urmă cu câteva zile.
Copiii de la Brădeni vin, în cea mai mare parte din familii de romi, marea majoritate fără alte surse stabile de venit exceptând ajutoarele sociale şi alocaţiile. Asta nu-i împiedică însă pe cei mai mulţi dintre ei să-şi vadă de şcoală, astfel că abandonul e în jur de doar 1 la sută, majoritatea celor care renunţă „pierzându-se” la trecerea de la ciclul primar la gimnaziu. „Un indicator, ca să vă daţi seama de starea materială a comunităţii, este faptul că aproxiamtiv 95 la sută dintre copii primesc rechizite şi burse sociale, asta spune mult despre starea materială a părinţilor cu care colaborăm. Avem şi copii care abandonerază, din păcate, copii care trebuie să meargă la muncă de la clasa a patra, a cincea”, spune Grigore Moga, directorul şcolii de la Brădeni.
Cu toate că mulţi se zbat să supravieţuiască, părinţii colaborează poate surprinzător de bine cu şcoala, spune directorul. „Cei mai mulţi părinţi sunt receptivi, deşi sunt majoritatea de etnie romă, depinde cum abordăm problema. Dacă începem cu reproşuri e normal să nu facem treabă. Sunt de aproape 30 de ani aici şi am avut ani frumoşi de colaborare, cu acţiuni de voluntariat, am făcut multe lucrări împreună”, adaugă Grigore Moga.
Visează un viitor mai bun pentru copii
Vetuţa Ciurar are 21 de ani şi deja 3 copii iar astăzi cel mai mare dintre ei, Danciu, începe clasa pregătitoare. L-a îmbrăcat frumos, şi-a luat şi ceilalţi doi copii mai mici şi a venit să asiste la deschiderea şcolii. Vetuţa e emoţionată, Danciu la fel. În timp ce micuţul nu se mai satură să admire clădirea nou-nouţă, Vetuţa, absolventă de patru clase, spune că îşi doreşte pentru copiii ei o viaţă altfel decât a ei. „De abia am aşteptat să înceapă anul şcolar, să dăm copiii la şcoală. Şcoala asta nouă e foarte frumoasă. La noi în familie nu lucrează nimeni, trăim din ajutor social şi din alocaţiile copiilor. Îmi doresc să facă şcoală copiii mei”, spune Vetuţa.
În haine tradiţionale ţigăneşti e îmbrăcată şi Puia Căldărar. Ea a terminat două clase, însă copiii ei, toţi cinci, merg la şcoală. Nicolae (11 ani), unul dintre copiii ei, are vise mari. Cel mai important, să înveţe ca să poată să meargă la şcoala de şoferi. „Cel mai mult îmi plac matematica, româna şi franceza şi mă descurc binişor. Vreau să învăţ şi să dau la şcoala de şoferi”, spune Nicolae.
Ana Viorica Florea este, la 49 de ani, mămică „veterană” la deschideri de an şcolar unde a însoţit, de-a lungul timpului, nu mai puţin de 13 copii. Acum, de o mână se agaţă Dragoş, elev la clasa pregătitoare, de cealaltă Antonia, care începe grădiniţa. „Şcoala nouă e foarte frumoasă, ceva deosebit, condiţii bune, profesori buni, un director extraordinar. Noi suntem casnici, trăim din ajutor social şi din alocaţii. Pentru copii îmi doresc un viitor mai bun, pentru ei măcar, foarte mult ne dorim să facă şcoală, am 13 copii şi toţi au făcut”, spune femeia.
Gabriel Alexandru (13 ani) începe clasa a opta. Emoţionat, cu buchetul de flori pregătit pentru doamna dirigintă, Gabriel spune că nu va abandona cursurile după gimnaziu. „Am o soră, părinţii nu lucrează, ne descurcăm cum putem, avem alocaţia, avem ceva bani de la Primărie, tata mai pleacă prin străinătate, în Norvegia, la muncă. Mai departe vreau să fac şcoală de meserii, de ospătar-bucătar”, spune Gabriel.
Deschidere de an cu copii voioşi
Deschiderea de an şcolar de la Brădeni e simplă, discursurile sunt scurte, copiii nu cască şi nu sunt plictisiţi, zâmbesc şi aplaudă. Nu butonează telefoane inteligente, nu fac selfie-uri, şi râd la glumele făcute de inspectorul şcolar general. „Vă doresc multă sănătate şi încredere în şcoală, nu uitaţi că preotul şi învăţătorul au fost şi trebuie să rămână lumina satului, ajutaţi-i, spriniţi-i şi copiii dumneavoastră vor avea un drum mai uşor în viaţă”, le transmite părinţilor Ştefan Firu, inspectorul şcolar general de la Sibiu, după care taie panglica tricoloră iar pâlcurile de copii se mută în clasele noi, cu bănci şi catedre frumose.
În prima bancă din sala clasei a şasea, Ana Maria Jiman (12 ani) deschide cu nerăbdare ghiozdanul. Ştie că, doar învăţând, îşi poate împlini visul. „Tatăl meu lucrează, ne descurcăm aşa şi aşa. Eu vreau să merg mai departe la liceu şi după aia la facultate, şi să mă fac doctoriţă”, spune, zâmbind.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
