Provocările unui fermier care creşte vaci din rasa Scottish Highland în România. „Problema cea mai mare e personalul. Nu mai găseşti oameni“

Provocările unui fermier care creşte vaci din rasa Scottish Highland în România. „Problema cea mai mare e personalul. Nu mai găseşti oameni“

Foto Ion Surdu

În România există o cerere mare pentru vacile din rasa Scottish Highland, însă nu există o piaţă de desfacere, oricât de paradoxal ar suna. Fermierii români care cresc aceste vaci laudă carnea, dar şi modul de întreţinere a animalelor, însă se plâng că nu reuşesc să popularizeze rasa la nivelul Angusului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Ibaşfălean este unul dintre primii în România care a adus vacile Scottish Highland în ţară şi primul fermier din judeţul Sibiu care a început să le facă cunoscute. Vacile Scottish Highland provin din Scoţia, sunt populare în afară pentru carnea lor fragedă, sălbatică, dar şi pentru faptul că sunt uşor de crescut, fiind rezistente la frig. Sunt de talie medie şi blănoase, ceea ce le ajută să reziste la temperaturi mici afară, fără adăpost.
 
Ibaşfălean s-a născut în comuna Biertan în anul 1950. A lucrat o viaţă întreagă ca frezor la întreprinderea Balanţa din Sibiu, a făcut o şcoală de meserii la Câmpina, armata la Târgovişte, apoi a participat la crearea unei firme private, iar când se apropia de vârsta de pensionare a decis să se retragă într-o zonă liniştită. Între timp, îşi cumpărase un teren în cătunul Copşa Mare, şi-a ridicat o cabană şi are grijă de o adevărată gospodărie.
 
Ca să ajungi la ferma lui, trebuie să parcurgi aproximativ 5 kilometri de drum forestier după ieşirea din Copşa Mare. Nu există semnal la telefon, aşa că trebuie să fii atent la indicaţiile proprietarului. Drumul e îngust, puţin pietruit, bătut probabil de roţile tractoarelor. Pare descurajant, până în momentul în care intri după porţile de fier – ferma chiar seamănă cu un mic ranch mexican. Totul e foarte bine pus la punct, terenul e îngrijit, iar casa, concepută să satisfacă cerinţele unei pensiuni, este încăpătoare, luminoasă şi îngrijită. Cam din anul 2005 bărbatul s-a mutat definitiv aici.
 
 
Creşterea vacilor, ca hobby
 
„Şefului firmei unde am lucrat, care mi-a fost şi prieten, i-a venit ideea ca, sub formă de hobby, să aducem vacile acestea. Am amenajat adăposturi, am făcut garduri. Atunci nu aveam prea multă cunoştinţă despre ele. Credeam că dacă ne scapă nu le mai prindem – nu-i adevărat. Ele au cu totul alt comportament, îs foarte cizelate”, îşi aminteşte bărbatul despre cum a adus primele animale în comună. S-a întâmplat în anul 2009: Nicolae Ibaşfălean împreună cu prietenul său au importat 15 femele şi un mascul. Atunci nu era nici vorbă de subvenţii de la stat, însă n-au renunţat la ideea lor.
 
Subvenţiile pentru vacile din rasa Scottish Highland au început să fie acordate de prin 2012: 1.200-1.300 de euro pe bucată anual. „E o mare ciudăţenie. Subvenţiile au început la vacile de carne undeva la 1.200-1.300 de euro pe bucată anual. Dar cu cât s-a mărit şeptelul în România, subvenţiile au tot scăzut, probabil banii alocaţi s-au împărţit tot la mai multe animale. Dar e ca şi cum ai împărţi trei paie la şapte măgari. Sunt convins că mulţi şmecheri au adus numai actele în România fără animale, ca să beneficieze de chestiile acestea. Sunt convins că s-au făcut şmecherii foarte mari în domeniul acesta”, spune fermierul.
 
 
Astfel, anul trecut subvenţia a fost de aproximativ 630 de euro pe bucată. „Ca să beneficiezi de subvenţii trebuie să îndeplineşti nişte condiţii obligatorii: ca animalele să se încadreze într-o vârstă - banii se dau numai până la 12 ani -, să aibă certificat de origine, că-s de rasă pură, tatăl şi mama la rândul lor trebuie să aibă certificat. Produsul trebuie să fie din părinţi cu certificate de origine. Dacă animalul depăşeşte vârsta, s-a terminat subvenţia”, explică Nicolae Ibaşfălean.
 
Astăzi, acest hobby a ajuns să devină aproape o afacere. În ferma lui Ibaşfălean sunt 41 de capete. Însă bărbatul spune că anul trecut a fost pe punctul de a vinde toate animalele, deoarece a considerat că munca pe care o depune este aproape în zadar, iar lipsa de oameni de încredere care să-l ajute la fermă a pus capac la toate. „Nu pot să zic că e afacere, ar putea fi. Am 41 de capete, dar nu rămâi cu prea mult. Până îţi faci nutreţul anual, unde bagi o grămada de motorină pe care o cumperi la acelaşi preţ ca şi cel care se plimbă cu maşina... Aici e marea pacoste - în agricultură nu se subvenţionează motorina. Până le faci pe toate, până îţi plăteşti oamenii care îngrijesc animalele, nu rămâi cu mare brânză. Dar problema cea mai mare acum şi care e de ani buni e personalul – nu mai găseşti oameni. Anul trecut şase au trecut pe aici, stăteau o lună, 2 săptămâni, în condiţiile în care le dădeam 2000 de lei pe lună. Şi au toate condiţiile, baie, televizor. Nici nu mă anunţau că pleacă, fugeau noaptea ca hoţii”, spune fermierul de la Biertan.
 
Exodul românilor peste hotare pare că se simte nu numai pe litoral, în multinaţionale sau în instituţiile bugetare, dar şi la ferme. „Aşa-i omul, cine are şi a avut ceva în cap, s-a dus în Occident şi câştigă alţi bani, aici a rămas numai pleava societăţii şi cu ei trebuie să te lupţi. Practic, suntem pe două fronturi de luptă – birocraţia statului şi lipsa de personal. E o chestie generală, nu numai problema mea. Şi e de ani buni. Şi va fi aşa, cine are ceva în cap, se duce în Spania, Germania, Ţările Baltice şi câştigă bani. Ăla nu vine aici la animale, să fie foarte clar”.
 
Vacile, ca oile
 
 
„Când le-am adus am crezut că-s sălbatice şi dacă le scăpăm, nu le mai prindem. Dar nu e adevărat, ele sunt foarte cizelate, sunt animale de gaşcă, deci nu se despart. Stau ca oile, împreună, până le deprinzi prin comportament”, ne explică Nicolae Ibaşfălean. El mai spune că la început a fost „o ciudăţenie” pentru toată lumea care îl întreba ce fel de vaci a adus. Marele avantaj al creşterii acestei rase este că animalele nu au nevoie de un grajd special amenajat, acestea dorm afară, chiar şi iarna, pe zăpadă. „Nu ai voie să le dai cereale sau alte minuni, fiindcă se îngraşă şi o să aibă probleme la naştere. Ca animalele sălbatice, ele nu necesită asistenţă la naştere, îşi văd de treabă. Te trezeşti dimineaţa sau oricând cu viţelul după ea”, mai spune bărbatul. Aceste vaci sunt doar pentru carne. Crescătorii lor spun că aceasta este mult mai valoroasă decât cea a vacilor Angus, rasă care e mai populară în România. „Carnea este de o calitate superioară, cu conţinut scăzut de grăsimi şi colesterol, fiind mai bogată în proteine şi fier decât alte tipuri de carne de vită”.
 
În prezent, în judeţul Sibiu sunt trei crescători de bovine din rasa Scottish Highland, iar în ţară – aproximativ 40. 
 
„În România, deocamdată, nu există piaţă pentru carnea din rasa asta. Carnea e excelentă, de calitate extraordinară, mai bună decât Angusul, dar lumea vrea să mănânce mult şi ieftin, nu pune nimeni importanţă pe calitate”, spune fermierul. În schimb, cererea e mare. „Mulţi mă sună, vor în special femele tinere, pentru reproducere. Nu poţi să acoperi cererea. Dacă ai avea 50 de femele tineret, le dai pe internet şi într-o săptămână le vinzi pe toate, masculii nu se caută. Ca să-i dai la sacrificare sau la un abator, ţi le plăteşte ca şi pe vacile autohtone, dar pierzi mult, fiindcă acestea cresc foarte încet. Nu se dezvoltă foarte rapid şi nici nu e de talie mare. Aici ai de pierdut”.
 
Bovinele tinere se vând în medie cu până la 1.000 de euro. „Anul acesta nu vând nimic, fiindcă am o grămadă de vaci bătrâne care trebuie înlocuite”, adaugă Ibaşfălean. „Mulţi caută numai să câştige de pe o zi pe alta. Cei cărora le-am vândut acum 2 ani le-au ţinut o iarnă şi le-au pus în vânzare cu un preţ aproape dublu. Anul trecut am vrut să le vând pe toate, din lipsa unui om. Acum am totuşi un băiat, zic să le mai ţin un an-doi, dar nu la nesfârşit. La mine nu mai există motivaţie pentru o asemenea muncă. Poate pentru unul tânăr”.
 
 
Nicolae Ibaşfălean recomandă celor care ar dori să se ocupe de creşterea acestei rase de vaci, să aibă în primul rând teren cu păşune, unde să-şi facă nutreţ şi „să se bazeze numai pe el, nu pe altcineva”. „Omul vine, pleacă şi te lasă cu ochii în soare. Şi atunci eşti nevoit să pui cizmele în picioare şi să te ocupi de ele, nu le poţi lăsa să moară de foame”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările