Sibiu: Criza loveşte în bugetul Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Criza loveşte în bugetul Consiliului Judeţean
Sibiu: Criza loveşte în bugetul Consiliului Judeţean

Veniturile CJ-ului au scăzut dramatic luna trecută şi cea în curs, iar cei din coducerea instituţiei se aşteeaptă la vremuri grele. Consiliul Judeţean are de primit 5.000.000 de lei de la Guvern, dar nu se ştie când vor ajunge aceşti bani la Sibiu.

Efectele crizei economice încep să se întrevadă din ce în ce mai clar şi asupra instituţiilor care dirijează fondurile către investiţiile majore ce sunt în derulare sau urmează să fie demarate la nivel de judeţ. Consiliul Judeţean Sibiu a făcut o analiză a încasărilor din impozitul pe venit, colectat la nivel judeţean şi s-a constat că acestea sunt mult mai mici în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului trecut.De exemplu dacăîn iunie, veniturile au scăzut cu doar 50.000 de lei la bugetul Consiliului Judetean, în iulie, scăderea este de peste 630.000 de lei. ”Dacă în fiecare din lunile ce urmează până la sfârşitul anului, procentajul amintit ar scădea cu 3 la sută, minusul din buget ar ajunge pe acest an la 2,6 milioane de lei şi asta nu ne convine deloc” a explicat preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch. Acesta a mai explicat că realizarea întregului buget depinde de asigurarea fondurilor de la bugetul de stat, de acolo de unde sunt aşteptaţi foarte mulţi bani. „De 5.000.000 de lei are nevoie pentru anul în curs Consiliul Judeţean şi aceşti bani sunt chiar cei ce trebuie să vină de la stat. Din păcate nu ştim dacă şi când o să vină suma respectivă, aşa că trebuie să căutăm alte solulţii” a mai explicat omul din fruntea administraţie judeţene.

Economii pentru evitarea colapsului
Consiliul Judeţean Sibiu a decis să pună în aplicare o serie de măsuri prin care să încerce să stopeze un efect foarte dramatic al crizei economice asupra bugetului acestei instituţii. Mai exact a fost trimisă o recomandare clară tututor directorilor de instituţii ca să renunţe la proiectele ce presupuneau achiziţia de servicii ce nu sunt urgente şi imediat necesare şi totodată s-a cerut menţinerea cheltuielilor de personal la un nivel scăzut. „ Pe cât posibil, deocamdată pe posturile rămase vacante în urma pensionării unor persoane, recomandăm să nu mai fie făcute angajări decât dacă situaţia o cere” a explicat Bottesch.

Peteceli în loc de reparaţii capitale
În ce priveşte deteriorările de drumuri sau poduri judeţene, Consiliul Judeţean Sibiu a anunţat că  nu se vor începe lucrări mari şi costisitoare. „Am risca să ajungem într-o situaţie dramatică anul viitor şi mai bine nu începem nicun proiect nou. Astfel podul din Arpaşu de Jos, care trebuia reconstruit din temeli va fi reparat şi accesibil doar maşinilor cu tonaj mic. Nici centru de asistenţă sociala de la Biertan nu se va mai face curând. „Am renunţat să mai facem studiul de fezabilitate la acest obiectiv. Vreau însă să spun că nu vom sista niciun proiect în derulare” a mai explicat preşedintele CJ Sibiu.

Împrumut pe termen scurt
Consiliul Judeţean se gândeşte foarte serios ca anul viitor să contracteze un împrumut bancar pe o perioadă scurtă, pentru că  anul viitor încep mai multe proiecte cu finaţare europeană la care trebuie venit cu o cofinatare de 27.000.000 de lei. Bani vor fi folosiţi pentru drumurile Sibiu-Agnita, Jina-Şusag, Cârţa-Agnita, Orlat - Răşinari, Sadu - Râu Sadului - Sădurel, şi pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean. „Ar fi vorba de un împrumut de 10 sau 20 de milioane de lei, dar mai studiem şi alte soluţii până atunci” a spus omul din fruntea CJ Sibiu.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite