Preotul şi totodată profesorul Ilie Moldovan va fi înmormântat duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venerabilul Părinte şi om de cultură al Teologiei româneşti, Pr. Prof. Univ. Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu,  a decedat în după amiaza zilei de joi. Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie, după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.

Ilie Moldovan s-a născut la 18 mai 1928, în Albeşti, jud. Mureş. Între 1939-1947, urmează Liceul Teoretic din Sighişoara, apoi Facultatea de Agronomie din Cluj (1947-1952). Se înscrie, între 1950-1952, la Institutul Teologic Universitar din Cluj şi Sibiu (1953-1955). Îşi continuă studiile doctorale, specializarea Dogmatică, în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti (1964-1968), susţinând examenul de doctorat în 1974. Activează ca inginer agronom (1953-1955), fiind numit, în 1955, preot paroh în Lisa (Făgăraş, Braşov). În 1970 e preot paroh în Daneş, iar în 1976 duhovnic II şi asistent al Institutului Teologic din Bucureşti (februarie-septembrie), apoi duhovnic I şi conferenţiar (1976-1983) şi suplinitor al Catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică (1980-1983) al aceluiaşi institut. Din 1 noiembrie 1983, pr. Ilie Moldovan e profesor titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu.

Părintele Ilie Moldovan a fost privegheat de studenţi şi profesori, iar astăzi trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba înmormântării, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie a. c., după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe  fotografia de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite