Alba-neagra cu inima regelui Cioabă

Alba-neagra cu inima regelui Cioabă

Deşi se vehiculase suma de 350.000 de dolari pentru serviciile medicale de care a beneficiat Florin Cioabă la spitalul din Antalya, fiul cel mic al acestuia ne-a declarat aseară că factura este de 22.000 de euro şi că va fi achitată integral de familie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Trupul neînsufleţit al regelui autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, este adus pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ din Otopeni în cursul acestei dimineţi, cu primul zbor către România. „Nu l-am adus astăzi (n.r. – ieri) pentru că nu s-au finalizat formalităţile pentru repatriere. Va fi adus cu prima cursă către România, charter, zbor privat sau de linie. De la aeroport, trupul va fi dus cu un transport mortuar către Sibiu“, a declarat, pentru „Adevărul“, Dan Cioabă, fiul cel mic al lui Florin Cioabă. 
 
Acesta a menţionat că factura pentru îngrijirile de care a beneficiat tatăl său la Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya se ridică la 22.000 de euro şi va fi suportată integral de familie. „Nici nu s-a pus problema de ajutor de la Casa de Asigurări de Sănătate, tatăl meu a fost om de afaceri“, a completat Dan Cioabă.
 
Epopeea facturii
 
După aflarea veştii despre moartea acestuia, apropiaţii vorbeau despre imensa sumă de 350.000 de dolari. „Am primit un telefon de curând din partea administraţiei spitalului prin care ne-au avertizat să ne pregătim să plătim 350.000 de dolari dacă vrem să întocmească documentele şi să ne elibereze trupul tatălui meu. Am întrebat pentru ce ne solicită aceşti bani şi au zis că pe ei nu-i interesează că tata nu a răspuns tratamentului, costurile trebuie acoperite“, a declarat Dorin Cioabă, fiul decedatului, duminică, pentru Ştirile PRO TV. 
 
 
Ulterior, s-a vehiculat inclusiv faptul că familia ar fi cerut ajutorul statului român pentru a plăti. Dorin Cioabă a spus, ieri-dimineaţă, că declaraţiile sale au fost interpretate greşit, şi că au cerut sprijinul statului român în emiterea documentelor.
 
„Am cerut ajutor de la stat, să ne emită documentele, că este asigurat. Noi am cerut ajutor consular, nu financiar, să vedem dacă asigurarea este recunoscută, dacă e bună, nu e bună, nu să vină statul român să plătească pentru noi“, a precizat Dorin Cioabă, pentru „Adevărul“. 
 
Împăratul Iulian: „Factura a fost umflată“
 
Pe de altă parte, împăratul romilor, Iulian Rădulescu, susţine că factura ar fi fost „umflată“. „Clinica a făcut un deviz după aprecierea lor, nu au făcut un deviz omenesc, şi au spus un litru de apă 80 de euro, acolo că le-a adus un sandviş, că au mai pus două camere la dispoziţia lor acolo, a fost 650 de euro camera“, a susţinut Iulian, care se declară decis să acţioneze clinica din Turcia în instanţă. 
 
„Nu poate fi vorba de 350.000 de dolari“
 
Contactaţi de „Adevărul“, reprezentanţii Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya susţin că suma de 350.000 de dolari este cea pe care un pacient o plăteşte numai în cazul unui transplant de inimă, nicidecum o operaţie de montare a unui dispozitiv de asistare circulatorie, pe care Cioabă a suferit-o. 
 
„Nu există încă o factură oficială, deci nu vă putem spunem nicio sumă care trebuie achitată. Oricum ar fi, suma de 350.000 de dolari este foarte mare, nici nu se pune problema de aşa ceva. Momentan, dosarul este la Casa de Asigurări (n.r. din Turcia) pentru a se vedea cine plăteşte“, au explicat reprezentanţii spitalului turc. Aceştia au negat şi acuzaţiile precum că factura ar fi fost mărită în vreun fel şi că acest lucru ar putea fi, oricum, verificat de familie.
 
Akdeniz, unul dintre cele mai bune spitale
 
Reprezentanţii unei clinici private din Turcia susţin că suma de 350.000 de dolari este exagerată, însă elimină varianta ca spitalul să fi „umflat“ factura. „Spitalul universitar Akdeniz este unul dintre cele mai bune spitale de transplant din Turcia. Nu cred că o clinică de aici ar exagera în asemenea fel preţurile. Oricum, mai mult ca sigur li s-a spus înainte de intervenţie despre ce costuri este vorba“, a explicat, pentru „Adevărul“, coordonatorul departamentului de relaţii cu clienţii internaţionali la una dintre cele mai scumpe clinici private din Turcia.
 
Sprijin consular
 
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că familia Cioabă s-a angajat că va plăti factura intervenţiei medicale anterior efectuării acesteia, fiind un angajament dat spitalului. Şeful diplomaţiei române a menţionat că familia Cioabă şi spitalul din Antalya au cerut Ambasadei României o garanţie financiară pentru plata facturii, însă misiunea diplomatică nu are cum să asigure acest lucru.
 
El a mai amintit că familia lui Cioabă a beneficiat, în ultimele zile, de sprijinul consular al Ambasadei la Ankara şi al Consulatului onorific din Antalya, prin asigurarea translatorilor de limba turcă. (Au contribuit Oana Crăciun, Viorica Marin)
 
Cioabă a încins relaţia dintre Palate
 
Moartea lui Florin Cioabă a aprins spiritele în viaţa politică românească. După schimbul dur de replici dintre premier şi preşedinte privind trimiterea doctorului Şerban Brădişteanu în Turcia pentru a interveni pentru Florin Cioabă, disensiunile dintre preşedinte şi premier nu s-au oprit.
 
Prim-ministrul Victor Ponta susţine că preşedintele Traian Băsescu l-a rugat pe ministrul de Interne, Radu Stroe, să trimită un avion pentru aducerea trupului neînsufleţit al lui Florin Cioabă în ţară. „Domnul preşedinte l-a sunat pe ministrul de Interne, pe mine nu m-a sunat, că nu mai vorbim de două luni, să trimită un avion SMURD. Eu am spus că acest avion trebuie folosit doar în cazuri excepţionale“, a spus premierul la Antena 3. „Fiecare viaţă e importantă, dar când eşti în postura de a avea resurse limitate, le drămuieşti cum poţi. Nu contează că te sună preşedintele. Există oameni, cum este cazul lui Brădişteanu, care îşi fac datoria, chiar dacă ştiu că în septembrie se duc la tribunal“, a completat premierul. 
 
Reacţia preşedintelui, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Bogdan Oprea, nu s-a lăsat prea mult aşteptată. „Este o mare minciună afirmaţia potrivit căreia domnul preşedinte Traian Băsescu ar fi cerut Guvernului un avion gratis pentru aducerea în ţară a domnului Florin Cioabă“, a declarat, scurt, Oprea, întrebat în legătură cu declaraţia premierului Victor Ponta că preşedintele l-ar fi sunat pe ministrul de Interne pentru a solicita un avion SMURD în vederea repatrierii trupului neînsufleţit al lui Cioabă. 
 
Contactat de „Adevărul“, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, nu a dorit să facă comentarii suplimentare. „Am declarat ce am avut de declarat, nu vreau să mai comentez pe acest subiect“, a spus medicul, referindu-se la declaraţia sa de săptămâna trecută, de la RTV, când a precizat că nu se pune problema aducerii lui Florin Cioabă cu un elicopter sau avion SMURD, pentru că nu reprezintă o situaţie excepţională. (Mădălina Mihalache)
 
Pomană de dragoste
 
Cu lacrimi în ochi, supuşii lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, îşi aşteptau luni conducătorul acasă. Altădată deschise, majoritatea porţilor caselor impunătoare ale ţiganilor au fost luni închise, inclusiv cele ale vilei de pe Şoseaua Alba Iulia din Sibiu, în care a locuit Florin Cioabă. 
 
Tănase Mihuţescu (56 de ani) a fost văr primar cu Florin Cioabă. Încă nu-i vine să creadă că nu mai e, îl aşteaptă şi acum să apară pe stradă şi să-l strige, aşa cum obişnuia: „Ce faci, măi Sâcule?“
 
„De fiecare dată când venea aici la biserică vorbea cu mine. Eu nu sunt pocăit, sunt ortodox. Ne ajuta tot timpul cu vorbe bune, cu indicaţii. Nici acum nu-mi vine să cred“, povesteşte bărbatul. 
 
 
Acum, se pregăteşte de înmormântare. „Sunt pregătiri normale, din tradiţiile noastre. La priveghi se va face un foc mare, se va sta acolo, se va povesti ce a făcut, şi bune, şi rele. Focul se face chiar la el acasă în curte, majoritatea stau la foc şi câţiva stau pe lângă mort, să-l păzească, că aşa e tradiţia la noi, se păzeşte mortul trei zile şi de bărbaţi şi de femei şi de copii, şi de români şi de ţigani, şi de prieteni şi de fraţi şi surori“, adaugă Tănase Mihuţescu. 
 
Car alegoric şi sicriu frigorific
 
Autointitulatul rege al romilor îşi va dormi somnul de veci într-un sicriu special. „Este un sicriu adus din America, pentru că noi avem oameni şi în America. Sora lui este nora mea care e în California. Ea i-a trimis un sicriu cu instalaţie frigorifică, e 11.000 şi ceva de euro. E o sumă mare, e fără aur, că noi avem aur peste tot, nu trebuie să-l aruncăm oriunde“, povesteşte şi Iulian Rădulescu, împăratul romilor. 
 
Potrivit acestuia, Cioabă va fi privegheat acasă, nu la vreo capelă sau la vreo biserică. „Femeile nu îl ating, la noi mortul este sacru. Pe catafalcul unde va fi pus va fi respectat de toţi invitaţii. Pentru că este penticostal, nu se vor aprinde lumânări, dar în curte se va face un foc, căruia i se spune focul priveghilor. Trei zile stăm toată lumea în picioare, până îl înmormântăm, apoi încep pomenile: pomană de nouă zile, pomană de şase săptămâni, pomană de o jumătate de an, pomană la an. Astea sunt pomenile după tradiţie. La pomană mănâncă oricine vine“, mai explică împăratul Iulian. 
 
 
Florin Cioabă va fi înmormântat într-un cavou, la fel ca şi ceilalţi membri ai familiei sale, în cimitirul municipal din Sibiu. „Se va aduce un car alegoric pentru înmormântare, îl va duce la cimitir, după ce va fi înmormântat, se va trage ultima lespede de marmură peste el, se vor duce undeva la un restaurant unde se face o pomană“, mai spune împăratul Iulian. 
 
După înmormântare, urmează o perioadă de doliu, mai scurtă pentru membrii etniei şi mai lungă pentru cei din familie. „Se poartă doliu, dar nu în haine negre, în perioada de doliu nu mai sunt nunţi, nu mai sunt distracţii, nu mai sunt botezuri. Doliul se ţine în funcţie de familie, poate să meargă şi până la un an familia, ceilalţi după şase săptămâni. Se face o masă de dragoste, o masă de cinste în memoria lui, cu cine doreşte“, explică Mihai Ilarie (60 de ani), reprezentant în consiliul de conducere al Organizaţiei Mondiale a Romilor. 
 
Măsuri sporite de securitate
 
Câteva zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi în această săptămână la Sibiu, pentru a lua parte la funeraliile lui Florin Cioabă. Poliţiştii sunt pregătiţi să iasă la datorie, imediat ce trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă va fi în drum spre Sibiu. 
 
„În momentul în care se vor şti data şi ora aducerii în Sibiu a trupului neînsufleţit al regelui Dorin Cioabă, IPJ Sibiu va lua măsurile necesare pentru asigurarea unui trafic fluent şi pentru asigurarea şi menţinerea liniştii şi ordinii publice în zonă, măsuri care vor fi menţinute şi pe perioada înmormântării, iar în funcţie de numărul persoanelor care vor participa, se vor adapta şi dispozitivele de poliţie“, spune Anca Bloanca, de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Sibiu. 
 
Şi jandarmii sunt pregătiţi să intervină. „Ca urmare a prezenţei numeroase la acest eveniment funebru, Jandarmeria sibiană va destina mai multe echipaje de ordine şi siguranţă publică în zona locurilor de desfăşurare a ceremonialului religios de pomenire şi de înmormântare“, spune Alexandru Costea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. 
 
Pe aceeaşi temă:

A început circul: „Ciobizarea” României

„Ani de zile s-a vorbit de «manelizare», de «otevizare», de «becalizare» în România. Acum, urmează o nouă acţiune, «ciobizarea»”, scrie profesorul de istorie Florin Olteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ce s-a întâmplat cu inima „Regelui“

Florin Cioabă, autointitulat „Regele romilor“, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Fostul ministru al Sănătăţii, profesorul Mircea Cinteză, a declarat pentru adevărul.ro că dispozitivul de asistare circulatorie, care i-a fost montat lui Cioabă, are rolul de a prelua o parte din funcţiile inimii pentru a o ajuta.

Regele Cioabă va fi înmormântat după tradiţiile ţigăneşti: el nu trebuie atins, iar prin faţa lui nu au voie să treacă femei

Romii vor ţine 30 de zile de doliu după moartea regelui Cioabă, timp în care nu au voie să facă nunţi, nici botezuri. Pregătirile de înmormântare vor dura trei zile, după care regele va fi înhumat în cimitirul din Sibiu, în cavoul familiei. „În cele 30 de zile de doliu nu se vor face nunţi, nu se vor face botezuri pe tot cuprinsul ţării. Suntem romii nomazi şi căldărari, sunt 27 de caste de romi”, explică Iulian Rădulescu, împăratul romilor.

Cine a fost Florin Tănase Cioabă. Povestea de viaţă a celui autoproclamat „regele ţiganilor de pretutindeni“

Născut pe 17 noiembrie 1954, în oraşul Târgu Cărbuneşti, „Regele“ romilor Florin Cioabă s-a făcut remarcat prin demersuri pentru şcolarizarea membrilor comunităţii şi „pionieratul“, cel puţin declarativ, în schimbarea tradiţiei căsătoriilor la vârste fragede. Mediatizată a fost şi prietenia  acestuia cu familia preşedintelui Băsescu. Cioabă s-a autoproclamat „rege internaţional al ţiganilor de pretutindeni“ în 1997.

VIDEO Regele Cioabă, un gurmand recunoscut. Ospeţele de familie sunt celebre

Regele romilor, Florin Cioabă, a fost un gurmand recunoscut, iar ospeţele de familie de la casa Cioabă sunt celebre. Gurmand recunoscut, regele Florin Cioabaă a fost întotdeauna adeptul meselor mari, îmbelşugate, cu toţi membrii familiei, copii şi zeci de nepoţi şi strănepoţi.

Cum a primit mass media europeană vestea morţii lui Florin Cioabă

Interesul pentru cultura exotică a romilor a fost regăsit şi în articolele publicate de presa franceză, după ce un comunicat de presă al agenţiei AFP a anunţat decesul „regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă.

FOTO Florin Cioabă, un rege apropiat al familiei prezidenţiale

Regele autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, a fost un apropiat al familiei Băsescu, el participând inclusiv la nunta mezinei preşedintelui, Elena Băsescu, alături de soţia şi de fiul său.

Damian Drăghici: „Cioabă avea o energie de adolescent, e o mare pierdere“

Cântăreţul Damian Drăghici, consilierul premierului Victor Ponta, a declarat pentru adevarul.ro că „Florin Cioabă a fost un lider foarte important pentru comunitatea romă din România“, iar moartea sa reprezintă pierderea „unui om care a luptat pentru integrarea romilor cu o energie fantastică“.

VIDEO Extravaganţele regelui romilor, Florin Cioabă: a regizat un film, iar de 8 martie i-a cumpărat soţiei o stea de pe cer

Extravaganţele nu au lipsit din viata lui Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, care duminică a murit într-o clinică din Antalya. Anul trecut, de 8 martie, soţia regelui romilor, Maria, a avut parte de o surpriză de proporţii. Dragostea lui Cioabă pentru ea a fost atât de mare, încât i-a cumpărat o stea botezată cu numele ei. Alături de steaua de pe cer, femeia care i-a stat alături încă de când Cioabă avea 14 ani a primit şi un splendid colier din aur.

FOTO Florin Cioabă a murit. Dorin Cioabă cere sprijin financiar de 350.000 de dolari pentru aducerea în ţară a tatălui său

Florin Cioabă, autointitulat regele romilor, a murit duminică în timp ce era internat într-un spital din Antalya, precizează Centrul Creştinilor Romi. Acesta a încetat din viaţă, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge. Acesta ar urma să fie adus în ţară luni, cu un avion privat.

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: