Sensurile giratorii de pe Calea Şurii Mici şi intersecţia Alba Iulia cu Bieltz vor fi finalizate

Sensurile giratorii de pe Calea Şurii Mici şi intersecţia Alba Iulia cu Bieltz vor fi finalizate

În Sibiu există în prezent 25 de sensuri giratorii, majoritatea acestora fiind nou create. Dat fiind faptul că acestea şi-au dovedit eficienţa în trafic, acţiunea de creare de sensuri giratorii continuă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Începând de luni, 27 mai DPC va începe amenajarea definitivă a sensului giratoriu de pe Calea Şurii Mari din apropierea Pieţei Obor. În prezent acesta este figurat provizoriu prin elemente de plastic. În următoarele două săptămâni echipele de lucru vor crea din borduri insula centrală a sensului giratoriu şi insulele laterale.

O lucrare de o mai mare amploare este aceea de a transforma intersecţia străzii Alba Iulia cu strada E.A. Bielz într-un sens giratoriu propriu-zis, odată cu finalizarea modernizărilor de pe Calea Turnişorului. Începând de luni, 27 mai DPC va lucra la insula centrală şi la cele laterale, reparaţiile urmând să fie executate treptat, sub trafic.

După finalizarea reamenajărilor şi instalarea semnelor de circulaţie în această intersecţie se va circula conform regulilor aplicabile în sensul giratoriu (cei care circulă dinspre Metro spre oraş vor trebui să acorde prioritate celor aflaţi deja în sensul giratoriu; la fel şi pentru deplasarea în direcţia opusă).

Pe perioada acestor lucrări şoferii sunt rugaţi să circule cu mai mare atenţie în aceste zone.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările