Sibiu: Radare şi marcaje noi spre Alba pentru stoparea carnagiilor pe DN1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de accidente grave petrecute pe Drumul Naţional 1, pe tronsonul de drum dintre Sibiu şi limita cu judeţul Alba, soldate cu 5 morţi de la începutul anului,  i-a determinat pe poliţiştii rutieri să caute soluţii prevenire a acestora.

Din studiile Poliţiei rutiere pe sectorul de drum amintit sunt patru puncte fierbinţi unde riscul de accidente este mare pe fondul excesului de viteză şi a drumului marcat necorespunzător, respectiv în zona taberei de la Sălişte, la intersecţia cu drumul spre Aciliu, în apropiere de Apoldul de Sus  şi la pasajul de cale ferată , înainte de aceeaşi localitate. “Trebuie să facem ceva, să ne implicăm pentru că oamenii mor pe acest drum. Lumea pleacă acum în concedii, la drumuri lungi şi vitezei i se mai adaugă şi oboseala la volan, care face mai multe victime decât acoolul” a spus inspectorul Bogdan Maxim de la Polia Rutieră Sibiu.

Potrivit inspectorului, una dintre cauzele accidentelor care se produc pe DN1, este configurarea marcajelor drumului. Şoferii, mai ales cei de pe maşinile de mare tonaj circulă pe banda îngustă de urgenţă iar la depăşiri se petrec acroşaje. Aceasta şi viteza este cauza accidentului cu trei morţi produs în urmă cu zece zile la Sălişte. “Am discutat şi cu cei de la Drumuri Naţionale şi vor fi refăcute pe viitor marcajele iar drumul va fi reconfigurat sub forma unui sistem alternativ de circulaţie, cu una şi două benzi pe sens. Pentru început va fi frezat drumul şi vor fi montate panouri suplimentare de avertizare” a precizat inspectorul Bogdan Maxim. Reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Sibiu spun că măsurile de reconfigurare pe benzi alternative vor fi puse în practică, în fucţie de disponibilităţi.

În plus, săptămâna aceasta două echipaje cu radar vor acţiona zilnic pe DN1, pentru a preveni excesul de viteză.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite