Primăria vinde ANL-urile către chiriaşi cu 448 de euro per metru pătrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma stabilirii acestui preţ, sibienii pot să devină proprietari cu acte în regulă pe locuinţe care costă de la 28.000 de euro pentru o garonieră de aproximativ 41 metri pătraţi şi până la 41.000 de euro pentru un apartament de 72 de metri pătraţi.

Sibienii care locuiesc în apartamentele şi garsonierele de tip ANL din cartierul Ştrand II vor putea în sfârşit să poată să cumpere locuinţele în care actualmente locuiesc cu chirie. Asta pentru că primăria Sibiu a stabilit preţurile pentru locuinţele din strada Bârsei nr. 10A. Astfel locatarii vor achita un preţ de 448 de lei per metru pătrat, la care se mai adaugă încă 61 de euro per metru pătrat, pentru terenul aferent şi celelate dependinţe.

În urma stabilirii acestui preţ, sibienii pot să devină proprietari cu acte în regulă pe locuinţe care costă de la 28.000 de euro pentru o garonieră de aproximativ 41 metri pătraţi şi până la 41.000 de euro pentru un apartament de 72 de metri pătraţi.

Părerile celor care locuiesc sunt împărţite. „Nu este un preţ mare 448 de euro/mp, dar nici puţin nu este. Cred că este un preţ acceptabil. O să mă gândesc bine dacă cumpăr sau nu garsoniera. Oricum mai trebuie să fac investiţii în ea dacă o să o cumpăr. E bine că s-au stabilit în sfârşit preţurile”, a comentat Mirică Lucian, locatar înt-o garsonieră de pe Bârsei. Un alt sibian care locuieşte într-un apartament tip ANL spune însă că preţul este unul prea mare. „Investiţiile care mai trebuiesc făcute sunt destul de semnificative. Geamurile sunt prost montate şi trebuie schimbate. Apoi finisajele interioare, instalaţiile sanitare şi nu numai, trebuiesc şi acelea refăcute sau schimbate”, a mai spus un alt locatar.

Preţ bun pe piaţa imobiliară

Bogdan Gicu, preşedinte al Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare – filiala Sibiu, a explicat însă că preţul este unul correct. Acesta spune că ştie şi de ce chiriaşii afirmă că preţul este mare stabilit de Primărie este mare.

“Mulţi dintre chiriaşi nu şi-au permis nici când le-au fost date apartamentele şi nu îşi permit nici acum ca să le cumpere. Mai este şi o meteahnă a românului să spună mereu că e scump” a spus acesta. Preţurile pentru un apartament la cheie în Sibiu, încep de la 700 de euro/mp.

i aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite