Rezultatele analizelor angajaţilor de la Aeroportul Sibiu: unul are gripă sezonieră, celălalt nu. La bărbatul mort, se exclude decesul din cauza gripei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajatii de la Aeroport, la Urgenta
Angajatii de la Aeroport, la Urgenta

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri după-amiază, că potrivit rezultatelorde la analize unul din cei doi angajaţi ai Aeroportului Sibiu internat marţi seara la spital are gripă sezonieră iar celălalt, nu. Ministerul anunţă de asemenea că,în cazul angajatului de la Aeroport care a murit,diagnosticul pus de legişti exclude decesul din cauza oricărei forme de gripă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), în urma analizelor făcute la INCD Cantacuzino, "Din cele două suspiciuni, a fost confirmat un singur caz de gripa umana, AH3N2, celălalt fiind infirmat.  În prezent, starea persoanei contamitate cu virusul gripal uman este stabilizată şi se află sub tratament specific în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu".

Potrivit MS, în cazul angajatului de la Aeroport mort luni la spitalul din Sibiu se exclude ca şi cauză a morţii orice formă de gripă.

"În urma examenului anatomo-patologic, s-a dovedit faptul că decesul persoanei din data de 6 ianuarie 2014, în secţia ATI, a avut drept cauză diagnosticul de tromboembolie pulmonară şi pneumonie acută interstiţială, pe fondul altor co-morbidităţi. Diagnosticul stabilit de medicii legişti exclude decesul din cauza oricărei forme de gripă".

Un angajat mort la spital, alţi doi internaţi

Doi angajaţi ai Aeroportului Sibiu au fost duşi de urgenţă marţi seara la spitalul din Sibiu şi intzernaţi de urgenţă la Infecţioase după ce au prezentat simptomele unor viroze respiratorii. Asta, în condsiţiile în care cu o zi mai devreme un coleg de-al lor murise la spital după o pneumonie severă.

"Băiatul meu a fost răcit luna trecută şi a rămas cu o tuse, tuşeşte, mai ales dimineaţa, l-a văzut un medic specialist din TBC şi acum i-a chemat, şeful de tură i-a sunat, băiatul meu şi colegul lui sunt în concediu medical, i-a chemat în urgenţă. Şi colegul lui este răcit. Au sunat şefii de tură să vină în Urgenţă, de ce, nu ştiu, băiatul meu are filmul făcut de la TBC, nu are nimic la plămâni, are o sinuzită care trebuie tratată”, a povestit, marţi seara, Monica Prodea, mama unuia dintre tinerii internaţi.

Suspiciune de gripă aviară

Tot marţi seara, pacienţilor aflaţi pe holurile Urgenţei de la Sibiu le-au fost împărţite, preventiv, măşti de protecţie, de către personalul din spital. ”Măştile ni le-a împărţit o doamnă, doamna asistentă, nu ne-a zis nimic dar se pare că au fost doi băieţi suspecţi de gripă aviară. Am auzit vorbind oameni şi doamne de aici, cred că infirmiere sau brancardieri”, a povestit Cristina Şulea, o pacientă care aştepta marţi seara pe holurile Urgenţei de la spitalul din Sibiu.

Tot marţi seara, reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Sibiu au confirmat decesul angajatului lor, din cauza unei complicaţii de natură virală, însă au spus că nu pot comenta prezenţa la spitalul din Sibiu a celorlalţi doi angajaţi. 

”Vizavi de problema legată de colegul nostru care a murit într-adevăr ieri a avut loc decesul unuia dintre colegi pentru o complicaţie de natură virală, omul a fost internat în spital, a decedat ieri dar încă nu avem rezultatul autopsiei, iar vizavi de acest aspect, prezenţa la spital şi internarea celorlalţi doi colegi, nu putem să avem o poziţie oficială vizavi de acest aspect pentru că nu ştim pentru ce au fost internaţi”, a spus Nicolaeta Boborodea, purtător de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu. 

Întrebată dacă se va impune carantină în cazul în care se va confirma gripa aviară, aceasta a răspuns că, în acest caz, se vor lua măsuri specifice. ”Da, normal, în situaţia în care se va confirma gripa aviară există proceduri specifice care vor fi aplicate, dar de la discuţia cu internarea celor doi colegi până la confirmarea unei epidemii de gripă aviară e o altă discuţie, nu putem avea o asemenea decizie în acest moment”, a mai spus Boborodea, care a adăugat că ”Până în acest moment, fără să avem o confirmare, nu ştiu să se fi luat ceva măsuri”.

Vă mai recomandăm:

O nouă ameninţare: gripa aviară din China se transmite de la om la om

Suntem ameninţaţi de noi „pandemii imprevizibile“, cred oamenii de ştiinţă

Lumea medicală în alertă, după ce chinezii au creat un virus hibrid de gripă aviară care ar putea contamina oamenii



 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite