Sibienii de la Tagma îşi lansează în această săptămână primul album oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Tagma
Trupa Tagma

Trupa TAGMA anunţă lansarea primului album "Omul fără faţă". Aceasta va avea loc marţi 1 noiembrie, la ora 17.00 la librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu) şi va fi urmată la ora 19:00 de un scurt recital unplugged, foarte diferit de imprimarea de pe disc. Toate piesele de pe primul album sunt cântate în limba română.

CITIŢI ŞI:

Un film despre conflictul israeliano-palestinian, marele câştigător la Astra Film Festival 2011

VIDEO Politicienii s-au înghesuit la canonizarea lui Andrei Șaguna GALERIE FOTO

“Suntem nerăbdători, însă avem şi emoţii, pentru că de fapt ne facem debutul oficial în oraşul nostru, cu un material care a aşteptat ceva vreme până să işi facă apariţia, iar pentru noi foarte important este să ajungem la inimile sibienilor, mai ales acum, după ce am primit o oarecare confirmare prin premiul 2 câştigat la Posada Rock Festival. Aşteptăm  o asistenţă cât mai numeroasă la acest eveniment, pentru că doar aşa vom putea obţine un feedback cât mai obiectiv”, spune Vio.

Trupa TAGMA s-a format în Sibiu în vara lui 2009. Primele “idei” nu au întârziat să apară, aşa că, în scurt timp, Vio, Flory, Iuly, Nutz şi Adi au început să pună cap la cap propriile  viziuni care deja se conturau în câteva piese după numeroasele sesiuni de repetiţii în care erau implicaţi. Până în iarna aceluiaşi an s-au adunat 10 piese care se regăsesc pe un prim album:  "Omul fără faţă", iar în scurt timp au început şi înregistrările. Sound-ul special al pieselor îmbină  perfect clasicul cu rock-ul.

„Printre preocupările mele târzii se numără şi studiul muzicii rock. Dacă în orchestră şi în muzica de cameră rolul viorii este binedefinit, fiind un instrument de nădejde pentru aceste două ansambluri, în trupa rock a trebuit să-i conturez rolul, să-l gândesc în aşa măsură încât să se muleze perfect acestui gen muzical.Trecând de la imperiosul rol de solistă la cel de acompaniatoare şi generatoare de armonii sofisticate în duble coarde şi acorduri, staccate sau pizzicate, “răutăcioase” sau calde, vioara are privilegiul de a avea un rol important în acest ansamblu alături de tobe, chitări, clape şi alte instrumente, ceea ce îi dă pe drept numele de instrument complex”, spune Flory.

Toate piesele de pe primul album marca TAGMA sunt cântate în limba română.

„Abordăm mesaje subtile şi de mare actualitate referitoare la societatea în care trăim, nu ne ferim să scriem şi despre dragoste sau să dăm îndemnuri..deci este un material cu o arie vastă de acoperire atât “mesagistic“ cât si “muzical”, declară Vio despre primul album TAGMA.

Şirul evenimentelor va continua în forţă prin concertele noastre din cluburile Music Pub (03.11.2011 ora 20:30) şi Oldies Pub (10.11.2011 ora 20:30) .

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite