Raluca Turcan arată că primăriile din Sibiu au pierdut în 2018 peste 79 de milioane de lei

Raluca Turcan arată că primăriile din Sibiu au pierdut în 2018 peste 79 de milioane de lei

Intrarea în Veseud, judeţul Sibiu FOTO Adevărul

Judeţul Sibiu a pierdut peste 79 de milioane de lei din cauza unei ordonanţe de urgenţă de la sfârşitul anului 2017, când au fost modificate Codul fiscal şi Legea privind bugetul de stat pentru anul 2018. Un parlamentar cere „rectificarea pozitivă” a bugetului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, cere Executivului, printr-o scrisoare deschisă, o „rectificare bugetară pozitivă şi transparentă pentru toate unităţile administrativ teritoriale”. Aceasta acuză Guvernul că prin modificarea celor două legi au redus bugetele primăriilor din ţară.
 
„După prima jumătate a anului 2018, primăriile din aproape toată ţara se confruntă cu mari dificultăţi de finanţare a cheltuielilor curente şi a celor pentru acoperirea plăţii salariilor funcţionarilor publici, iar investiţiile de interes local sunt în mare parte abandonate din cauza lipsei cronice de fonduri. Cauzele acestei situaţii le cunoaşteţi foarte bine. De la 1 ianuarie 2018, ca urmare a implementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr.2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018, administraţiile publice locale din România au pierdut resurse financiare importante, atât prin diminuarea sumelor provenind din impozitul pe venit, cât şi din cauza diminuării cotelor defalcate din TVA, ca urmare a excedentelor înregistrate în anii precedenţi la bugetele locale. Altfel spus, aţi sancţionat financiar administraţiile publice care au gestionat responsabil banii comunităţilor, deşi acestea ar fi putut să cheltuiască excedentele bugetare pe tot felul de trăsnăi, după modelul Primăriei Municipiului Bucureşti”, scrie Raluca Turcan, care reprezintă judeţul Sibiu în Parlamentul de la Bucureşti.
 
Preşedinta PNL Sibiu mai spune că Guvernul şi majoritatea parlamentară spun minciuni atunci când afirmă că economia României înregistrează una dintre cele mai mari creşteri economice din UE, oferind exemplul judeţului Sibiu. Aceasta a prezentat un tabel prin care se compară repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA şi a cotelor din impozitul pe venit pentru anii 2017-2018 pentru echilibrarea bugetelor locale.
 
Potrivit acestor date, bugetele locale ale judeţului Sibiu au pierdut de la începutul anului 2018 peste 79 de milioane de lei, aproape jumătate din această sumă reprezentând pierderi ale municipiului Sibiu. Astfel, dacă în anul 2017 bugetul oraşului a câştigat 171.835 lei (1.025 lei fiind suma defalcată din TVA, restul - cota impozitului pe venit), atunci în acest an Primăriei Sibiu i-a fost repartizată suma de 135.570 de lei, în aceasta nefiind inclus niciun leu din TVA. Diferenţa creată de modificarea celor două legi amintite la nivelul oraşului Sibiu este de peste 36 de milioane de lei. Municipiul Mediaş a pierdut 9 milioane de lei, oraşul Avrig – 4,3 milioane de lei, iar oraşul Cisnădie – peste 2 milioane de lei. Agnita şi Sălişte au pierdut peste 1,5 milioane de lei, iar localităţi precum Copşa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Biertan sau Răşinari - peste un milion de lei.
 
La sfârşitul lunii iulie Guvernul României intenţionează să aprobe rectificarea bugetară. Raluca Turcan cere astfel miniştrilor să aloce către toate unităţile administrativ teritoriale sumele necesare pentru acoperirea pierderilor financiare. „De asemenea, vă solicit să asiguraţi o finanţare reală şi transparentă a cheltuielilor pentru investiţii. Vă aduc aminte că în anul 2017, aproape 80% dintre investiţiile publice au fost realizate de către administraţiile publice locale, în vreme ce Guvernul României a avut cel mai slab ritm de investiţii din ultimii 12 ani. În calitatea dumneavoastră de miniştri responsabili pentru soarta administraţiei publice locale, ar trebui să ştiţi foarte bine că administraţie publică nu înseamnă numai asigurarea unor resurse financiare pentru plata salariilor, deşi anticipez că aceasta va fi principala dumneavoastră laudă de sine”, a mai scris Raluca Turcan.
citeste totul despre: