Scrisoarea emoţionantă a văduvei unui erou martir al Revoluţiei: „Domnilor care conduceţi această ţară, uitaţi-vă şi către noi. Uitaţi-vă, ascultaţi-ne şi faceţi ceva”
0Mihaela Onişor, văduva unui erou martir al Revoluţiei din 1989, a transmis, la 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, o scrisoare deschisă emoţionată către autorităţile statului român.
Redăm mai jos, integral, conţintului scrisorii:
”Mă numesc Onişor Ana Mihaela şi sunt văduva eroului martir Traian Onişor, împuşcat în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 de la Sibiu. De 26 de ani, viaţa mea înseamnă drumuri lungi spre cimitir, lacrimi care nu vor seca niciodată, durerea copiilor mei care nu şi-au cunoscut tatăl, un şir lung de decembrie în care noi, în loc să sărbătorim, ajungem în faţa unor pietre reci, cu sufletele împietrite de durere.
La 26 de ani de la Revoluţie, am ales să-mi strig public nemulţumirea, pentru că toate demersurile făcute până acum către autorităţi au fost în zadar. Cei responsabili uită sau pretind că uită că dacă astăzi trăim într-o Românie liberă acest lucru se datorează în primul rând celor care, acum 26 de ani, au ieşit în stradă fără să se gândească la nimic altceva decât la faptul că vor o viaţă mai bună pentru noi toţi laolaltă. Uită că libertatea se datorează celor care au fost grav răniţi la Revoluţie, dar nu s-au plâns niciodată, convinşi fiind că gestul lor a însemnat, pentru noi toţi, o nouă şansă. Uită că această libertate se datorează miilor de luptători ai Revoluţiei şi celor care şi-au pierdut în Decembrie 1989 taţi, soţi, soţii, prieteni.
La 26 de ani de la Revoluţie noi, toţi cei care am pierdut atunci oameni dragi, toţi cei care am ieşit în stradă cu credinţă şi speranţă, ne întrebăm dacă cei care conduc această ţară au înţeles ceva din ce s-a întâmplat atunci. Pentru că dacă ar fi fost aşa, nu ar fi dat legi strâmbe, nu am fi avut o ţară plină de infractori, nu ar fi plecat copiii noştri unul câte unul la mii de kilometri distanţă în căutarea unei vieţi mai bune, nu am fi murit cu zile în spitale, nu ne-am fi uitat în urmă întrebându-ne pentru ce au murit de fapt dragii noştri.
Aş vrea să-i întreb public pe domnii parlamentari pe care noi îi întâlnim o dată pe an, la comemorări, şi o dată la 4 ani, când îşi aduc aminte de noi căutând votanţi, dacă s-au pus vreodată în locul văduvelor, a părinţilor care şi-au pierdut copii, a copiilor care nu şi-au cunoscut părinţii. Dacă s-au întrebat vreodată cum se descurcă, ce sprijin au de la statul român, dacă au stat de vorbă cu un singur revoluţionar adevărat înainte să ciuntească legi şi să decidă ei, care n-au cunoscut niciodată dramele acestor oameni, ca merge şi aşa, că se descurcă oricum. Sunt vicepreşedinte al unei asociaţii de revoluţionari, Asociaţia Urmaşilor de Eroi Martiri Sibiu, şi în fiecare zi port cu mine nu doar drama mea ci şi dramele tuturor celor care trec pragul asociaţiei, care a rămas, pentru cei mai mulţi, singurul punct de sprijin şi singurul loc unde găsesc înţelegere adevărată.
În decembrie 1989 aveam 26 de ani, o viaţă înainte şi foarte multe vise. Din 22 decembrie 1989, când soţul meu a fost împuşcat, nimic pentru mine nu a mai fost, niciodată, la fel. Am crescut doi copii care îşi cunosc tatăl doar din fotografii şi din poveştile pe care eu le spun, de fiecare dată, izbucnind în lacrimi. Eu personal nu mai am, astăzi, foarte multe aşteptări pentru mine, dar am încă speranţă pentru copiii mei şi pentru viitorul lor. De aceea vă rog, domnilor care conduceţi această ţară, uitaţi-vă şi către noi. Uitaţi-vă bine, ascultaţi-ne şi faceţi ceva. Pentru că, dacă nu faceţi ceva, mi-e frică de faptul că va veni o zi în care eu şi copiii mei vom povesti că am pierdut un soţ, un tată şi-o viaţă şi le-am pierdut degeaba. Priviţi situaţia noastră ca oameni, nu ca politicieni şi faceţi pentru noi ce ce aţi fi vrut să facă alţii pentru voi”.
Vă mai recomandăm:
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.
Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.
Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.
Se încarcă comentariile...
