Românul care strânge numai chitare extrem de rare. „Au venit colecţionari de la Barcelona, care se laudă cu 24 de chitare. Eu am sute“

Românul care strânge numai chitare extrem de rare. „Au venit colecţionari de la Barcelona, care se laudă cu 24 de chitare. Eu am sute“

Viorel Cordoş a descoperit pasiunea de a colecţiona chitare în urmă cu nouă ani. De atunci a strâns peste 300 FOTO Silvana Armat

Viorel Cordoş şi chitarele au o poveste veche: în tinereţe a cântat în mai multe trupe rock. Pasiunea a prins şi mai mult contur recent, când un relativ recent drum spre însurătoare, tocmai în Suedia, l-a transformat pe Viorel Cordoş într-un aprig colecţionar de chitare. Are peste 300 de instrumente cu corzi, dintre care 260 le expune pe banii săi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe timpul zilei, pe Viorel Cordoş îl întâlneşti aproape sigur după ce treci prin gangul care face legătura între Piaţa Mare a Sibiului şi o curte cu sute de ani vechime, unde bărbatul de 59 de ani şi-a deschis din primăvara aceasta o expoziţie.

Botezată „Loja chitarelor“, expoziţia lui Viorel Cordoş numără aproximativ 260 de chitare, alături de alte obiecte muzicale vechi. Colecţionarul arată că a strâns în camerele pe care le-a închiriat în curtea legată de Piaţa Mare a oraşului nu doar chitare vechi, de pe la 1800, dar şi instrumente muzicale mai puţin cunoscute prin aceste părţi ale lumii. Din primăvară şi până acum, i-au admirat exponatele cam 1.000 de vizitatori, dintre care unii cu nume grele. Îi aminteşte pe directorul de origine română al Operei din Viena, Ioan Holender, dar şi pe membrii formaţiei Uriah Heep.
 
Pariul norocos
 
Din clasa a V-a, Viorel Cordoş a început să ia lecţii de pian, mânat de tatăl său, care era directorul unui club de muzică şi dansuri în Tălmaciu, oraş situat la câţiva kilometri de Sibiu. Îşi aminteşte că lecţiile nu erau deloc ieftine pentru acea vreme – 15 lei pe oră –, iar profesorul îl punea să repete când pe clapele pianului, când pe cele ale acordeonului. „Nu prea aveam tragere. Eu voiam Creedence Clearwater Revival, Led Zeppelin şi la lecţiile de pian făceam numai «cucu - cucu», căci dacă nu era liber pianul de la cor îmi dădea acordeonul. Şi tot cu cucii şi alte cântece de genul ăsta îi dădeam înainte. Apoi, în clasa a VI-a, un prieten a venit la şcoală cu o chitară de Reghin. Şi aşa a început totul“, îşi aminteşte Cordoş primele legături cu chitara.
 
Lecţiile de muzică de până atunci l-au ajutat să deprindă cu uşurinţă meşteşugul chitarei şi a reuşit să îşi cumpere prima chitară electrică la 14 ani, în urma unui pariu din care a câştigat o mulţime de bani. „În ’72 am făcut un pariu că dau trei goluri la un meci de fotbal, iar tatăl meu mi-a dat atunci 1.000 de lei. Erau foarte mulţi bani. Banii aceia mi i-a pus pe un CEC, unde mi se punea şi alocaţia. Eu l-am furat, am scos banii, că deja aveam buletin, şi am venit la magazinul Ferometal, din centrul Sibiului, unde erau şi instrumente muzicale. Mi-am luat o chitară roşie cu 1.200 de lei. Electrică“, povesteşte Cordoş.
 
 
„Aţi cântat fantastic, dar nu am înţeles nimic“
 
De la acea chitară, legată când de un radio, când de un amplificator, Viorel Cordoş a ajuns la prima sa formaţie – Obuz 78. A urmat armata, unde a găsit iarăşi un loc în care să îşi dezvolte pasiunea pentru chitară. Norocul său era că a făcut armata la Medgidia, unde a ajuns să cânte în cunoscutul restaurant „Tanţa şi Costel“. Tot cu chitara a ajuns, după liberare, să cânte alături de diferite formaţii prin restaurantele de pe litoral. Cea mai cunoscută perioadă e cea a formaţiei Europolis, care cânta la restaurantul hotelului Mangalia.
 
Reîntors în cele din urmă la Sibiu, se alătură şi aici unei formaţii în care îşi regăseşte numai prieteni, alături de care, la fel ca şi până atunci, cântă piesele unor trupe celebre din rockul anilor ’70. „Nu ştia nimeni engleza, după cum zicea şi Gyuri Pascu. Cântam cu toţii o engleză «de baltă», îngânam vorbe din ceea ce prindeam la televizor şi pe la radio. Ţin minte că eram la o cântare, tocmai terminasem «Nights in White Satin», a celor de la Moody Blues, am luat o pauză de şpriţ şi a venit la mine o tipă. «Aţi cântat fantastic, dar nu am înţeles nimic», mi-a spus. Era profesoară de engleză“, îşi aminteşte amuzat Viorel Cordoş. După Revoluţie, el a lăsat chitara agăţată în rastel.
 
Chitarele din second-hand şi căsătoria din Suedia
 
Anul 2008 l-a prins pe Viorel Cordoş în goana după actele necesare încheierii unei căsătorii. Cunoscuse o suedeză frumoasă, după cum spune, şi era decis să plece cu ea, pentru a-şi face un nou rost. 
Căutând un copiator pentru actele necesare, a intrat într-un magazin cu lucruri la mâna a doua, unde a văzut cinci chitare de vânzare. „Una era produsă de Ibanez, în 1908, făcută în Japonia, şi mai erau încă două chitare germane, Höfner, foarte vechi. Eu a doua zi urma să plec în Copenhaga şi de acolo, mai departe, în Suedia. Am cumpărat cele trei chitare, cu banii pe care îi aveam. Nu am avut ce să fac cu ele aşa că le-am lăsat în grija unui prieten, Basarabă, cel care acum este primar în Tălmaciu, să le ducă mai departe unor prieteni“, spune Cordoş. 
 

Ajuns în Suedia, a umblat mai apoi pe la mai multe magazine de instrumente muzicale, unde a văzut unele ce au aparţinut unor celebrităţi. „Erau ţinute sub cheie clape sau chitare de la Led Zeppelin. Atunci am văzut pentru prima dată instrumente muzicale vechi şi am văzut ce înseamnă astfel de valori“, îşi aminteşte Cordoş. Avea suficient timp la dispoziţie, aşa că a început să caute pe internet date despre chitarele cumpărate înainte de plecarea din România.

Aşa a descoperit povestea unui şef de la Saab, care avea o chitară Ibanez, precum cea cumpărată de el înainte de plecarea din ţară. Au urmat tot felul de căutări pe eBay, din care s-a documentat despre valoarea diferitelor mărci de chitară. Iar cum ceea ce ar fi trebuit să devină o căsătorie nu funcţiona, Viorel Cordoş s-a grăbit înapoi acasă, către cele trei achiziţii făcute cu cinci luni în urmă. „Mă grăbeam la chitarele pe care le-am lăsat acasă. De atunci a început pasiunea asta de colecţionar“, mărturiseşte Cordoş.
 
O comoară printre lopeţi şi sape
 
Reîntors în ţară în 2009, s-a dus din nou la magazinul cu lucruri la mâna a doua de unde şi-a cumpărat cele trei instrumente înainte de a pleca înspre Suedia. A mai găsit acolo încă o chitară, după care a început să caute şi prin târgurile de vechituri. „Până atunci nu mergeam nici în piaţă să îmi cumpăr pepeni. Dar am ajuns să umblu pe la fiecare târg de vechituri. Nu numai la Sibiu, ci prin toată ţara. Nu ştiu de ce, dar pe atunci nu prea cumpăra nimeni chitare vechi. Aşa că puteam să aleg ce am vrut“, susţine Viorel Cordoş. Căuta tot ce era mai vechi şi ce i se părea că are valoare în urma documentării făcute pe eBay.

„Eram prin târg şi am văzut o chitară precum una ce mi se părea că am văzut-o pe eBay, una americană. Chitara era aruncată printre lopeţi şi sape. Omul mi-a spus că cere 40 de lei pe chitară, dar mi-o dă şi cu 30 de lei. I-am dat 50 de lei, până la urmă mi-a dat rest 30 de lei şi am plecat rapid către casă. Era, într-adevăr, veche, aşa că i-am trimis omului care mi-a vândut-o 500 de lei. Nici acum nu cred că ştie de ce a primit, la un moment dat, 500 de lei de la un străin“, povesteşte Cordoş unul dintre momentele în care colecţia îi creştea constant.

Pentru a strânge chitare a primit bani şi de la tatăl său. Şi acum, la 85 de ani, tatăl său tot reprezintă un sponsor al pasiunii de a colecţiona. 
 
„Cât cheltuiesc? Tot ce am“
 
De la o vreme, Viorel Cordoş a început să-şi arate chitarele la tot mai mulţi prieteni, după care, în 2013, a realizat şi o expoziţie pe un teren de fotbal din Tălmaciu. A continuat cu astfel de expoziţii pe termen scurt, dar a decis că e cazul să expună pe termen lung. A găsit spaţiul din centrul Sibiului, pentru care spune că plăteşte 400 de euro lunar. „Cât cheltuiesc? Mult. Tot ce am. Copiii mei nu ştiu că plătesc aici chirie. Mă tot cheamă să stau cu ei în Germania şi eu nu, nu, că am primit spaţiu expoziţional“, dezvăluie bărbatul în timp ce-şi roteşte privirea peste chitarele atârnate pe pereţi. Se mândreşte cu faptul că a avut vizitatori de seamă.

„Au venit colecţionari de la Barcelona, care se laudă cu 24 de chitare. Iar eu am sute. A venit aici la mine şi Ioan Holender, directorul Operei din Viena, şi a cântat la trompetă. Am vrut să i-o dăruiesc. George Banu, Vasile Şirli, Emil Hurezeanu, toţi au venit pe la mine şi m-au încurajat să continui“, spune Cordoş. Totuşi, colecţionarul precizează că, totuşi, nu mai poate plăti din propriul buzunar chiria pentru spaţiul expoziţional.
 

 
În camerele fără ferestre, Cordoş îşi coboară cu grijă din cui chitarele pe care le consideră mai valoroase. „Am şi chitare de la 1.800 şi ceva. Uite un Gibson, uite şi un John D’Angelico, asta este o chitară foarte scumpă. Mai am şi un Steinberger vechi, am Eko, am chitare din Italia, din Spania, am chitare care sunt valoroase deoarece sunt produse de companii care fac de obicei piane şi aşa mai departe“, spune Cordoş. 
 
O parte din chitarele din colecţia sa sunt semnate şi de personalităţi din lumea rockului, dintre care cei mai cunoscuţi sunt membrii formaţiei Uriah Heep. „De Revelion, anul trecut, au fost să cânte în Piaţa Mare, aici, în Sibiu. Am reuşit să îi aduc să îmi semneze trei chitare. Apoi am văzut că, în jurnalul lui online, chitaristul Mick Box a vorbit de mine şi de nebunia mea. Toţi cei care vin aici se miră.“ 
 
„Dacă vând ce mai rămâne după mine?“
 
Infectat cu microbul colecţionatului, în ultima vreme, Viorel Cordoş a început să adune nu numai chitare, ci şi alte instrumente muzicale şi chiar obiecte care nu au nicio legătură cu lumea muzicală: „De la porţelanuri, la poşete. Uite, asta e o poşetă Hermes din anii ’60, de pe vremea când nu scria peste tot de cine e produsă. Am ajuns să am peste 500 de genţi. Tot ce prind şi îmi pare valoros cumpăr. Şi astea sunt istorie. Istoria nu s-a terminat cu Burebista şi baronul Samuel von Brukenthal“, decretează colecţionarul.
 
Din lipsă de spaţiu, Viorel Cordoş a început să depoziteze o parte dintre obiectele vechi în camerele în care îşi expune acum cele mai valoroase chitare. Prin urmare, pe jos, aici pot fi găsite lăute, cutii muzicale, mandoline, mânere de uşi, viori, cimpoaie, balalaici, ţitere, bandure, trompete, genţi, căni de porţelan, căni de lut şi vase de băut apă. „Şi aici e o boală. Că fie nu mai ai bani să cumperi, fie nu mai ai unde să depozitezi“, zâmbeşte bărbatul. De ce colecţionează? Nu are un răspuns pe care pare să-l fi pregătit. „Ca să nu se piardă. Că toţi cei care vin pe aici îmi spun să vând. Păi, dacă vând ce mai rămâne după mine?“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările