Sărbători pascale la manastire. Care sunt destinaţiile din judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sibienii dar şi turiştii care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale în linişte şi reculegere pot alege ca şi destinaţie şi câteva mânăstiri din judeţul Sibiu.

Dacă vă grăbiţi puţin, o destinaţie poate fi Mânăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Măgura, situată pe teritoriul administrativ al comunei Jina, la 1180 de metri altitudine şi la 17 kilometri distanţă de Jina. Sunteţi primiţi cu braţele deschise, doar că sunt foarte puţine locuri de cazare, respectiv 15.

„Nu costă nimic nici cazarea şi nici mâncarea, dar nu avem multe locuri. De regulă vin cunoscuţii, familii, vin la rugăciune, la linişte”, spune maica Veronica din cadrul mănăstirii. 

Dacă ajungeţi în zonă, veţi descoperi în Jina poveşti frumoase, localitatea fiind renumită pentru tradiţia oieritului. Mai puteţi vizita muzeul etnografic din localitate, dar şi împrejurimile cu peisaje deosebit de frumoase. Monumente naturale vestite sunt Pintenii din coasta Jinei, Masa Jidovului şi La Grumaji, monumente compuse din şisturi cristaline care se disting prin formă, dimensiuni şi amplasare. 

O altă alternativă ar putea fi mânăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Turnu Roşu. Aici însă puteţi veni doar în noaptea Învierii, iar la sfârşitul slujbei, pentru cei veniţi de departe, călugării oferă o masă. De asemenea, cei care vin de la distanţă se pot şi odihni, mânăstirea având 10 chilii cu câte 2 paturi suprapuse. Călugării spun că nu costă nici cazarea şi nici masa. 

Mânăstirea se află la 3 kilometri de comuna cu acelaşi nume şi la aproximativ 30 de kilometri de Sibiu. În zonă, mai puteţi vizia muzeul localităţii dar şi ruinele cetăţii de la Tălmaciu, aflată la 8 kilometri de Turnu Roşu. La intrarea în defileul Turnu Roşu se află castelul de la Boiţa iar la marginea de sub vest a comunei iubitorii de natură şi istorie pot admira calcarele eocene, formate cu 53 de milioane de ani în urmă, în prezent rezervaţie naturală. 

Şi la schitul Pelişor de la Bârghiş puteţi să vă petreceţi sărbătorile pascale. Sunt 50 de locuri de cazare şi se oferă şi masă, iar cât priveşte costurile părintele Iulian spune că omul lasă atât cât consideră, „fiecare cât are conştiinţă”. 

Vă mai recomandăm: 

FOTO „All inclusive“ în curtea bunicii din Mărginimea Sibiului

Salba de localităţi pitoreşti din jurul fostei capitale culturale europene, cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, este zona unde turiştii redescoperă vacanţa în inima naturii şi gustădin bucatele legendare ale oierilor. 

FOTO VIDEO Vacanţă în România.  „Litoralul Ardealului” – legenda Lacului fără fund şi a tinerei care s-ar fi sinucis din iubire şi se odihneşte în subsolul unei case

La circa 20 de kilometri de Sibiu, o salbă de lacuri sărate îi aşteaptă pe turişti în Ocna Sibiului, staţiune cunoscută ca „Litoralul Ardealului”. Tot în judeţul Sibiu, la Bazna, există o adevărată porţie de sănătate cu apă minerală sărată, renumită pentru proprietăţile sale terapeutice. 

VIDEO FOTO Vacanţă de poveste în inima Făgăraşilor. Drumeţie la Bâlea Lac şi Cârţişoara, satul lui Badea Cârţan şi al gangsterului Ironim Budac

Dincolo de vestitul hotel de gheaţă, zona Bâlea-Cârţişoara e plină de legende frumoase, numai bune de povestit în cabană, la o cană de vin fiert. 

VIDEO Secretele bisericilor fortificate săseşti din Sibiu: legenda camerei împăcării de la Biertan şi a pârâului care nu îngheaţă niciodată, de la Cârţa

În tot judeţul Sibiu, biserici fortificate, splendide monumente arhitectonice, atrag an de an mii de turişti din toate colţurile lumii. 

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite