Secretele lui Andrei Budac, ultimul haiduc al Transilvaniei. Cum a fost trădat de un apropiat şi executat cu bestialitate

Cel cunoscut drept ultimul haiduc al Transilvaniei a rămas o adevărată legendă printre locuitorii Cârţişoarei, localitate aflată la aproximativ 50 de kilometri de Sibiu.

Budac s-a născut în 1873, într-o familie numeroasă, acesta având încă şapte fraţi. Confruntat încă din anii copilăriei şi adolescenţei cu „nedreptăţile şi silniciile orânduirii dualiste imperiale”, Budac trece muntele în Ţara Românească la doar 18 ani.   

 „Nu peste prea multă vreme a sosit în sat zvonul că Andrei Budac s-a înrolat în ceata de haiduci a lui Tican de prin pădurile Rucărului de Argeş, că a băgat spaima în bogătaşi, că pradă şi jefuieşte dincolo şi dincoace de munţi. După moartea violentă a lui Tican, Andrei al nostru a trecut la cârma cetei formată din 12 ortaci volnici şi voinici pe care a condus-o vreme de aproape 20 de ani, trecând ca vântul din Ţara Românească în Transilvania şi tot aşa din Transilvania în Ţara Românească, ca să-i prade pe ciocoi să-i ajute pe cei necăjiţi. Cei care l-au cunoscut ne povestesc despre el că era un bărbat voinic, cu o statură herculeană, cu o privire pătrunzătoare şi întotdeauna înnegurată, impunând respect celor din preajmă”, scriu Traian Cânduleţ şi Ilie Costache în Monografia comunei Cârţişoara, volum apărut la Editura Mega Mix din Iaşi.    

Budac şi ceata lui de haiduci sunt sprijiniţi de oameni de vază din lumea satului, cum este Constantin Folea din Cârţişoara, mentorul şi sfătuitorul haiducului, sau preotul Victor Vulcan. Haiducii se alătură răscoalei din 1907, Budac fiind arestat împreună cu unul dintre oamenii săi de bază şi întemniţaţi la Câmpulung Muscel. Cei doi sunt judecaţi şi condamnaţi, însă evadează şi, alături de ceilalţi haiduci din ceată, trec Carpaţii în Ardeal.    

Haiducii ironizau jandarmii care se străduiau să-i prindă

Datorită isprăvilor lui şi ale cetei pe care o conducea, fratele lui, Arsene, ales primar în sat, este schimbat. Haiducii au însă parte de toată admiraţia oamenilor simpli, asupriţi, faptele lor fiind „cântate peste tot seara în şezători”. Vânat de Jandarmerie, care oferă un premiu de 2.000 de koroane celui care va contribui la capturarea lui, Budac bate cu ceata sa Ţara Oltului, dar şi multe din judeţele de dincolo de munţi, mobilizând pe urmele sale sute de jandarmi. Eforturile acestora sunt zadarnice şi ironizate de ceata de haiduci, o întâmplare elocventă în acest sens fiind redată în Monografia comunei Cârţişoara.      

„Într-una dintre seri, a intrat la Secţia de Jandarmi din Arpaşu de Jos, le-a subtilizat, fain-frumos, godacul din coteţ, l-au tăiat, l-au tranşat şi au agăţat o halcă de carne proaspătă chiar în pridvorul clădirii în care funcţiona Jandarmeria, neuitând să lase şi un bileţel la vedere, în care scriseseră: «Poftiţi şi gustaţi din carnea de purcel pe care mai bine l-aţi păzi decât să ne tot căutaţi pe noi. Poftă bună!»”, arată autorii în volumul citat.    

Trădat de un apropiat

Jandarmeria îşi intensifică eforturile de căutare şi, pentru că nu reuşeau nicicum să-l prindă, ajung să recruteze trădători din anturajul lui, doar aşa reuşind, într-un final, să-l încolţească. În seara zilei de 12 ianuarie 1912, un pluton de jandarmi îl aşteaptă pe haiducul atunci în vârstă de 38 de ani la trecerea peste un pod şi trag fără nicio somaţie. Este lăsat în agonie mai bine de patru ore, timp în care nimeni nu are voie să se apropie de el. „Victorioşi”, jandarmii din plutonul care l-a ucis s-au fotografiat a doua zi dimineaţă lângă trupul fără viaţă. Înverşunarea autorităţilor a mers până într-acolo, încât au refuzat cererea familiei de a i se pune o cruce la mormânt. În locul în care a murit haiducul este amenajat astăzi un parc, iar Budac este înmormântat în cimitirul din sat. După moartea lui, sătenii l-au plâns discret, iar rapsozii satului i-au scris o baladă, cântată multă vreme la şezători. 

Vă mai recomandăm: 

Cosmina, fetiţa care sparge lemne, are grijă de fraţii ei şi îşi face temele la lumânare. Mai are 5 fraţi şi n-au avut niciodată jucării

Într-un sat uitat de lume din judeţul Sibiu, şase copii frumoşi duc zi de zi o luptă chinuitoare pentru supravieţuire. Asta nu-i împiedică să-şi vadă de şcoală şi să viseze la un viitor mai bun.

Dragoste de mamă: îşi creşte singură cei nouă copii într-o casă improvizată în şcoală. „Un cartof dacă-l am, îl pun pe blat şi îl mâncăm toţi. Şi tot nu-i las!”

Lenuţa Podariu, o femeie în vârstă de 47 de ani dintr-un cătun uitat de lume din Sibiu, creşte singură nouă copii. Nu se plânge, însă, şi spune că nu şi-ar da copiii pentru nimic în lume.

Povestea fraţilor abandonaţi la orfelinat şi crescuţi de un cuplu de bunici: „Tot ce am avut mai bun în casă a fost pentru ei“

Soţii Victoria şi Eugen Groza din Mediaş, judeţul Sibiu, au luat în plasament în urmă cu 14 ani doi fraţi abandonaţi şi i-au crescut cu toată iubirea şi atenţia de care s-ar fi putut bucura dacă ar fi fost copiii lor naturali. Cei doi fraţi, Sebi şi Alexandra, mărturisesc cu emoţie că nici nu-şi puteau dori o familie mai frumoasă.