Sentinţă majorată: 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru autorul crimei din cimitirul de la Axente Sever

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedeapsa în cazul lui Teodor Fodor, bărbatul acuzat că ar fi ucis un om în iarna anului trecut, în cimitirul de la Axente Sever.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, o crimă înfiorătoare zguduia mica localitate aflată la 16 kilometri de Mediaş. Teodor Fodor şi victima lui, Vasile Lecuşan, în vârstă de 48 de ani, au băut împreună iar apoi s-au certat. De la scandal la crimă nu a mai fost decât un pas. 

Fodor şi-a înjunghiat de mai multe ori victima, cu un cuţit pe care îl avea asupra lui. Iniţial, totul s-a petrecut în plină stradă, după care cei doi au ajuns în cimitirul din localitate. Aici, trupul neînsufleţit al lui Vasile Lecuşan a fost găsit pe un mormânt, crucea mormântului fiind mânjită de sânge. 

Pedeapsă majorată

În luna mai a acestui an, magistraţii Tribunalului Sibiu l-au condamnat pe Fodor la 11 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat şi un an de închisoare pentru port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 11 ani de închisoare. 

Bărbatul mai fusese condamnat în 2011 de Judecătoria Mediaş la 4 luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală, pedeapsă care la condamnarea din mai s-a transformat în închisoare cu executare, pedeapsa finală stabilită la Sibiu fiind de 11 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care au instrumentat dosarul, au atacat sentinţa cu apel, la fel şi inculpatul. 

Dosarul s-a mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, iar magistraţii de aici au decis să admită acţiunea Parchetului şi să respingă apelul declarat de inculpat. 

Astfel, pedeapsa lui Fodor pentru omor calificat a fost majorată de la 11 la 13 ani de închisoare cu executare, la care se adaugă cele 4 luni primite iniţial cu suspendare pentru infracţiunea din anul 2011. Magistraţii de la Alba au decis de asemenea să menţină starea de arest preventiv a inculpatului. 

Vă mai recomandăm:

EXCLUSIV Detalii despre cum ar fi ajutat Alexandru Tancou, ofiţer la Crimă Organizată, gruparea traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu

EXCLUSIV Dosarul cămătăriei de la Sibiu: Apartament pierdut pentru un împrumut de 2.000 de euro, terenuri pierdute valorând peste 400.000 de euro

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite