Proiect pentru dezvoltarea învăţământului preuniversitar tehnic la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reuniunea are loc la hotelul Hilton. Foto: www.hilton.com
Reuniunea are loc la hotelul Hilton. Foto: www.hilton.com

Joi, 30 iunie 2011, va avea loc prima conferință de conștientizare din cadrul proiectului “Parteneriat transnaţional pentru dezvoltarea învăţământului preuniversitar tehnic prin aplicarea sistemului german de proiecte pentru lucrări practice în atelierele şcolare din România”.

CITIŢI ŞI:

Şcoală de vară pentru învăţarea limbii germane

Peste 5000 de locuri vacante la admiterea în ULBS

Proiectul este finanțat din bugetul național și din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1: Educaţia şi formarea profesională  în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul Major de Intervenție 1.3: Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională. Proiectul își propune să dezvolte competențele cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, din domeniile mecanică și inginerie electrică și electronică, prin introducerea în sistemul românesc de învățământ a Sistemului German de Lucrări Practice. În cele nouă luni de implementare, au fost stabilite detaliile logistice pentru debutul sesiunilor de formare.

Astfel, au fost realizate analize comparative între sistemul românesc de învățământ tehnic și cel german, au fost organizate sesiunile de formare a formatorilor români în metodele de predare specifice sistemului de învățământ tehnic german, s-au realizat curriculele de învățare și au fost dezvoltate suporturile de curs pentru sesiunile de pregătire din țară. Pentru constituirea grupului țintă al proiectului, au fost contactate instituțiile de învățământ din domeniul tehnic și au fost recrutate cadre didactice dornice să își îmbogățească cunoștințele cu metode de învățare și predare cu rezultate dovedite la nivel european.

Formare la Cluj Napoca
Programul de formare va debuta în luna iulie, cadrele didactice înscrise beneficiind de o perioadă de formare de 4 zile, la sediul Universității Tehnice din Cluj Napoca. Toate costurile legate de cazarea, transportul și masa participanților sunt asigurate din bugetul proiectului. Formarea se va desfășura în grupe de câte 20 de participanți, pentru fiecare dintre domeniile vizate.

Pentru îndeplinirea cu succes a obiectivului de transfer de expertiză de la partenerul german către participanți, programul de formare va fi completat prin organizarea unor vizite în Germania, unde participanții vor avea ocazia să intre în contact direct cu metodele de predare germane.

Proiect îndrăzneţ

Caracterul inovativ al proiectului constă în modalitatea de transfer a informațiilor și în structura programului de formare: pe lângă instruirea practică și teoretică de care vor beneficia participanții, se va organiza și un schimb de bune practici în Germania, unde participanții vor intra în contact direct cu protagoniștii sistemului de învățământ tehnic. De asemenea, pentru a susține competențele obținute în cadrul programului de formare, instituțiile școlare din care provin cadrele didactice participante vor primi un set de materiale (materiale teoretice, documentație tehnică, software educațional și kituri de asamblări mecanice / ansambluri electronice) pe care le vor putea utiliza în procesul de învățare.

”Sperăm ca experiența acumulată de cadrele didactice care beneficiază de instruire să se reverse în mod pozitiv asupra sistemului românesc de învățământ din domeniul tehnic.Obținerea unui raport cost-beneficii pozitiv presupune a spori presiunea exercitată asupra școlii. Școlile trebuie să încerce să asigure standarde educaționale adecvate și să ofere absolvenților cunoștințele și atitudinea necesare pentru găsirea unui loc de muncă. Prin intermediul acestui proiect, dorim să sprijinim școala românească și să oferim participanților instrumente de lucru utile în procesul de predare-învățare”, a declarat Danciu Gheorghe, director al firmei Tera Impex din Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite