Primele echipe de fotbal ale Sibiului: Şoimii CFR Sibiu, campioana din 1948-1949

Primele echipe de fotbal ale Sibiului: Şoimii CFR Sibiu, campioana din 1948-1949

O selectionata a Sibiului din anul 1949 - Garteanu, Stuparu, Dragoman, Kun, Vacaru, Cios, Todericiu, Moraru, Gheorghiu, Popa, Hociota - Sursa foto volumul „Istoria fotbalului sibian” scris de Ioan şi Mircea Galaţă

Fotbalul este un sport cu tradiţie în fosta capitală culturală europeană. Şoimii CFR Sibiu termină pe primul loc în 1949, „după un campionat foarte bun”.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În volumul „Istoria fotbalului sibian” scris de Ioan şi Mircea Galaţă şi publicat în anul 2008 la Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu autorii vorbesc despre primele echipe de fotbal din urbea de pe Cibin. 
 
„Sibiul este printre primele oraşe în care fotbalul se dezvoltă datorită faptului că burgul are relaţii economice puternice cu mari oraşe din Ungaria, Elveţia, Austria şi a faptului că în oraş trăiau comunităţi puternice de saşi, evrei şi unguri. 
 
În anul 1913 ia fiinţă la Sibiu Societatea de Gimnastică, Sport şi excursii „Şoimii”, care are la bază un statut bine întocmit, menit să cuprindă în practicarea sportului foarte mulţi tineri. Fotbalul se dezvoltă pe maidanele Terezianului, cartier ce a dat cei mai reprezentativi jucători, atât pentru Sibiu cât şi pentru reprezentativa României.
 
Mai târziu ia fiinţă şi primul teren oficial pe strada Independenţei, lângă Spitalul Municipal. Cu ajutorul unui împătimit al fotbalului, Ionel Căliman, se amenajează un teren în Terezian pe locul fostei intreprinderi Sibiana. 
 
Din acest cartier se ridică jucători de mare valoare: Ilie Oană, Remus Ghiuriţan, Al.Apolzan, Ioan Drăgan, Ilie Gârleanu, Sandu Moldovan, Nicu Roman, Miron dragoman, Gheza Fulop, Ioan Alexe, Ilie Greavu, Gheorghe Văcaru”, scriu Ioan şi Mircea Galaţă în volumul amintit. 
 
Ajutor financiar de la Banca Albina
 
Potrivit sursei citate, în 1927 antrenorul C.M. Ionescu împreună cu foarte mulţi tineri din Terezian vor amenaja un teren „regulamentar” foarte aproape de podul ce traversează calea ferată spre Mediaş, pe locul în care se află complexul alimentar. 
 
„Conducătorii şi antrenorii din această perioadă aveau probleme deosebit de grele în ceea ce priveşte dotarea echipei cu echipament, materiale sportive şi a fondurilor financiare necesare desfăşurării activităţii competiţionale. Toate aceste lucruri absolut necesare erau asigurate de Banca Albina, cotizaţii, fonduri obţinute din manifestaţii precum baluri, serbări câmpeneşi şi din partea unor mici industriaşi ce iubeau fotbalul. 
 
Majoritatea sportivilor aveau serviciu, iar pregătirea se efectua în afara programului, de obicei după amiaza. Deplasările se efectuau cu trenul la ore nepotrivite, care îi oboseau pe sportivi”, scriu autorii în volumul amintit. 
 
Şoimii CFR Sibiu câştigă campionatul în 1948-1949
 
Potrivit sursei citate, primele reprezentative ale fotbalului sibian, într-o competiţie oficială, se semnalează între anii 1921-1922, când participă la campionatul naţional organizat pe regiuni, iar din anul 1930 pe ligi regionale. 
 
„Societatea sportivă Sibiu (SGS) joacă alături de echipe ca AMEFA Arad, Chinezul Timişoara, Polonia Cernăuţi, Stăruinţa Oradea, Tricolor Bucureşti, Victoria Cluj. Din lotul formaţiei sibiene făceau parte Dordea C., Popa A., Lisai F., Covrig C., Comşa M., Dulea I., Luca L., Trifan T., Luca D., Stroie C., Radu D.
 
Consacrearea fotbalului sibian se produce în ediţia din 1948-1949 când Şoimii CFR Sibiu termină pe primul loc după un campionat foarte bun. Din formaţia de atunci făceau parte Popescu, Morariu, Gheorghiu, Moldovan, Muscă, Kun, Văcaru, Kucerak, Gârleanu, Dragoman şi Stuparu. 
 
Echipa de aur a Sibiului din anul 1949-1950 care a evoluat în Divizia A îi avea în componenţă pe Kucerak, Popa, Gârleanu, Gheorghiu, Moraru, Dragoman, Moldova, Kun, Văcaru, Stuparu, Muscă, Hociotă”, scriu Ioan şi Mircea Galaţă în volumul „Istoria fotbalului sibian”. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările