Rezultatul verificărilor IGPR la IPJ Sibiu: sesizări înaintate la Parchetul Sibiu şi la Direcţia Generală Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Verificarile a avut loc la Sibiu la inceputul lunii iulie FOTO Adevărul
Verificarile a avut loc la Sibiu la inceputul lunii iulie FOTO Adevărul

Două dintre actele de sesizare trimise Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi Direcţiei Generale Anticorupţie, la finalizarea verificărilor făcute la IPJ Sibiu.

Verificările au fost făcute după ce la Bucureşti au fost înregistrate mai multe petiţii, prin care erau semnalate presupuse nereguli la nivelul IPJ Sibiu. Pentru verificarea aspectelor sesizate în petiţii, la începutul lunii iulie o comisie de la Direcţia Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) s-a deplasat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.  

”La nivelul Direcţiei Control Intern au fost înregistrate în perioada 16.06-12.07.2016, 8 petiţii formulate de un poliţist din IPJ Sibiu şi o persoană privată, prin care au fost semnalate atât aspecte de natură penală, cât şi încălcări ale cadrului disciplinar. Petiţiile în cauză au vizat cadre cu funcţie de conducere şi de execuţie din IPJ Sibiu, iar la finalizare, la data de 13.07.2016, s-au dispus măsuri de înaintare a două dintre actele de sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (3) lit. e şi alin. (6), raportat la art. 35 alin. (1), toate din Codul de procedură penală şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la Direcţia Generală Anticorupţie, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu modificările şi completările ulterioare şi art. 13 alin. (1) lit. a din OMAI nr. 190/2004. 

De asemenea, la finalizarea activităţilor au fost comunicate răspunsuri scrise petenţilor, în conformitate cu prevederile OG nr. 27/2002, privind reglementarea activităţilor de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002 şi Ordinul Mai nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile MAI, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, vă informăm că termenul legal pentru comunicarea răspunsului către petent este de 30 de zile, potrivit art. 8 alin. (1) din OG nr. 27/2002, iar verificarea petiţiilor  nu reprezintă o activitate de control, aceasta din urmă fiind reglementată de un cadru normativ diferit, respectiv Ordinul MAI nr. 118/2011 privind executarea controalelor în MAI”, se arată în răspunsul remis la solicitarea Adevărul de către IGPR. 

Scandaluri în lanţ la IPJ SIbiu

Reamintim că Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu a fost zguduit în ultimul an de numeroase scandaluri, şi că mai multe dosare în care apar numele unor angajaţi sau foşti angajaţi ai instituţiei sunt în curs de instrumentare la diferite unităţi de parchet. 

Astfel, două dosare s-au deschis după ce ar fi dispărut sume consistente din încasările din amenzi de la Poliţia Rutieră Sibiu. Scandalul a început anul trecut, cu o fostă agentă de la Rutieră devenită între timp subofiţer la ISU Sibiu. Tânăra a plecat din IPJ la începutul lunii octombrie anul trecut, după ce a dat concurs la pompieri şi după un scandal uriaş. Potrivit unor surse judiciare, se pare că tânăra ar fi modificat ”din pix” sumele încasate de către agenţi din amenzile de circulaţie, sume pe care aceştia le predau la sfârşitul turei de lucru, şi ar fi creat un prejudiciu substanţial. Potrivit unor surse judiciare, se pare că prejudiciul estimat ar fi în jur de 200.000 de lei. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul SIbiu. Separat, în cauză mai este deschis un dosar, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar în care cercetările vizează ofiţeri din cadrul aceluiaşi serviciu. Potrivit unor surse judiciare, ofiţerii ar fi cei care ar fi făcut parte din comisiilie de verificare lunare şi anuale şi ar fi semnat anumite documente, posibil fără să fi făcut verificări.

Un agent de la Poliţia Rutieră Sibiu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual, abuz în serviciu, instigare la fals în declaraţii, complicitate la uz de fals şi complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune

Un alt dosar în lucru, de această data la DNA Alba Iulia, vizează o fostă angajată de la Rutieră, subcomisar de poliţie, care ar fi falsificat rezoluţiile procurorilor şi ar fi dat astfel soluţii de neîncepere a urmăririi penale în 5 dosare având ca obiect diferite infracţiuni la regimul rutier, cum ar fi consumul de alcool, conducerea unui autoturism neînmatriculat sau conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare. După ce rezoluţiile ar fi fost modificate, şoferii şi-ar fi recuperat permisele de conducere. Femeia a lucrat la Serviciul Rutier Sibiu până în luna august a anului trecut când a demisionat, la scurt timp după ce au fost sesizaţi în cazul ei procurorii anticorupţie.  

Doi agenţi din cadrul IPJ SIbiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.

Mai mult, şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu şi 10 agenţi au primit amenzi administrative într-un dosar cu acuzaţii de fals în înscrisuri oficiale. 

Numele şefului IPJ Sibiu apare într-un dosar în care mai mulţi poliţişti de la Ordine Publică sunt acuzaţi de abuz în serviciu. De altfel, numele unuia dintre ei apare şi în dosarul în care un alt om al legii a primit închisoare cu executare după ce ar fi sprijinit o grupare de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu. Clasat iniţial de Parchet, dosarul s-a reîntors la procurori după ce instanţa a constatat mai multe nereguli în cadrul urmăririi penale. 

Fostul primar al comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a fost filmat ameninţându-i pe poliţiştii rutieri care l-au oprit în trafic că se va plânge la şeful lor şi că le-ar putea înscena o dare de mită. 

Un ofiţer de la Direcţia Control Intern a fost de asemenea filmat când, oprit fiind de un echipaj de la Circulaţie, şi-a abandonat actele şi le-a spus agenţilor să i le lase la birou sau la biroul şefului Poliţiei Rutiere

Şeful IPJ Sibiu, comisarul şef Tiberiu Ivancea, i-a spus unui agent de la Circulaţie, în cadrul unei discuţii purtate pe whatsapp după ce poliţiştii îi suspendaseră permisul lui Daniel Maricuţa ”îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu greutate” iar doi oameni ai legii, aflaţi la o intervenţie, au luat bătaie în plină stradă la Sibiu

Vă mai recomandăm: 

Dosarul poliţiştilor acuzaţi de abuz în serviciu se întoarce la Parchet. Instanţa desfiinţează ordonanţa de clasare dată de procuror. Care sunt argumentele

Dosarul celor patru poliţişti de la Ordine Publică acuzaţi de abuz în serviciu se reîntoarce la procurori, după de Judecătoria Sibiu a desfiinţat soluţia de clasare dată în acest caz de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Bărbatul acuzat că a omorât un copil în bătaie şi apoi i-a topit trupul în sodă caustică a încercat să se sinucidă în arestul IPJ Sibiu

Cetăţeanul italian acuzat că ar fi omorât în bătaie copilul concubinei sale după care i-ar fi topit trupul în sodă caustică a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei Sibiu. Este al treilea incident deosebit de grav înregistrat în arest în ultimul an, după ce un deţinut a evadat iar un cetăţean austriac acuzat de pedofilie s-a spânzurat.

Două dosare penale în cazul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu. Acuzaţii de delapidare, fals, uz de fals şi neglijenţă în serviciu

Două dosare penale sunt în acest moment în curs de cercetare în cazul banilor din amenzi dispăruţi de al Poliţia Rutieră Sibiu.

Scandalul „Lasă că te f..e şeful pe tine!“. Comisarul şef care le-a cerut agenţilor să-i aducă actele la birou sau la şeful Poliţiei Rutiere este cercetat disciplinar

Sandu Toader, comisar şef la Control Intern în cadrul IPJ Sibiu, este cercetat disciplinar de către superiori după ce, oprit fiind de un echipaj de la Circulaţie, a fost filmat când şi-a abandonat actele şi le-a spus poliţiştilor să i le aducă la birou sau să le lase la biroul şefului Poliţiei Rutiere a municipiului.

VIDEO Comisar-şef oprit în trafic la Sibiu. Ameninţare către agentul de la Rutieră: „Lasă că te f..e şeful pe tine!“

Încă un scandal zguduie Poliţia Sibiu, la aproape o lună de la apariţia în presă a vestitei replici rostită de şeful IPJ Sibiu: “îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu greutate”. De această dată, protagonistul este un ofiţer de la control intern.

Un agent de la Poliţia Rutieră Sibiu a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual şi abuz în serviciu

Un agent de la Serviciul Rutier Sibiu a fost trimis în judecată de procurorii sibieni, fiind acuzat de presupusa comitere a mai multor infracţiuni.

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Sibiu, către un agent de la Circulaţie: „Îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu «greutate»?

Şeful IPJ Sibiu, comisarul şef Tiberiu Ivancea, este acuzat că ar fi folosit un limbaj cel puţin nepotrivit în discuţia cu un subordonat, agent în cadrul Serviciului Rutier.

Cazul poliţiştilor acuzaţi de abuz în serviciu ajunge în instanţă. Numele unuia dintre ei apare în dosarul celei mai mari grupări de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Reprezentanţii unei firme din Sibiu contestă în instanţă soluţiile de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un dosar în care aceştia acuză mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Sibiu de abuz în serviciu.

VIDEO Alţi doi poliţişti rutieri au fost bătuţi în plină stradă la Sibiu. Ce spune IPJ Sibiu despre oamenii legii ameninţaţi de un primar cercetat de DNA

Cazul prezentat de cotidianul Adevărul în care un fost primar, cercetat de DNA, ameninţă poliţiştii care l-au sancţionat în trafic, nu este singular la Sibiu. În 2014, alţi doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost bătuţi în plină stradă de un şofer recalcitrant.

VIDEO EXCLUSIV Încă un „caz Godină”: un fost primar cercetat de DNA ameninţă poliţiştii că vorbeşte cu şeful lor şi că le-ar putea înscena o dare de mită

Situaţiile relatate de poliţistul braşovean Marian Godină, cu persoane care ameninţă oameni ai legii din poziţia pe care o ocupă, nu sunt deloc singulare în ţară. Un exemplu este la Sibiu, unde edilul demisionar al comunei Şelimbăr, cercetat într-un dosar cu peste 100 de milioane de euro prejudiciu, îi ameninţă pe poliţişti că se va plânge şefului IPJ şi că le-ar putea înscena o posibilă dare de mită.

EXCLUSIV Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu şi 10 agenţi, amenzi administrative într-un dosar cu acuzaţii de fals în înscrisuri oficiale

Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu, comisarul şef Dumitru Goşa, şi alţi 10 agenţi din cadrul aceluiaşi serviciu au primit amenzi administrative într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni, printre care şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

EXCLUSIV Scandalul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu ia amploare. Cercetările vizează mai mulţi agenţi şi ofiţeri de la Circulaţie

Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Doi foşti poliţişti de la Serviciul Rutier Sibiu, condamnaţi la închisoare cu executare. Decizia instanţei nu este definitivă

Horaţiu Bota şi Vasile Iancu, doi foşti poliţişti de al Serviciul Rutier Sibiu, au fost condamnaţi de judecătoria Sibiu la închisoare cu executare pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja atacată cu apel de către o parte dintre inculpaţi.

Încă un scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Un fost agent este urmărit penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu

Un fost agent de la Poliţia Rutieră, mutat între timp la Ordine Publică, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele de cazier

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.

EXCLUSIV Scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Procurorii fac cercetări pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu

Un scandal de proporţii ”mocneşte” la Poliţia Rutieră Sibiu, unde ar fi dispărut, se pare, sume substanţiale din încasările pentru amenzile de circulaţie.

EXCLUSIV Încă un scandal la Serviciul Rutier Sibiu. O fostă angajată, cercetată de DNA pentru posibile infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu

După ce numele unei foste agente de la Serviciul Rutier a apărut într-un dosar având ca obiect infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, un alt scandal iese la iveală. O fostă angajată de la Rutieră este cercetată într-un dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite