Povestea ultimilor trei saşi din Bazna. Amintirile cutremurătoare ale celor care au văzut cum le pleacă din sat sute de suflete: „Nu va reînvia nimic, niciodată”

Povestea ultimilor trei saşi din Bazna. Amintirile cutremurătoare ale celor care au văzut cum le pleacă din sat sute de suflete: „Nu va reînvia nimic, niciodată”

Albert Binder in tinerete, alaturi de un grup de tinere din Bazna - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus

Comunitatea de saşi din Bazna, judeţul Sibiu, număra în perioada de înflorire aproape 1.400 de suflete. Astăzi, în Bazna mai trăiesc doar trei saşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În curtea din vecinătatea Bisericii Evanghelice din sat, într-o zi fierbinte de vară târzie, Albert Binder (72 de ani) mângâie cu privirea câteva fotografii vechi, prinse între coperţile unei monografii. S-a născut şi a trăit o viaţă întreagă la Bazna, în judeţul Sibiu, a fost inginer horticultor şi, după ce s-a pensionat, curatorul bisericii din sat. Iubeşte locul, istoria şi amintirile, şi ţi-ar putea povesti ceasuri întregi despre satul transilvănean binecuvântat de Dumnezeu. Albert Binder este unul dintre cei trei saşi autentici care mai trăiesc, astăzi, la Bazna. 
 
„Noi am venit la iniţiativa regelui Geza al II-lea, un rege maghiar, care a trimis nişte emisari de încredere ai lui în Germania, în zona Rin, cam unde e Luxemburgul de astăzi. Acolo, strămoşii noştri erau pălmaşii locului, şi regele le-a promis multă libertate, nu trebuia să facă serviciu militar la împărăţie. Şi le-a dat mult teren, cât a putut cuprinde, şi păduri, şi ape, şi aşa au pornit acum 850 de ani, în anul 1200 aproximativ. Au făcut cam 1.500 de kilometri cu care, cu cai, cu boi, şi s-au stabilit aici, în Ardeal, chiar în Bazna.“ Astfel au ajuns în zonă mulţi saşi. 
 
„Este o legendă care spune că strămoşii noştri s-au aşezat sub costişă, la 6 kilometri de localitate, unde au făcut primele case din chirpici acoperite cu paie şi stuf. Unul dintre ei, Andreas, un tăietor de lemne, a venit să taie un brad, să-l ardă cu ocazia unui botez, că soţia i-a născut al doisprezecelea băiat. Însă în dimineaţa aceea era ceaţă deasă şi nu a mai găsit drumul înapoi până la ora prânzului, când soarele a ridicat ceaţa şi a văzut că este într-o vale mult mai largă, mai bogată în apă şi mai minunată. A găsit drumul înapoi, s-a dus la saşi şi le-a arătat valea asta, şi a spus «Hier ist besser», «Aici este mai bine», şi de aici vine numele de Bassen, Bazna“, povesteşte Albert Binder. 
 

Preoteasa Josephine şi emanciparea ţărăncii 

În vale, saşii şi-au ridicat case trainice, iar în 1504 au construit biserica. Mulţi dintre ei erau agricultori, dar printre ei mai erau şi meseriaşi, fierari, dulgheri, un dascăl, un preot. „Mulţi erau viticultori în zona de unde au venit şi au adus şi ceva soiuri din locurile respective. Au defrişat pădurile şi au făcut vie. Până acum vreo 50 de ani, erau peste 160 de hectare de viţă-de-vie din soiurile cele mai bune, nobile“, îşi aminteşte Albert Binder. 
 
Una dintre figurile marcante ale comunităţii a fost preotul Muller, iar soţia lui, Josephine, a schimbat în sat mentalităţi şi a devenit un model pentru femeile din comunitate. „La biserică, preotul Muller, care a studiat în Germania, la sfârşitul anilor 1800 şi-a adus soţia, Josephine, o nemţoaică, iar ea era mulţi paşi înaintea ţărăncilor noastre, în sensul că avea şi liceu, ştia să scrie, să citească. În 1887 era asociaţie de femei aici în Bazna şi preoteasa asta a avut multe iniţiative. A învăţat femeile să gătească mai cu legume, nu cu atâta rântaş, carne şi slănină. Până atunci, avea ţăranul banii casei sub cheie, nu femeia, şi femeia trebuia să se roage când trebuia să cumpere sare, zahăr, piper. Preoteasa a lămurit femeile şi s-au schimbat lucrurile şi au funcţionat mult mai bine. Ea a introdus pomul de Crăciun în biserică, nu era cunoscut în împrejurimi. Nişte tineri băieţi au adus un vârf de brad plin de zăpadă şi l-au îngrămădit pe uşa bisericii, şi când l-a aşezat şi l-a împodobit cu ghirlande, lumânări şi s-au dat cadouri – mere, nuci – şi copiii cântau colindele de Crăciun nemţeşti, era plină biserica. A funcţionat foarte bine asociaţia femeilor şi în Primul Război Mondial au donat fonduri şi haine pentru copiii orfani, au construit un zid de sprijin pentru şcoală, ele cu mâinile lor aşezau pietrele acolo“, povesteşte Albert Binder. 
 

„Mama mea a fost cinci ani deportată“ 

În 1896 erau 1.100 de enoriaşi saşi în comună, iar în 1940, 1.383, saşii reprezentând atunci 80% din populaţia Baznei. Războiul şi deportările de după această dată aveau să-i înjumătăţească. Odată cu începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, saşii din Bazna au mers voluntari în armata germană şi, fiindcă au fost consideraţi trădători de ţară, fiindcă au colaborat cu Führerul, au fost deportaţi în Rusia. 
 
„Mama mea a fost cinci ani deportată. Când a plecat, aveam 2 ani şi când a venit, 7 ani, eram băiat de şcoală şi n-am mai cunoscut-o. Ea a lucrat acolo în carieră de piatră, în mină, în pădure, la colhoz. Când s-a întors, am văzut că veneau trei femei cu salopete şi pufoaice ruseşti, aveau legaţi doi saci laolaltă, aşa cum poartă ţărăncile desagii la ţară, unde aveau toată averea. Bunica şi două vecine au spus: «Vezi că vine maică-ta», şi eu am fugit, dar la un moment dat, m-am oprit  că n-am ştiut care din ele e. Bunica şi vecinele au recunoscut-o pe mama şi au spus că e prima, şi atunci mama a desfăcut mâinile şi m-a luat în braţe“, rememorează emoţionat Albert Binder. 
 

Exodul de după Revoluţie 

Odată cu reforma agrară din 1945, saşii şi-au pierdut întreaga avere, pământuri, vite, mulţi dintre ei şi casele. „În 1957, statul român şi-a dat seama că a făcut nişte greşeli mari şi ne-a dat casele înapoi. Majoritatea care au fost colonişti în casele noastre au plecat înapoi de unde au venit sau şi-au făcut case. S-a făcut CAP-ul, IAS-ul. Noi am fost primii care am făcut CAP-ul, pentru că nu aveam pământ şi undeva trebuia să muncim. Cei din generaţia mai tânără, de vârsta mea, au mers la şcoli şi au învăţat şi au prins funcţii de mijloc, iar dacă au fost de încredere, i-au promovat“, spune Albert Binder. 
 
Dacă primul val de depopulare a fost odată cu Al Doilea Război Mondial, cel de-al doilea val, cel mai mare, a fost imediat după Revoluţie. În 1989, în Bazna mai trăiau 700-800 de saşi, însă în 1990, când graniţele s-au deschis, au plecat unul câte unul. Printre ei, şi cei doi copii ai lui Albert Binder, un băiat şi o fată. Astăzi, la biserica din sat merg 41 de enoriaşi, saşi, români, unguri şi ţigani. Doar trei dintre ei sunt saşi autentici. „Prima dată a plecat tineretul cu paşaport turistic şi a uitat să vină înapoi. După aceea şi-au luat şi părinţii. În timp de zece ani au plecat toţi“, încheie, cu amărăciune, Albert Binder.  
 

Saşii nostalgici îşi fac case de vacanţă 

Puţini au reuşit să plece din comună în anii comunismului, spune Johann Schenker, unul dintre cei trei localnici saşi rămaşi în sat. „Rar se întâmpla să se ducă în vizită şi nu să nu mai vină înapoi, dar era greu să pleci aşa.“ Apoi, după Revoluţie, casele au rămas pustii. De câţiva ani, nostalgicii şi-au cumpărat în satul copilăriei case de vacanţă şi vin şi stau la Bazna în lunile de vară. Comunitatea de odinioară, însă, spune bătrânul, nu va mai reînvia niciodată. „Timpul a trecut şi multora le pare rău că au plecat de aici. Mai vin vara. Anul trecut s-a făcut la Bazna întâlnirea saşilor.“ 
 

Amintiri din Bazna copilăriei: „La Paşti, era obiceiul să se bată cocoşul“  

Johann Schenker (74 de ani), fost mecanic agricol, a ajuns în Bazna, cu mama şi cu cei doi fraţi, în 1952. „Pe tata l-au deportat în Rusia şi mama a rămas cu trei copii în comuna vecină, Velţ, şi din Velţ ne-a adus unchiul în 1952 aici, în Bazna. Tata a murit în Rusia în 1947. Asta a fost comună săsească, erau mulţi saşi când am venit noi. Am stat întâi la fraţii mamei şi pe urmă ne-au dat o curte de la comună şi ne-am făcut o casă“, rememorează bărbatul. 
 
Reforma agrară nu i-a ocolit nici pe ei. „După reforma agrară, la saşi le-au luat tot ce au avut. Am rămas în casa unde stăteam, dar pe noi ne-au lăsat într-o cameră, patru oameni, şi au băgat în camerele celelalte alţi locatari care au rămas acolo până s-au făcut IAS-urile, apoi s-a tras fiecare acasă.“ 
 

SĂRBĂTORILE SAŞILOR DE ODINIOARĂ 

Johann Schenker are trei copii şi-o viaţă întreagă trăită în Bazna. Din anii copilăriei şi ai adolescenţei, se desprind şi acum imaginile dragi ale satului viu, poveştile celor mai frumoase sărbători. „Sărbătorile erau foarte frumoase. Bine a fost, eram şi la şcoală, şi la confirmare şi în toate părţile, ne adunam aşa. La Paşti se ţinea sărbătoarea, în a doua zi de Paşti era obiceiul la saşi să se bată cocoşul. Un băiat era legat la ochi, i se dădea un par lung şi era dirijat să meargă să lovească cocoşul. După aceea, se tăia mielul, se făcea petrecere, cu muzică, cu de toate.“ 
 
La Rusalii, saşii ţineau baluri în pădure sau, dacă era vremea rea, în şuri. La Sfântul Petru făceau Sărbătoarea Coroanei: puneau un stâlp înalt şi coroana în vârf şi care fecior era în stare să se suie lua coroana şi o aducea jos. La Crăciun se duceau saşii la biserică în Ajun, făceau pom de iarnă în biserică şi pe copii preotul îi învăţa să spună câte o poezie sub pom. „Apoi dădeam roată în jurul pomului, care mergeam la şcoală primeam şi caiete şi creioane sau dulciuri, cum se făcea. La Anul Nou mergeam pe la neamuri cu poezii, cum merg românii cu Sorcova şi primeam cinste câte ceva“, povesteşte Johann Schenker.  ;
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
 

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Calfa călătoare care s-a îndrăgostit de România şi a rămas aici: un german cucerit de plaiurile noastre şi-a făcut un atelier de dogărie în satul sibian Richiş

Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.

 

Biserica fortificata din Bazna in 1861 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus

Imagini din aceeasi galerie
  • Biserica fortificata din Bazna in 1861 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Grup de sasi din Bazna in 1905 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Sasi la munca in 1914  - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Culesul viei in 1914 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Invatatorul si copii  din sat in 1930 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Sasoaice din Bazna in 1926 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Localnici din Bazna in 1931 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Sasoaice din Bazna in 1938 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Localnici din Bazna in 1939 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Sasi din Bazna in 1941 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • LOcalnici din Bazna in 1940 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna in 1976 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna in 1980 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna in 1999 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna in 1912 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna in 1912 - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Bazna, astazi - Foto Ramona Găină
  • Bazna, astazi - Foto Ramona Găină
  • Bazna, astazi - Foto Ramona Găină
  • Viserica fortificata din Bazna, astazi - Foto Ramona Găină
  • Albert Binder  - Foto Ramona Găină 
  • Albert Binder in tinerete, alaturi de un grup de tinere din Bazna - Foto Monografia comunei  Bazna scrisa de Reinhold Schullerus
  • Johann Schenker - Foto Ramona Găină 
  • Johann Schenker in tinerete, alaturi de familie - Foto Arhiva Personala 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: