Rezultate Bac 2017 Sibiu. Au fost obţinute două note de zece, iar rata de promovare este mai mare decât anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproximativ 2.350 de elevi din judeţul Sibiu care au participat la probele din cadrul examenului de Bacalaureat 2017, sesiunea iunie – iulie, au aflat azi, notele obţinute la cele patru probe scrise.

Actualizare 12:10 Notele obţinute de elevii sibieni s-au afişat şi pot fi consultate şi on-line pe site-ul Ministerului Educaţiei, urmând linkul acesta.

În judeţul Sibiu au fost obţinute două note de zece la Bacalaureat, de către o elevă din municipiul Sibiu şi una din satul Sadu. De departe, cele mai bune rezultate au fost obţinute de absolvenţii Colegiului naţional „Gheorghe Lazăr“.

În primele 50 de medii obţinute la sesiunea actuală a Bacalaureatului în judeţul Sibiu, aproape jumătate – 22, mai precis – aparţin unor absolvenţi de la Lazăr. Pe locul doi în topul celor mai bune licee din Sibiu se află Colegiul Naţional ”Octavian Goga”. Din primele 50 de medii pe judeţ, 13 aparţin unor absolvenţi de la ”Goga”. Pe locul trei se află Colegiul Naţional ”Samuel von Brukenthal”, care are şapte absolvenţi în primii 50.

Cele două note de zece au fost obţinute de Cristina Hămbăşan, absolventă a Liceului teoretic „Gustav Gundisch“ din Cisnădie, specializarea „Tehnician în activităţi economice“ şi de către Irina Floarea Linte, absolventă a Colegiului naţional „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, specializarea „Ştiinţe ale naturii“. 9,9 este cea de-a treia medie obţinută la nivelul judeţului Sibiu de către Daniel - Ilie Arcaş, absolvent al Colegiului naţional „Octavian Goga“.

Din cei 2.403 elevi ale căror nume apar pe listele pentru examenul de Bacalaureat 2017, sesiunea iunie-iulie, 124 nu s-au mai prezentat la probe, iar 368 au fost respinşi. Rezultă că rata de promovare a actualei sesiuni de Bacalaureat este de 83,85%, procent consistent îmbunătăţit faţă de sesiunea similară de acum un an (78,83%).

Ştire iniţială.

Potrivit calendarului anunţat, afişarea notelor la toate probele din cadrul Bacalaureatului se va realiza miercuri, 5 iulie, până la ora 16:00, cel târziu. Astfel, după evaluarea competenţelor lingvistice la limba română, limba maternă şi o limbă de circulaţie internaţională, liceenii din anul terminal vor afla şi notele obţinute la probele scrise susţinute zilele trecute: limba şi literatura română, limba li literatura maternă, proba obligatorie a profilului şi proba la alegere a profilului şi specializării.

Cei care doresc să conteste notele afişate pentru probele scrise au termen doar câteva ore pentru acest lucru. Procedura de derulare a Bacalaureatului 2017 prevede că aceste contestaţii pot fi depuse, cel târziu, până la ora 20:00 a zilei de miercuri 5 iulie. Aceste contestaţii urmează a fi soluţionate până, cel târziu, duminică, 9 iulie, astfel încât luni, 10 iulie, urmează să fie afişate rezultatele finale.

Bacalaureat liniştit

Cu excepţia faptului că din cei 2.700 de candidaţi înscrişi pentru sesiunea iunie-iulie 2017 a Bacalaureatului, la probele scrise nu s-au prezentat mai mult de 2.350, examenele de la Sibiu au decurs fără incidente deosebite. În niciunul din cele opt centre de examinare din oraşele Sibiu, Mediaş şi Agnita nu au fost semnalate tentative de fraudare a probelor.

Elevii de la cele mai importante centre de examinare din Sibiu, precum cel de la Colegiul „Gheorghe Lazăr“ ori de la Colegiul „Octavian Goga“, au declarat, la ieşirea de la probe, că majoritatea subiectelor au fost abordabile. Singurul examen care a ridicat semne mai mari de întrebare a fost cel de la Istorie, în cadrul căruia subiectul referitor la Războiul Rece a dat emoţii unui număr mai mare de candidaţi.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite