Sibiu: Pioară Oprea a pictat Catedrala Mitropolitană din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pioară Oprea este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori şi restauratori de biserici din România, munca lui purtându-l prin toată ţara.

CITEŞTE ŞI:

Eliza Irina Penciu descreţeşte frunţile folosind tradiţia populară

Norica Gligorea îşi întâmpină întotdeauna turiştii cu zâmbetul pe buze

Profil:

Născut: 29 martie 1960, Cernăteşti - Buzău
Studii: 5 ani studii artă bizantină Patriarhia Română
Familie: o fetiţă de 14 ani şi un băiat de 9 ani

Din 1984 şi până în prezent, Pioară Oprea a pictat sau restaurat pictura a 25 de biserici din toată ţara. Este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniu. Chiar şi Mitropolia Ardealului a apelat la el pentru restaurarea picturii Catedralei Mitropolitane în 2007, anul Capitalei Culturale Europene.

Meseria l-a adus la Sibiu

În 1984 Pioară Oprea a primit atestatul de pictor şi restaurator din partea Patriarhiei Române şi de atunci lucrează în toată ţara la pictura bisericilor. Meseria l-a purtat acum şapte ani pe malul Cibinului, stabilindu-se în Sibiu. A avut comandă aici pentru pictura a trei biserici mari: Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Calea Poplăcii, Biserica “Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Aurie şi Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” de pe strada Siretului. În 2007 a mai primit o comandă important pentru cariera lui: Catedrala Mitropolitană. “Când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană eu am lucrat la restaurarea picturii Catedralei Mitropolitane. Dar nu aş putea spune că a fost cea mai importantă lucrare a mea. În acest caz a fost vorba despre restaurarea picturii, ori eu consider mult mai importante lucrările în frescă. Ţin minte că Mitropolitul Ardealului trebuia să primească atunci mulţi invitaţi şi dorea ca picture să fie restaurată. Nouă luni am muncit la această catedrală, dar sunt mulţumit de rezultat. Ceea ce a fost cu adevărat special pentru mine este faptul că am lucrat la restaurarea muncii unor pictori precum Demian, Kober sau Smigelschi”, spune Pioară.

Relaxare în pictură

Dacă munca îl ţine “cocoţat pe schele”, relaxarea în aduce în faţa şevaletului. Ambele îneamnă tot pictură. „În timpul liber pe care îl am realizez lucrări de şevalet, pictură laică. Este o pasiune a mea, în sensul că este plăcut să abordăm tehnici şi tematici diferite”, povesteşte Pioară Oprea. Ieri Pioară şi soţia lui au vernisat expoziţia “Rapsodii de primăvară – manierism între conservare şi restaurare„. Dacă sunteţi curioşi să vedeţi lucrările de şevalet ale celor doi pictori, le puteţi vedea în sala expoziţională de la parterul Primăriei Sibiu. „Am intitulat expoziţia aşa pentru că este bogată în manierism, este lucrată în maniera diferitelor curente în artă de-a lungul timpului: pictura flamandă, barocă, cea impresionistă şi periada interbelică”, mai spune Pioară Oprea.

Pleacă la Deva


Aşa cum l-a adus la Sibiu, meseria de restaurator şi pictor îl şi duce de la Sibiu. În prezent Pioară Oprea lucrează la Catedrala Episcopală din Deva unde trebuie să picteze aproape 10.000 de metri pătraţi. Nu va uita însă Sibiul. „Un oraş deosebit. Îmi plac foarte mult oamenii de aici, arhitectura, istoria şi muzeele”, încheie Pioară Oprea.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este mesajul cu care ar trebui să rămână sibienii după ce văd expoziţia dumneavoastră?

Sibienii ar trebui să vadă în această expoziţie un exerciţiu de culoare, o întoarcere cromatică  către lucrările şi operele clasice. Această expoziţie este o retrospectivă către pictura clasică.

Şi ce ar trebui să vadă ei în tablourile dumneavoastră?

Sibienii ar trebui să se relaxeze când privesc tabloourile şi dacă le place să iasă de aici plini de încântare.

Ce-i place:
Îmi place faorte mult ca împreună cu soţia şi copiii să vizitez muzeele, unul din preferatele mele fiind Muzeul de Artă Modernă. Îmi mai place să merg la pescuit. La Şopa, la Săcel, pe Olt, după zile petrecute pe schele mă relaxează foarte mult.

Ce nu-i place:
Nu-mi place zgomotul, aglomeraţia, gălăgia, de aceea tot timpul caut un refugiu în locurile romantic şi liniştite ale oraşului.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite